Icu Crăciun

          Oricare român cu glagore va recunoaşte că dintotdeauna Clujul a fost şi este o capitală culturală normală, firească. Că acum se doreşte ştampilarea evidenţei în semn de confirmare europeană este treaba unor comisii formate din oameni mai mult sau mai puţin obiectivi, care ar trebui să ştie doar atât: că în acest oraş s-a făcut şi se face educaţie şi instrucţie de calitate, că şcoala clujeană nu a coborât ştacheta exigenţei niciodată şi că de fiecare dată a sancţionat impostura, demagogia şi derapajele naţionaliste.
          Mărturisesc că nu mă interesează câţi turişti vor vizita Clujul. Pentru mine, este important că de câte ori descalec din Ţinutul Năsăudului în oraşul studenţiei mele mă simt bine, mă întâlnesc cu o parte dintre colegii, prietenii şi dascălii mei (regret că unii au trecut în lumea umbrelor), depănăm amintiri şi îmi reîncarc spiritual „bateriile“ cât să-mi ţină până la următoarea revenire. După 33 de ani de la absolvire aş putea parcurge şi acum cu ochii închişi distanţa de la Filo până la BCU, de la Căminul „Avram Iancu“ la Teatru, dar şi de la „Arizona“ la „Chios“ până mi s-ar subţia tălpile pantofilor.