Conversaţii cu George State


Marta Petreu: Dragă George, ai terminat traducerea primului volum Celan. Ce-are asta cu filosofia, că doar ultima dată te-am văzut în ipostaza de cercetător filosofic...

George State: Cu poezia m-am ocupat de voie, filosofia am frecventat-o de nevoie, iar lucrul acesta se vede, presupun, şi din rezultatele obţinute în cele două domenii în care am activat: cred (poate iluzionîndu-mă) că recenta transpunere din Paul Celan, Opera poetică (I), se află pe o treaptă destul de avansată într-o ierarhie a traducerii versurilor, pe cînd în sfera cercetării filosofice sînt nevoit să admit că nu am nimic important de spus.

M. P.: Ştiu că ai lucrat mulţi ani pe Celan, spune-mi tu cîţi. Descrie-mi bucătăria volumului apărut.

G. S.: Nou-apărutul volum întîi al integralei lirice a lui Paul Celan este urmarea unor strădanii mai vechi, despre care pot spune – privind în jos de pe Scheitel des Jetzt (spre a utiliza o sintagmă celaniană) – că n-au fost deloc, la începuturi, încununate de succes. Văd în cele treizeci de poeme traduse prin 2001 şi publicate în revista Apostrof la sfîrşitul acelui an şi în cursul celui următor un eşec, care îşi are explicaţia în faptul că pur şi simplu nu am priceput textele, consecinţă a neînţelegerii contextelor, a referinţelor istorice şi biografice (decisive pentru justa comprehensiune a poeziilor). Ulterior, la începutul lui 2006, am tradus poemele din Mac şi memorie (1952) tipărite la Paralela 45 în noiembrie. În luna următoare au apărut, tot în Apostrof, în versiuni româneşti cam mediocre, cinci poezii din volumul Din prag în prag (1955), pe care apoi, în 2010-2011, l-am transpus integral (într-o primă variantă, nepublicată) pentru EST. Mai amintesc, spre a completa această „dare de seamă“, două publicaţii mai evoluate, ambele din Roza Nimănui (1963): „Soviel Gestirne“ (cu titlul „Atîtea constelaţii“, în 2007, de asemenea în Apostrof) şi „Anabasis“ (care poate fi citită în ediţia românească a cărţii lui Alain Badiou, Secolul, Idea Design & Print, 2010).
În sfîrşit, după semnarea contractului de traducere pentru integrala lirică a lui Paul Celan (în decembrie 2011), am început să lucrez în mod sistematic, adică să (re)citesc – în paralel cu opera literară şi corespondenţa poetului – şi o parte a imensei literaturi secundare. După ce, în 2014, am reluat şi am revizuit toate textele, i-am trimis manuscrisul profesorului Andrei Corbea, specialist şi traducător al prozei antume celaniene (Meridianul şi alte proze, 2009), cel care, de altfel, a supervizat ediţia de la Polirom.

M. P.: Ce alţi poeţi europeni citeşti (şi oare îi şi traduci)?

G. S.: Dintre poeţii europeni (în sensul că s-au născut în Europa) îmi vin în minte acum W. H. Auden (din a cărui lirică am făcut cîteva încercări de transpunere), Ingeborg Bachmann şi Michael Hoffman. Dar pentru că în ultimul timp m-am îndeletnicit îndeosebi cu lectura poeziei de limbă engleză, aş lărgi coordonatele geografice şi aş adăuga numele cîtorva scriitori americani pe care i-am citit in extenso în anii din urmă şi care au însemnat mult pentru mine (iar din poezia primilor doi am tradus cîte ceva): W. S. Merwin, Frederick Seidel, Robert Hass, Louise Glück. În plus, l-aş aminti aici şi pe Derek Walcott (căruia i-am parcurs cîteva cărţi şi care m-a impresionat puternic).

M. P.: Ce poeţi români citeşti şi crezi că ar merita traduşi?

G. S.: Am să numesc cinci autori foarte diferiţi între ei (inclusiv în ceea ce priveşte dimensiunea operei: dacă bibliografia celui dintîi numără în prezent peste şaptezeci de volume, ultimul este debutant): Nicolae Ionel (n. 1944), Magda Cârneci (n. 1955), Gabriel H. Decuble (n. 1968), Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979), Florentin Popa (n. 1989).

M. P.: Care e valoarea pe care i-o acorzi lui Celan ca poet european şi cu ce argumente?

G. S.: Poezia lui Paul Celan exprimă un conţinut intens de trăire şi de reflecţie. Citind-o, emoţia se instituie şi fără prea mult înţeles. Trebuie însă mers mai departe, înspre descifrarea (anevoioasă şi îndelungată) a mesajului său – poetic şi politic deopotrivă – tatuat în carnea cuvintelor. Grandoarea acestei opere vine şi din faptul că – luptînd pentru un sens istoric – poetul şi-a creat treptat, încercînd să-şi ferească scrisul de instrumentalizare şi deturnare, un idiom singular, o limbă aparte. A fost o sforţare ieşită din comun – o forţare (s-a spus adeseori) a limitelor limbajului –, conştientizată destul de timpuriu, după cum o atestă un fragment (asupra căruia mi-a atras atenţia profesorul Corbea) dintr-o scrisoare din 1955 pe care Celan, aflat la Düsseldorf, i-a trimis-o soţiei sale: „la langue dont je fais mes poèmes ne dépend en rien de celle que l’on parle ici ou ailleurs“.

Interviu realizat de MARTA PETREU

 

Interviu de Marta Petreu

Conversaţii cu George State

» anul XXVI, 2015, nr. 8 (303)