Leonid Dimov într o sinteză bibliografică

George Neagoe

          Încă avem nevoie de monografii, în care accentele să marcheze mai pronunţat şi să demarce mai neted biografiile. Reuşite există, iar critica tânără şi a făcut datoria, prin Oana Soare (despre Petru Dumitriu), Mihai Iovănel (despre Mihail Sebastian) sau Andrei Milca (despre Eugen Barbu). Dintre istorici, Clara Mareş l a prins pe I. D. Sîrbu într o lucrare de referinţă. Arhivele ne stau în continuare la dispoziţie. Dosarele fostei Securităţi constituie o mină în acest sens. Numai că, până la aur, e nevoie de discerneri, de confruntări şi de disocieri.
          Răbdarea, spiritul critic şi gustul devin instrumente indispensabile. Altminteri, se comit erori metodologice, printre care sunt frecvente: colportarea notelor informative şi de filaj, a rapoartelor redactate de ofiţeri, a rezumatelor întâlnirilor între angajaţii Securităţii şi scriitori/agenţi şi a planurilor de măsuri. Procedând ca atare, am adopta limbajul instituţiei represive în comentarea unor fapte trecute prin filtrul ideologiei marxist leniniste şi socialiste. S ar perpetua perspectiva puterii de atunci, pentru că nu s ar interpreta adecvat abuzurile şi dezinformările. Totodată însă, s ar ignora detaliul că acuzaţiile aduse scriitorimii necesită analiza în contextul epocii respective, nu în cel al moralei kantiene, al justiţiei democratice şi al absurdului. Desigur, comunismul a comis nedreptăţi şi i a supus pe cetăţeni la tratamente inechitabile şi antiumane. Numai că toate s au derulat după anumite legi statale şi cutume împământenite. A reduce discuţia la problema ilegitimităţii regimului înseamnă a ignora existenţa sistemului – cu regulile aferente – şi a simplifica până la eludarea faptului că, în absenţa unuia dintre punctele de vedere oficiale ale perioadei – Securitatea – este inacceptabilă construirea antitezei.
          Cartea Luminiţei Corneanu (Leonid Dimov: Un oniric în Turnul Babel, Bucureşti: Editura Cartea Românească, 2014) pierde din consistenţă tocmai din pricina abordării de suprafaţă a coordonatei care anunţa că alcătuieşte principala inovaţie şi atracţie cognitivă. Reacţia autoarei, cu privire la rostul Securităţii în redactarea lucrării, are noimă: „Fără studierea dosarelor pe care CNSAS mi le a pus la dispoziţie, biografia lui Leonid Dimov ar fi rămas superficială şi, în fond, falsă“ (p. 245).
          Totuşi, montajul propus aduce infime surprize la nivelul interpretării. Datele noi sunt consemnate cu promptitudine, ca într o succintă dare de seamă. Înregistrarea datelor prevalează aşezarea lor într un scenariu. Această modalitate de lucru se apropie de acea „eminescologie“ a bileţelelor şi a chitanţelor, ironizată de G. Călinescu. Deşi a consultat şi dosarele de urmărire informativă (cota I 1638), şi fondul penal (P 013540), Luminiţa Corneau recurge rareori la confruntarea vieţii publice a poetului cu vieţile ascunse în acte politice, în documentele intime confiscate (scrisori interceptate), în literatura de propagandă, cu tentă sovietică, adusă ca probă de fidelitate comunistă la procesul din 1957 sau în convorbirile cu lucrătorii operativi. Păcat că autoarea n a reprodus nicio mostră din scrierile lui Dimov din acele materiale considerate „destule de reuşite“ care „preamăresc realizările Revoluţiei din Octombrie“ (p. 29). Adăugarea lor la probatoriul procesului nu ar fi întâmplătoare după observaţiile mele. În momentul festivist traversat, dar nefast pentru poet („arestat în octombrie 1957“, p. 37), ar fi arătat fidelitatea lui Dimov faţă de socialism.
           O neglijenţă a volumului constă în neincluderea surselor menţionate mai sus în Bibliografia finală. Altă scăpare, cu destule repercusiuni asupra orientării cititorului de bună credinţă, este nespecificarea numărului de dosare din fiecare dintre cele două categorii. Am găsit, într un articol realizat de Ecaterina Pavel (Scriitorul oniric „securizat“: arhivele CNSAS, inclus în culegerea coordonată de Florin S. Soare, Politică şi societate în epoca Ceauşescu, Polirom, 2014, p. 186), precizările că lui Leonid Dimov i s au deschis: dosare de urmărire informativă (I 208789, 6 vol.) şi dosare penale (P 013540, 2 vol.). Din neglijenţă probabil, Ecaterina Pavel a indicat, în primul caz, cota veche a materialului, sub care fusese înregistrat la Serviciul Român de Informaţii. Citatele extrase confirmă că este vorba despre aceleaşi dosare.
          Observaţiile anterioare, dincolo de cusururile corijabile, denotă dezorientare de ordin istoric şi teoretic în abordare şi insuficienta pregătire pentru asemenea teme ample. Decizia Luminiţei Corneanu de a recurge la arhiva CNSAS pare a fi fost impusă de o modă pernicioasă – aplicată ca dare în vileag –, nu de vreo presupusă influenţă ştiinţifică sau nevoie cognitivă. Reproducerea în anexe a unor materiale fotocopiate nici nu sporeşte, nici nu diminuează biobibliografia poetului, ci dezvăluie o fisură în construcţia cărţii. Sunt amănunte care, analizate în tihnă, pot să ilustreze şi carenţele de rigoare din arhivele Securităţii. De pildă, Anexa 8 („Fişă personală privind pe Leonid Dimov“, 1973, Fond Informativ, dos. I 1638, vol. 1) vehiculează ipoteza că anul naşterii lui Leonid Dimov ar fi fost 1927, nu 1926. Era, poate, de investigat zona acestor abateri de la dicţionarele de specialitate. Este cazul apoi să zăbovim asupra oportunităţii deciziei de a corobora, în calitate de cercetător acreditat al CNSAS, fapte din urmărirea informativă şi din proces, consultate nemijlocit, cu zvonurile puse cap la cap de intelectuali care nu au avut acces înainte la aceeaşi bază documentară. Episodul judecării lui Dimov pentru gestul public reprobabil – de a fi urinat pe statuia lui Stalin de la intrarea din Parcul Herăstrău – nu beneficiază de acuitatea cuvenită, nu devine moment de reflecţie care să releve delictul politic în optica incertitudinii anilor 1956 1958, ci se pierde în consideraţii preluate din alte părţi:

Ceea ce făcuse Dimov nu putea fi nici măcar consemnat în actele de acuzare: era de neconceput. Muşamalizarea adevărului şi destul de rapida eliberare s au făcut, ne spune Corin Braga în prefaţa la Scrisorile către Lucia, în dulcele stil românesc, cu o vorbă bună „unde trebuie“. În speţă vorbim de intervenţia unei mătuşi pe lângă un general rus. (p. 37)

După citirea monografiei, concluzia ar fi că documentarea nu convinge. Informaţiile sunt înşirate, nu integrate sau măcar inserate în pasaje întinse, care să evidenţieze anumite comportamente sau trăsături psihice. Mai degrabă, autoarea a pornit de la un profil al artistului interzis sau ţinut în ghetou, pe care l invocă pentru a explica riposta lui Dimov la adresa şicanelor editoriale, precum scoaterea de pe piaţă a culegerii Carte de vise sau întârzierea apariţiei unor reviste, din pricina intervenţiilor lui publicistice: „Fiecare dintre aceste evenimente, uzuale în epocă, este receptat ca o catastrofă de Dimov, cam paranoic din fire cu privire la marginalizarea sa pe motive etnice (a reafirmat o chiar în scrisoarea publicată de Eugen Simion în Scriitori români de azi)“ (p. 53).
          Mai fertil pentru informaţiile de care dispunea Luminiţa Corneanu s ar fi dovedit a insista asupra tendinţei mitomane a scriitorului. Figura bastardului – specifică marilor creatori din interbelic (Arghezi, Sadoveanu, Călinescu, Mateiu Caragiale sau Camil Petrescu) – ar fi rodit într un portret amplu, intersectat de nervuri şi asperităţi. Cercetătoarea se mulţumeşte să consemneze datele, ca într un curriculum vitae lipsit de substanţă afectivă şi intelectuală.
          Impresia că Leonid Dimov: Un oniric în Turnul Babel rămâne o sinteză harnică de citate, un colaj bibliografic, se confirmă în secvenţa consacrată aşa zisei critici a criticii. Aici autoarea îşi lasă cartea vulnerabilă. Interpretarea n are aspiraţii, limitându se la inventare de teme şi la rezumate din opiniile predecesorilor. Opera lui Dimov este trecută în revistă. Totul decurge după tipicul unui referat care să nu deranjeze nicio tabără. Luminiţa Corneanu a scris lucrarea dintr un gest de devoţiune, de înţeles, dar nu de încurajat.

George Neagoe

Leonid Dimov într o sinteză bibliografică (Luminiţa Corneanu, Leonid Dimov: Un oniric în Turnul Babel. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 2014))

» anul XXV, 2014, nr. 10 (293)