In memoriam Alexandru Vlad

          A murit, în 15 martie a.c., Alexandru Vlad, prozator şi traducător. S-a născut în anul 1950, la Suceag.
         Figură atipică a vieţii literare clujene, după absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, Alexandru Vlad a lucrat ca galerist, ca dactilograf la întreprinderea de transport în comun etc. După 1990, a fost redactor la revista Vatra.
          A publicat următoarele volume personale: Drumul spre Polul Sud, nuvele, 1985; Frigul verii, roman, 1985; Atena, Atena, non-ficţiune, 1994; Sticla de lampă, 2002; Fals tratat de convieţuire (cu Daniel Vighi şi András Visky), 2002; Viaţa mea în slujba statului, proze scurte, 2004; Vara mai nepăsători ca iarna, publicistică, 2005; Curcubeul dublu, 2008; Măsline aproape gratis, proze scurte, 2010, 2012; Ploile amare, roman, 2011 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Cenuşă în buzunare, 2014.
          Prezent în antologiile Nuvela şi povestirea românească în deceniul opt, 1983; Chef cu femei urâte, 1997; Generaţia 80 în proza scurtă, 1998; Competiţia continuă, 1994. Traduceri din Joseph Conrad, W. H. Hudson, Raymond Chandler. Tradus în germană. Premiul USR pentru debut, 1980. Premiul Academiei Române, 2011.
          Generaţia ’80, din care cu onoare a făcut parte, mai pierde un combatant.
          Dumnezeu să-l odihnească!

 

***

In memoriam Alexandru Vlad

» anul XXVI, 2015, nr. 3 (298)