Poeme de Dumitru Cerna


Selul

primul vers l-am scris tremurat
pe frunza de mărăcine,
ţâşnea venin albicios sub creion
şi încă de pe-atunci vara îmi curgea în sine

apoi a venit ploaia
şi praful s-a stins pe frunze şi pe uliţă
vine selul murmura mama
şi vântul scutura la pământ floarea de rapiţă

după prăpăd mama număra pui gălbiori
Cristi lu Goci bătea în uluca gardului toaca
eu priveam îngrijorat drum năclăit
şi mi se făcea subit dor de Rodica Geaca

în iarnă noi îl pomeneam pe tata
în casă mirosea a zăpadă ca în grădină
surorile mele nu mai cântau ca altădată
iar eu dormeam lângă Dumnezeu pe rogojină


Jocul de-a trecerea

puţine jocuri mi-au stârnit spaime în copilărie
mi-era teamă de furia lor şi tot îi aţâţam
sâc curcan că n-ai mărgele roşii c-ale mele şi fugind
uitam de toate până şi de Dumnezeu uitam

trupul se înăsprea de teamă ca mărăcinii de la secetă
Marioara lu Meicu îşi smulgea cravata cu parfum
aşa n-aveţi voie să purtaţi roşu striga mama văzând-o
şi noi speriaţi încremeneam cu gheozdanele-n drum

frica nu se stingea şi în somn eu udam patul
nu ştiu dacă şi Marioara pionieră fruntaşă
a doua zi perele cu miez roşu ferindu-ne le mâncam
să nu stârnim mărgelaţii cu guşa trufaşă

în ascunzătoare Marioara mă atingea râzând
perele cu miez roşu erau din pomul lor
sâc curcan că n-ai mărgele roşii c-ale mele şi nu ştiu cum
când am ieşit din ascunziş nu mai eram minor


Învelişul

încă din prima zi Clujul mi-a devenit prieten
toamna priveam Feleacul ca pe-o presimţire
dac-aş reuşi să trec vreodată de el gândeam
mi-aş rătăci tot trupul de propria-i simţire

în halele sfârşitului însă eram avertizaţi
că nu ne-am născut cu piese de schimb
iar eu scriam cu degetul în praf
sunt un intrus şi desenam şi-un nimb

n-aveam înveliş pentru toate primejdiile
eram firav şi iarna făcea ce voia din mine
chiriaş sfios pe Codrului ultima casă
împreună cu adolescenţa mă rostogoleam către tine

atunci intram în catedrală
şi genunchii mi-i striveam de cuvinte
n-aveam decât noaptea acoperiş provizoriu
iar ziua mă adăposteam în poemul din minte


Acordeonul

la Pécs într-o toamnă foarte târzie am tresărit
un acordeon cânta valsuri în faţa hotelului meu
mi-am amintit atunci de Goni lu Goci acordionistul
şi de primul meu bal la care a dansat şi Dumnezeu

duminică seara sufletul meu singur intra în tangou
pe tine nu te pot iubi/ oricât de mult aş vrea s-o fac
toată copilăria m-am ascuns cu teamă în lanul de porumb
să nu audă mama cât de tare îmi bătea inima în stomac

de-acolo-am ascultat acordeonul lui Goni cântând
Soţia prietenului meu un şlagăr la modă în copilărie
satul se golea de tineri frumoşi unşi cu ulei de nucă în păr
grăbindu-se într-acolo unde taina muzicii doar trupul o ştie

în vara aceea semeaţă am dansat cu Danca primul dans
podeaua căminului era udă şi mirosea ca după ploaie
Goni râdea de stângăciile noastre inefabile iar după bal
privindu-mă lung Dumnezeu mi-a cântat până-n zori în odaie
 

Dumitru Cerna

Selul; Jocul de-a trecerea; Învelişul; Acordeonul;

» anul XXVI, 2015, nr. 3 (298)