De la acedia la volatilia?

Monica Salvan

          În deschiderea Jurnalului de vise (1998-2007) apărut în 2014 la Polirom, Corin Braga îi propune cititorului un text care să-l ghideze în lectura cărţii, „Un fel de introducere“ centrată pe întrebarea „Cine sunt eu?“ Autorul vorbeşte despre descoperirea şi îmblânzirea propriei sale multiplicităţi prin scris: „Acolo, în spatele uşii feţei mele, locuieşte o întreagă familie. Am descoperit-o treptat, scriind proză şi mai ales ţinând un jurnal de vise“. Aflăm că „Aia“, personificarea unui mod de percepţie care vine „din anii sclipitori-tenebroşi ai adolescenţei“, „Peter Pan“, băiatul zburător căruia i se taie calea de întoarcere spre „puful adânc al basmului“, sau „Ăla“, o „carcasă groasă“, o mască socială, sunt doar câteva dintre feţele succesive prin care lumea se lasă privită şi abordată.
          Acedia: Jurnal de vise (1998-2007) este o carte derutantă. Primul obstacol este chiar titlul. Alegerea cuvântului acedia impune din start o distanţă faţă de cititor – provocat să înceapă lectura pentru a înţelege care este miza cărţii. În cadrul articolului „Melancolie“ din Wikipedia în limba franceză, „acedia“ este definită ca o stare de rău generată de o activitate cerebrală prea intensă care, negăsind o portiţă de ieşire, se învârte în gol. Starea le-ar fi de altfel caracteristică pustnicilor, intervenind ca urmare a excesului de privaţiuni. Autorul adaugă noţiunii un sens suplimentar în finalul textului său introductiv: „iată-mă tot aici, capricorn dând disperat cu cornul într-un tavan fără trapă de ieşire, inundat de acedia, spaima că nu faci ceea ce trebuie şi că eliberarea nu va mai veni niciodată“ (p. 9). „Aici“ este jurnalul de vise, menit să salveze identităţile nocturne ameninţate de prezenţa prea masivă a măştii sociale, a lui Ăla.
          Cum să te poziţionezi în faţa unui astfel de jurnal? Există o receptare mai adecvată decât altele? Se identifică autorul cu vocea narativă? Prezentând Acedia la Târgul Internaţional de Carte Transilvania în octombrie 2014, Călin Teutişan a avertizat publicul că ar trebui să ignore capcanele biografiste şi să o considere drept proză de ficţiune, ba chiar roman. Nu sunt însă convinsă că intenţia lui Corin Braga este să semneze un text ficţional. Evident, recunosc tatonarea experimentală prezentă în Jurnalul de vise, dorinţa evidentă de a găsi o formă de originalitate audibilă. Ea trece însă printr-un demers confesiv care implică pentru mine sinceritatea „pactului autobiografic“ despre care vorbeşte Philippe Lejeune:

Pactul autobiografic stabileşte între autorul unui text şi cititorul său o relaţie interpersonală, similară aceleia pe care o au două persoane în viaţa reală. Cineva ţi se confesează: eşti curios de a surmonta zidul aparenţelor, dar ştii foarte bine că mai există o aparenţă pe care o vei vedea: aceea pe care celălalt o păstrează pentru el însuşi. (Interviu realizat de Iulian Boldea, România literară, nr. 31, august 2012)

„Dar această aparenţă e realitatea sa: e procesul de edificare a persoanei sale, a istoriei şi valorilor sale“, mai adaugă Lejeune, amintind că pentru unii scriitori autobiografia devine chiar opera lor principală – Michel Leiris, François Nourissier, Annie Ernaux, de exemplu.
          Acedia se înscrie de altfel în continuitatea unui alt jurnal de vise, Oniria, apărut în 1999. Sintagma „document intim“, prezentă în introducerea acestuia, este asociată paradoxal cu avertismentul că o lectură biografică nu este adecvată: „în ciuda aparenţelor, numele care apar în acest jurnal nu aparţin unor oameni reali, ci răsfrângerii lor în capul meu strîmb“.
          Mărturisesc că s-a vorbit atât de convingător despre universul uneori terifiant din Acedia la lansarea cărţii („un jurnal care ne poate bântui“, spunea Horea Poenar), încât am oscilat între o fascinaţie care mă invita imediat la lectură şi teama de a fi la rândul meu contaminată de imaginaţia onirică atât de vie a autorului. O spaimă care s-a dovedit destul de puţin justificată la lectura jurnalului: obsesiile prezente în Acedia sunt suscitate de o căutare anume, ele sunt structurate în jurul unei abordări particulare a realului. Cred că aici poate fi identificat proiectul auctorial: el constă în găsirea unei căi proprii de comunicare cu o altă lume, un univers paralel din care se hrăneşte lumea interioară. O înţelegere a lumii care ar trece printr-o lărgire vertiginoasă a percepţiei, „pe deasupra şanţurilor scrijelite în creier“, spărgând „limitele realităţii îngheţate“ (p. 142-143).
          În introducerea la Oniria, Corin Braga scria: „Imaginile visului au o încărcătură care îmi reface sentimentul de plinătate interioară“. Autorul mărturisea intenţia sa de a combina realitatea şi visul, de a intra pe tărâmul de dincolo printr-un soi de „exerciţiu şamanic“. Faţă de realitatea cotidiană ameninţătoare, generatoare de comportamente de autoînstrăinare, visul este arma desprinderii din „Marele Cleşte“ (Acedia, p. 140). Jurnalul, „insectar de hârtie“ al viselor, pare să fie un intermediar spre o altă lume, în care până şi identificarea cu Isus este posibilă (p. 177). Cel care scrie este în căutarea „tunelului de întuneric cald“ (p. 109), a „canalului de pucioasă dulce“ (p. 114) prin care urcă la suprafaţă „coşmarul vital“. Dorinţa sa ar fi ca sistemul cosmologic care se conturează prin aceste semnale din altă lume să devină inteligibil şi altora. Autorul formulează chiar şi ambiţia întâlnirii cu un om de ştiinţă care ar şti să transpună intuiţiile în formule, un „colaborator, matematician, astrofizician, cu care să construim aparatul de ecuaţii care să fixeze sistemul“ (p. 123).
          Nu lipsesc însă îndoielile sau inflexiunile autoironice denunţând patetismul scrisului, „vanitatea de a mă minţi pe mine în acest caiet“ (p. 141). În notaţiile finale, autorul vorbeşte despre scrisul terapeutic sau pur şi simplu hedonist: „Am scris cu delicii, fără să mă întreb dacă transcrierea viselor ar avea şi un alt scop decât plăcerea însăşi“ (p. 267). El se arată uneori nesigur de perenitatea imaginarului oniric, de consistenţa şi de realitatea lui, pe care o numeşte la un moment dat „mistică [...] prăpădită“ (p. 197), şi se teme să nu piardă filonul visului sub zgura unui cotidian prea bine formatat. Ameninţarea raţionalităţii seci are efecte devastatoare: „Luiza s-a topit imediat în imensitate, Peter Pan s-a pitit într-un colţ temător că va fi redus rapid la fum şi cenuşă, iar Ăla tropăie cu bocancii lui de sceptic prin apartamentul meu interior. Mi-a veştejit, ca marea toamnă mentală, toate proiectele de forţare a realităţii...“ (p. 105). Apar chiar îndoieli radicale privind posibilitatea însăşi a conectării la o altă realitate. „E în el un nucleu de geniu sau un imens bluf?“ (p. 122). Teama de „autism“ figurează recurent în notaţiile făcute de-a lungul anilor.
          Reformulând, problematica principală care mi s-a impus la lectura Acediei nu se leagă pentru mine de caracterul ficţional sau neficţional al scrisului lui Corin Braga, ci de proiectul afişat de autor. Îi voi lăsa concluzia, pentru că perplexitatea pe care o poate stârni Jurnalul de vise este similară cu cea pe care autorul o mărturiseşte faţă de antropologia practicată de Carlos Castaneda, în care exploratorul unei lumi e absorbit complet în subiectul său de cercetare:

Castaneda mi-a apărut dincolo de dilema dacă minte sau povesteşte fapte trăite în cărţile sale. Desigur a inventat mult, poate totul, şi totuşi nu e un impostor pur şi simplu. Ce monstruoasă transformare a făcut cu el însuşi ca să devină cel ce se inventează şi se scrie? Fenomenul e mai adevărat şi mai terifiant decât dacă mi s-ar fi confirmat că e real tot ceea ce a scris. (p. 104)

Corin Braga aspiră la un mod de cunoaştere în care visele şi percepţia diurnă nu ar fi concurente, ci complementare, în care visul ar fi acceptat şi cultivat ca „o formă de amplificare a conştiinţei, de antrenare a unor moduri de percepţie nefolosite“ (p. 267). Jurnalul consemnează speranţa trecerii de la acedia spre volatilia...

 

Monica Salvan

De la acedia la volatilia? (Corin Braga, Acedia: Jurnal de vise (1998-2007). Polirom, 2014)

» anul XXVI, 2015, nr. 1 (296)