Enescu: un concert uitat


Marta Petreu: Stimate domnule Cornel Ţăranu, la începutul lunii decembrie orchestra Conservatorului a interpretat, în sala de concerte a Casei Universitarilor, o parte dintr-un concert de adolescenţă al lui Enescu. Pasiunea dumneavoastră pentru Enescu este cunoscută, sînteţi unul dintre importanţii lui exegeţi şi, totodată, sînteţi acela care a „restaurat“ unele manuscrise neterminate ale lui Enescu, aducîndu-le în starea încît să poată fi interpretate în faţa publicului. Vă rog să ne vorbiţi despre acest concert de tinereţe al lui Enescu şi despre rolul pe care l-aţi avut în „dezgroparea“ lui.

Cornel Ţăranu: Concertul pentru vioară şi orchestră de Enescu este scris în perioada studiilor sale de la Paris, în decembrie 1895 (partea întâia), interpretat de autor şi de orchestra Conservatorului, în 26 martie 1896, partea a doua fiind adăugată în 29 iunie tot la Paris. Această parte secundă, în întregime orchestrată, nu a fost încă niciodată executată.
          Rolul meu în prezentarea în primă audiţie românească a primei părţi, în 27 noiembrie 2013, de către Orchestra „Antonin Ciolan“ a Academiei de Muzică „Gh. Dima“ din Cluj, solist masterandul Radu Dunca, dirijor fiind Paul Mann (Marea Britanie), a fost doar de a obţine de la Muzeul „George Enescu“ partitura enesciană (y compris ştimele primei părţi scrise chiar de autor, precum şi un extras cu pian al ambelor părţi).
          Mulţumiri Cristinei Andrei, directoarea Muzeului, şi muzeografei Liliana Bârnat, care a scanat pentru noi sutele de pagini ale manuscrisului. Restul a fost o excelentă muncă de echipă, la iniţiativa rectorului Academiei clujene, prof. Vasile Jucan, apoi printarea şi multiplicarea materialului (compozitorul Ciprian Pop), până la interpreţi.
          Este adevărat că până acum nimeni nu s-a interesat de această lucrare, deşi era de câtva timp semnalată în Catalogul creaţiei enesciene realizat de regretata Clemansa Firca.

M. P.: Ce valoare estetică are concertul? Putem să spunem, prin analogie, că este ca şi cum s-ar fi descoperit un manuscris de 50 de pagini al lui Eminescu?

C. Ţ.: Valoarea estetică a lucrării trebuie descifrată în contextul în care tânărul Enescu (la 14 ani şi câteva luni), abia venit de la Viena, scria o lucrare de o impresionantă ţinută academică, ce continua tradiţiile germane, de la Mendelsson până spre, să zicem, tânărul Brahms. Maturitatea unei gândiri simfonice ample, a unei orchestraţii impecabile, precum şi scriitura solistică strălucitoare (mai ales în cadenţă) sunt câteva dintre caracteristicile lucrării.

M. P.: Vom avea în curînd posibilitatea să ascultăm întregul concert?  

C. Ţ.: Manuscrisul denotă precocitatea geniului enescian, dar o paralelă cu textele eminesciene e greu de cuantificat. Semnalam, cu ani în urmă, că manuscrisele enesciene ar avea nevoie de un Perpessicius pentru a le studia şi pune în valoare. În mare măsură, acest deziderat s-a realizat prin efortul multor muzicologi şi compozitori, dar mai ales prin Catalogul Clemansei Firca, care ne-a părăsit înainte de a definitiva volumul II. S-au completat cele mai importante manuscrise neterminate, prin efortul lui Pascal Bentoiu şi al subsemnatului, şi s-au mai editat unele inedite, proces ce trebuie continuat. Partea a doua a Concertului va fi interpretată în 2015, probabil de aceiaşi interpreţi.

Interviu realizat de MARTA PETREU

 

Enescu: un concert uitat

Conversaţii cu Cornel Ţăranu

» anul XXVI, 2015, nr. 1 (296)