Ovidiu Drimba

Mircea Popa

          În noaptea de 28-29 aprilie s-a stins din viaţă, după mai multe necazuri avute cu sănătatea, la impresionanta vârstă de 96 de ani, profesorul Ovidiu Drimba, intelectual de rasă, mare admirator al lui Lucian Blaga, căruia i-a fost în tinereţe asistent şi pentru cunoaşterea operei filosofice a căruia a publicat în anii războiului scrierea sa, mult preţuită de studenţi, Filosofia lui Blaga (1944). În anii războiului şi apoi după încetarea lui, când împotriva poetului s-a pornit o adevărată campanie de denigrare şi atacuri mârşave, Ovidiu Drimba i-a fost mereu alături, ridicând mănuşa în numele maestrului său, ori de câte ori a crezut că i se face o nedreptate, prin intervenţii polemice şi lămuritoare, precum a fost cazul cu articolul „Observaţiile domnului Motru“, din Universul literar din 1942, sau cel din Tribuna braşoveană, cu titlul „A fost Lucian Blaga un gândirist?“ Purta pentru Lucian Blaga o preţuire şi un respect nemaipomenit, acesta fiind considerat Magistrul său, graţie căruia a îndrăgit literatura comparată, lumea spaniolă şi italiană, cultura şi civilizaţia lumii, cărora le-a consacrat majori­tatea cărţilor sale: Pagini despre cultura europeană (1945), Don Quijote: Sensul eroului şi semnificaţia operei (1955), Însemnări despre teatrul lui Ibsen (1956), Leonardo da Vinci (1957), Ovidiu, poetul Romei şi al Tomisului (1960), Rabelais (1963), Istoria literaturii universale, 3 vol. (1963-1971), Scriitori scandinavi şi alte eseuri (1980), Federico García Lorca (1981), culminând cu acea lucrare de amplă sinteză care ascunde în ea toată cultura lumii, Istoria culturii şi civilizaţiei, 9 vol. (1998-2003).
          Este unul dintre ultimii noştri mari comparatişti, ieşit din şcoala lui D. Popovici şi Tudor Vianu. A avut şansa unor lectorate în străinătate, unde a fost în relaţii epistolare cu mulţi reprezentanţi de seamă ai exilului românesc, unele dintre aceste epistole încredinţându-mi-le şi mie spre publicare. L-am cunoscut bine şi l-am vizitat în repetate rânduri în casa sa din strada Speranţei 26, păstrând de la Domnia Sa o frumoasă corespondenţă. Ne-a legat nu numai iubirea comună pentru Blaga, ci şi faptul că eram amândoi bihoreni (Marginea, satul său de naştere, era la o mică distanţă de satul copilăriei mele), încercând, prin prietenul C. Mustaţă, să punem la cale o carte de interviuri, exegeză şi bibliografie care să-l mai scoată din uitare. Din păcate, odată cu moartea neaşteptată a lui C. Mustaţă, proiectul, realizat în mare parte, a fost abandonat, noi, cei implicaţi în el, inclusiv prietenul său, dl Cornuţiu de la Oradea, n-am fost vrednici să-i facem această ultimă bucurie, cu atât mai mult cu cât plecarea grăbită la Domnul a soţiei sale Adrienne l-a lăsat şi mai bulversat şi mai nemângâiat. Singura mare bucurie a fost faptul că a putut dona biblioteca, manuscrisele şi corespondenţa Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti şi că, pe când trăia şi soţia, a putut veni cu mare bucurie la Zilele „Lucian Blaga“ de la Lancrăm şi Sebeş, unde a fost înconjurat de toată dragostea noastră, a „blagologilor“ de acolo, devenind imediat, prin invitaţia lui Z. Cârlugea, preşedinte de onoare al colegiului de redacţie al revistei Portal-Măiastra, revistă pentru care a scris şi publicat cele din urmă materiale ale sale.
          În tinereţea mea, ca elev la Oradea şi Vadul Crişului, l-am cunoscut bine şi pe celălalt frate, Lucian Drimba, monografistul lui Iosif Vulcan, iar mai apoi şi pe orientalistul Vladimir Drimba, care a trecut meteoric şi pe la Muzeul Limbii Române din Cluj (ca şi N. Balotă, de altfel). Împreună au fost o splendidă triadă de oameni de cultură şi o respectabilă familie de cărturari, pentru care localitatea Lugaju de Jos, de lângă Aleşd, s-a îngrijit să păstreze numele veneratului comparatist atât în numele şcolii locale, cât şi printr-o sală-muzeu închinată familiei Drimba. Părintele lor, învăţătorul Eugen Drimba, a fost ani de zile dascălul comunei.
          Fie ca amintirea acestei familii şi a vrednicului ei fiu, Ovidiu Drimba, să rămână veşnic trează în memoria tuturor viitorilor cărturari care se vor ridica din acele locuri!

Mircea Popa

In memoriam Ovidiu Drimba

» anul XXVI, 2015, nr. 7 (302)