Poeme de Laurenţiu Malomfălean

 

de unde atâta fericire

niciodată nu am ştiut de ce-ar trebui să fiu fericit
acum toată lumea se ia în serios
toată lumea se felicită şi binecuvântează
 toată lumea binecuvântă
 fără să ştie de ce

atâta belşug lumină căldură să nu le puteţi duce
şi soare în case în suflet să nu îl puteţi îndura
suntem obligaţi să fim fericiţi
ca şi cum asta se poate cuantifica
nici nu mai spunem decât sărbători

în camera de la stradă e primul an fără brad

ca şi cum sărbătorile din oficiu sunt fericite
amar de binecuvântate
sunt oameni cărora să le spui sărbători fericite
seamănă tot mai teribil cu o jignire

 fiţi fericiţi
 la comandă
 este un ordin

de unde atâta fericire
întreb
dar nu ştiu pe cine întreb
de unde şi până unde atâta binecuvântare
când abia aşteptăm să ne rănim unii pe alţii
fără să ştim nici măcar noi
care pe care


fără s-o ştim nici măcar noi

când pereţii se vor apropia voi fi singur
când voi fi singur pereţii se vor apropia

deschid uşa cu grijă
în stânga femeile de serviciu gătesc
în urma trupului meu tencuit e căminul
şi trupul căminului sângerează cum
uterul mamei după cel mai teribil avort
în faţă la BCU sunt bobocii din XVI
se uită la mine ca la un bloc de 10 etaje
voi merge cu demnitate până pe horea
curs de imaginarul icoanei în sala 51
poate mă va ruga să-i deschid uşa
eu sunt o cameră de cămin
şi nu pot ieşi


bobotez

părintele va veni din nou
îmi va stropi cărţile cu busuioc
să-nchid repede laptopul câţiva stropi
de apă sfinţită îl pot face scrum
părintele îmi va boteza camera şi colegii
va trebui să pup aceeaşi cruce
pe care n-o dezinfectează niciodată
crucea cu salivă de boboc la filosofie
cu stafilococi de masterand la chimie
părintele va veni mă va lipi de perete
cu vocea lui de bariton ratat
nu cere şi ţi se va da
când voi fi singur pereţii se vor apropia
când pereţii se vor apropia voi fi singur


citesc mesajele de crăciun

atâta belşug să nu îl puteţi duce
şi soare în case în pântec ficat şi stomac
lumina vine din suflet
căldura şi bucuria din lucruri mărunte
pisate
ca sarea depusă în dinţii de lapte

un om ca oricare altul
 singur şi fericit

o să treacă şi sărbătorile 
 singure fericite
fără să facă ravagii
decât în stomac în ficat în vezică
lumină din lumină şi drob luminat nesărat
cu frunze de măr peste ochi
şi ouă zdrobite la subsuori

 

Laurenţiu Malomfălean

de unde atâta fericire; fără s-o ştim nici măcar noi; bobotez; citesc mesajele de crăciun

» anul XXVI, 2015, nr. 2 (297)