Poeme
            de Sorin Lucaci


nu-mi place să scriu poeme de dragoste

nu-mi place să scriu poeme de dragoste
în care să contemplu fesele iubitei ca pe nişte manuale de  artă erotică hindusă
şi sfârcurile ca nişte jetoane ieftine de poker
epiderma ei de tigroaică tânără în care se evaporă apusurile
nu-mi provoacă repulsie dar nici exaltare
prefer să mă păstrez pentru momentele când ne retragem amândoi
în anticamerele cu îngeri
nu le văd rostul unor astfel de poeme
şi nici despre mine nu-mi place să scriu
mă oripilează acest lucru
dar în acest poem o fac tocmai pentru că nu am nimic de spus
aşteptaţi de la mine vreo povestioară cu tâlc?
vă spun doar atât
femeia vieţii mele îmi face ceaiul de fructe în fiecare dimineaţă
şi seara tot ea îmi pregăteşte cina ca un cvartet de coarde
nu poţi să fii o iubită completă dacă nu ştii să faci nod la cravata iubitului
nu mă asculţi, te gândeşti în altă parte
mintea ţi-e la dracu-n praznic
îţi spun
şi eu am plâns lângă paharul de coniac ieftin până
să mă las de băut
şi eu am luat pastile cu pumnul ca adolescentele sinucigaşe
şi eu am fost chiriaşul jovial al spitalelor
împărţind fiole de nefericire asistentelor
am scrâşnit din dinţi am băut şi am plâns până mi s-a buhăit faţa
până mi s-au îngroşat venele
până mi-au apărut riduri si cearcăne
până am făcut pungi sub ochi
până am redevenit cel dinainte de scrierea acestui poem

biografia recidivistă a îngerului

cum să dezgropi dintre hârţoage
biografia recidivistă a îngerului cu plete teribiliste
ascultând muzică beat în canoanele oraşului
cu imaginaţia alterată de scrisori compromiţătoare
mimând pata de cerneală
ca-ntr-un spectacol ieftin de pantomimă
viaţa îngerului transformată în scandal monden de trepăduşii
memoriei
muzica agresivă fredonată în infirmităţile acestui vals de  ocazie
saloane reumatice ademenind femei de societate
când noaptea îţi bate cu precauţie la uşă
bârfind morţii logodiţi cu uşile închise

iubito îngerul bucătăriilor transcendentale

iubito vezi cum se dilată imaginea lui dumnezeu
între paginile cărţii de bucate
ca un duh argintiu peste aroma îmbietoare a bucătăriilor bizantine
bolborosind vorbe cuminţi în ceaunul cu mirodenii
cum ne plimbam prin bazarul de la capul podului galata
cu kilimuri şi covoare turceşti
şi figurinele de alabastru
şi cât de apreciate erau fondantele tale cu migdale
iubito îngerul bucătăriilor transcendentale
şi sufletele noastre intrate în revizia generală a suvenirurilor
cu numele colegilor de clasă incizate pe coapsele tale
 virginale
unde se odihneşte paraliticul asemenea îngerului
într-un siloz de icoane nevrotice

s-a trezit într-o dimineaţă şi-a plecat

într-o dimineaţă s-a trezit şi-a pus cizmele negre de gumă
că aşa se zice pe la noi la cauciuc şi-a plecat în spatele casei în grădină
şi-a scos inima din piept şi-a aşezat-o pe o bucată
de catifea roşie într-o cutiuţă maronie din lemn de mahon
ia, zice, păstreaz-o pentru când n-oi mai fi
o să ai nevoie,
cum să am grijă de inima ta, îi zic,
mi-e frică, nu ştiu, zău, nu ştiu ce să fac cu ea
ei lasă că ştii tu, îţi imaginezi că e o cutie veche de bijuterii
plină de inele brăţări şi alte d-astea şi când ai nevoie
tai o bucăţică din inimă te duci cu ea la târg la jibou
o vinzi şi mai ai pentru câteva luni
te descurci tu, doar ştii eu am o inimă mare
când treci din când în când pe lângă biserica de pe deal
mai aprinzi şi tu o lumânare pentru sufletul meu
cum să am grijă de inima ta, îi zic
mi-e frică, nu ştiu, zău, nu ştiu ce să fac cu ea
lasă că te descurci tu, doar te-am învăţat bine
apoi a plecat
s-a întors după o vreme cu prosoape, vase, căni, icoane mari de-o palmă
şi ce mai era de împărţit cum e obiceiul pe la noi
avea lacrimi în ochi dar se ţinea tare
de ce tragi tu să pleci aşa devreme, îi zic
la noi acum au înflorit merii se tocmesc cosaşii
de ce tragi să pleci aşa devreme
şezi blând, îmi zice, nu plec amu’
da’ omu’ trebuie să fie pregătit
au trecut câteva luni bune de atunci
s-a dus săracu’
în faţa mea pe masa scorojită acoperită de o muşama veche
stă cutia maronie din lemn de mahon
iau cutia sub braţ şi plec
afară e zăpuşeală mi se pune un nod în gât şi înghit cu greu saliva
mi se umezesc ochii şi merg mai departe
la jibou e târg mare azi
 

Sorin Lucaci

nu-mi place să scriu poeme de dragoste, biografia recidivistă a îngerului, iubito îngerul bucătăriilor transcendentale, s-a trezit într-o dimineaţă şi-a plecat

» anul XXV, 2014, nr. 7 (290)