Poeme de Ion Cocora

O extravaganţă

                                                                Lui Andrei Şerban

O extravaganţă e fiecare zi pe care o trăiesc
multe nu au mai rămas ochii cărămizii ai pisicii abia mai pâlpâie
pe spinarea şoarecelui din pod ajuns şi el un domn la senectute şi uşor gârbovit

pe versoul biletelor de loto bine că folosesc şi dânsele la ceva
în spatele numerelor acelea necâştigătoare scriu poem după poem
şi nu mai sfârşesc de scris

un peisaj al dezolării e golul din faţa mea de cealaltă parte a vieţii
cineva mă aşteaptă să taie panglica la festivităţile de inaugurare
ale unui alt mod de a nu fi

nu credeam să învăţ să fac vreodată autostopul
între mine cel viu şi mine cel mort

instinctul de conservare pe care îl detest mă ţine strâns legat de piciorul patului
greu e să trăieşti fără să speri că vei fi măcar o victimă demnă să-şi lingă rănile
să audă cum scheaună cât e noaptea de lungă căţeaua pământului în pereţii casei

lenevesc lenevesc precum grecii: beau cafea fumez şi nu mă îmbăt cu iluzii
autostrăzile milenului trei traversează trupul lui iisus sângele sfânt s-a degradat
nu mai are nici miros nici culoare e un lichid oarecare ce se scurge în canale
pe drumul crucii îngerii invită la picnic travestiţi focoşi


De propria-i cruce

Pâş pâş mormintele părinţilor
încep să mă părăsească
exasperate de atâtea chermeze
ale viermilor funerari

e major pare să-şi zică tata
uite-l cât e de frumos şi tânăr
stând sprijinit de propria-i cruce
nu-i va fi greu să se descurce singur

aşa e îşi are şi el de acum
acoperişul său adaugă mama
fericită că n-am rămas pe drumuri

amin murmur şi mă mir
cât de străin sunt de experienţa
morţilor cu vechime


Clopotele

Tu te-ai născut odată cu mine mamă
într-o noapte de noiembrie ploioasă
de care eu nu-mi aduc aminte
nu ştiam să vorbesc nu ştiam să-ţi cer iertare
eu eram mort atunci şi acum sunt în viaţă
tu erai vie atunci şi acum eşti moartă
nu ai cum să ştii că plânsul meu de atunci
nu mai e acelaşi cu cel de acum
peste sicriul tău au amuţit clopotele
peste sicriul meu se trag clopotele


Exces

Bătrâneţea aduce cu sine un exces de luciditate imediat urmată de somn
un exces de somn cu treziri bruşte urmat de urinări prea dese şi ţiuit în urechi
un exces de exclamaţii şi vreme ploioasă un exces de discoteci şi binocluri
care scot la vedere de la naftalină desuurile unor domnişoare de pension
un exces de aşteptare a pachetelor de sub bradul de crăciun când copilul
îşi pierde răbdarea şi rescrie scrisoarea către moşul cel uituc
un exces de ciocli un exces de lume lume soră lume un exces de îngeri perverşi
ce exersează calofilii fotogenice şi claxonări de ambulanţe
un exces de mârlănie şi doamne ajută un exces de frustrări de arte şi meserii
un exces de vitrine cu manechine congestionate de cât au fost privite
de alcoolicii cartierului un exces de singurătate un exces de rafturi de bibliotecă 
de cărţi necitite de sughiţuri din partea unor intelectuali de vază un exces de
şobolani la groapa de gunoi a municipalităţii un exces de lasă-mă să te las
un exces de nimic un exces de a nu mai vrea nici să trăieşti nici să mori
un exces de într-o bună zi când după atâtea excese
te trezeşti pe cap cu un exces de lipsă de poftă de viaţă
ca de lipsă de poftă de mâncare

Din volumul în pregătire Executare silită
 

Ion Cocora

O extravaganţă; De propria-i cruce; Clopotele; Exces

» anul XXVI, 2015, nr. 8 (303)