Poeme de Andrei Doboş


Tat twam asi

Străbunicii mei
au păzit morile de apă
şi turmele
de la marginea munţilor

Ce este un cal?
Ce este o vacă?
Oaia sîrmoasă se ascunde de dogoare
sub stejar şi respiră.
Păianjenii în vechea casă de lemn
feriţi de lumină
îşi duc viaţa în cruzime şi pace.

Acesta eşti tu într-o garsonieră
din anii ’80. Fata Otilia
îţi ţine de urît. Ea este o vietate
la sfîrşitul adolescenţei.
Are o mamă bătrînă
încă bună de muncă

Eşti tu
cînd voiai să scapi
afară din casă
la Revoluţie

apoi noaptea cu luminile stinse
la televizorul alb-negru
chipuri atente brăzdate
de împuşcături şi adrenalină
şi oameni nefamiliari

Eşti tu trecînd prin şcoală ca un animal de povară
însingurat şi violent.
Tu, cînd au căzut turnurile
într-o bucătărie de vară
pregătindu-te să coseşti otava.
Tu, cînd a cîştigat Băsescu alegerile.

Tu la prima ta iluminare
cînd Dumnezeu a pornit un jet de iod
în creierul tău ca o rană deschisă.

Prima ta beţie, primii tăi bani, prima ta agonie.
Prima ta moarte.

Acesta eşti tu într-o zi care nu există
cu sufletul rănit
pe cale de dispariţie.

Aceasta e mama ta
sub soarele rece de octombrie

ieşind alene din casă
să vadă dacă e vremea bună
de cules porumbul.

Aceştia sunt ei
unchi şi mătuşi şi vecini
şi copii care tocmai au venit pe lume.
Priveşte-i cum accelerează.

Ascultă
fetiţele şi cîntecele lor
de fetiţe în iarbă. Un băieţel
în autobuz care tocmai a învăţat
să numere şi numără: unu doi
trei patru cinci şase
şi liniştea pură
cînd se porneşte ploaia cu stropi mari
şi asurzeşte tot locul

 

 

Andrei Doboş

at twam asi

» anul XXV, 2014, nr. 12 (295)