Dan Gulea


1. Poezia lui Mircea Cărtărescu (Humanitas, 2015) este un volum retrospectiv – chiar autorul vorbeşte de sine ca de un altul –, un volum cu care oricine este însă contemporan, astfel încât recunoaşterile succesive nu pot decât să adâncească farmecul poeziei – dimensiune esenţială a poeticului.
2. Romanul Înapoi în Ghana de Taiye Selasi (Polirom, 2015) este ilustrarea conceptului de afropolitan, cu care autoarea îi desemnează pe tinerii africani ce sunt educaţi şi profesează pe alte meridiane, astfel încât acasă poate însemna două sau trei sau mai multe locuri, în funcţie de diferite interiorizări. Satul global există – dar romanul nu se reduce la asta, este bine scris prin observaţiile psihologice, prin autenticitatea sa, vorbind despre lucruri simple: un om îşi construieşte o casă, un altul renunţă, alţii iartă...
3. Romanian Joyce: From Hostility to Hospitality de Arleen Ionescu (Peter Lang Verlag, 2014) este un volum de critică a receptării a probabil celui mai reprezentativ autor al secolului trecut/sau al modernităţii. Un autor care nu este integral tradus în română – chiar dacă pe piaţa „româno-joyceană“ există un lexicon al cuvintelor româneşti din Finn Wake ce inventariază spre 2000 de termeni (!) – a avut parte deci de versiuni fragmentare sau edulcorate de-a lungul timpului, în special în perioada ceauşistă. Iar dacă dimensiunile sau valoarea unei culturi pot fi cuantificate – întâlnirea cu un autor de felul lui Joyce este revelatoare pentru ceea ce suntem.