25 52, 14 41
– despre o surpriză oferită la zi de naştere –

Józsa Márta

          În 20 aprilie 1914, Adolf Hitler şi a sărbătorit cea de a 25 a zi de naştere. Pe atunci, Гаврило Принцип şi Adolf Hitler, dacă se poate spune aşa, mărşăluiau împreună, sau cel puţin concomitent, spre notorietatea mondială – deşi e îndoielnic că ştiau unul de celălalt. Гаврило a fost mai tânăr, pe atunci nu împlinise încă vârsta de douăzeci de ani şi probabil nici mai târziu nu auzise de Adolf, care era la fel de ambiţios, dar mai în vârstă cu cinci ani. Гаврило trăise pe atunci la Belgrad, sosise acasă de pe frontul din Macedonia, din primul război balcanic. Se pare că în 19 noiembrie 1912 chiar a participat – în uniformă sârbească, deşi era cetăţean bosniac – la bătălia decisivă de la Bitola, unde trupele sârbe au înfrânt armata lui Zekki-Paşa. Ajungând acasă din regiunea Vardar, s a înscris din nou la gimnaziul abandonat mai demult, dar cu lupta nu a terminat: a devenit membru – la fel ca viitorul laureat al Premiului Nobel, Ivo Andrić – al organizaţiei Bosnia Tânără, care propăvăduia idealurile panslave şi care lupta pentru anexarea Bosniei la Serbia. Ura cu înverşunare Monarhia Austro Ungară şi ar fi făcut orice pentru suprimarea ei. Cum se ştie, a şi făcut tot ce i a stat în putinţă. După pocnitura de la Sarajevo nu a trăit nici patru ani, în consecinţă nu a apucat să vadă destrămarea monarhiei, dar nici acel început de decembrie al anului 1918, când a fost creat Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, adică statul care a precedat Iugoslavia de mai târziu. Din numele regatului a fost lăsată pe dinafară Bosnia, cu toate că şi teritoriul acesteia a fost anexat. Гаврило Принцип a murit în 28 aprilie 1918, în temniţa de la Terezin, în germană Theresienstadt, care pe atunci aparţinea încă monarhiei. În decursul celor o sută de ani care au trecut de la atentat, au dispărut cinci state care purtau numele de Iugoslavia, şi niciunul în condiţii paşnice.
          În 20 aprilie 1914, Adolf locuia deja la München. Cariera lui de pictor se apropia de sfârşit şi începea să fie preocupat tot mai mult de arhitectură. Era totodată obsedat de ideea războiului, a cărui stare de spirit se simţea tot mai puternic în Imperiul German. Era mulţumit de decizia luată mai înainte, aceea de a-şi părăsi vechiul domiciliu, capitala Monarhiei Austro Ungare, pe care o simţea decadentă şi predispusă la suicid. Chiar dacă după cariera şcolară nefinalizată şi a găsit căminul spiritual în mişcările pangermane de la Viena, la München s a simţit totuşi mai confortabil – mai ales că astfel a putut evita încorporarea obligatorie. Nu a avut nicio problemă cu milităria. Ura cu înverşunare Monarhia Austro Ungară şi ar fi făcut orice pentru suprimarea ei. Când a aflat de vestea atentatului, a ştiut imediat ce are de făcut. În august 1914 s a înrolat în armata bavareză, chiar dacă nu era cetăţean german. Când Гаврило Принцип era pe moarte, un ofiţer evreu l a propus pe Adolf să fie decorat cu medalia Crucea de Fier, pe care a primit-o toamna, chiar înainte să fie rănit în atacul cu gaze de pe frontul de la Ypres. Vestea formării Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor a primit o când se afla în convalescenţă, în spitalul militar de la Pasewalk, în Pomerania.
          În 20 aprilie 1941, Adolf Hitler şi a sărbătorit cea de a 52 a zi de naştere în trenul său special numit America, care i a servit drept cartier general, aflându se în apropierea teatrului de război din Balcani, în compania amiralului Horthy şi a ţarului bulgar Boris al III lea. Au avut ce sărbători: cu trei zile în urmă, Iugoslavia capitulase, dispărând astfel acea federaţie a slavilor de sud care în epoca de glorie a lui Tito a fost numită vechea sau regala Iugoslavie, şi s au deschis drumurile în faţa armatelor naziste spre Balcani. Nu a fost singurul cadou din ziua respectivă: Führerul a mai primit şi o placă comemorativă. Locul original al obiectului a fost în acea stradă din Sarajevo care în 1914 purta numele lui Francisc Iosif. A fost amplasat acolo de Guvernul Regatului Iugoslaviei, stat rezultat în 1929 din Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, şi îndepărtat de guvernul croat ustaş care s a format imediat după capitulare. În anii următori ba exista ceva care aducea aminte de Гаврило Принцип, ba nu, apoi, după dispariţia celei de a treia Iugoslavii, numită Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, Bosnia Herţegovina l a declarat erou naţional, şi astfel a primit o nouă placă comemorativă la Sarajevo, în faţa Muzeului Bosniei Tinere. Placa comemorativă originală s a păstrat pe o fotografie şi pe o peliculă de film a jurnalului de ştiri al Reich-ului înregistrată cu ocazia demontării. Placa propriu-zisă – pe care Hitler a dăruit o Muzeului de Istorie Militară de la Berlin – a dispărut în bombardamente. Fotografia a fost făcută de Heinrich Hoffmann, fotograful şi bunul prieten al lui Hitler. Pe fotografie se vede că Hitler se uită cu suspiciune pe inscripţia scrisă cu litere chirilice, în dialectul ijekavian al limbii sârbo croate. Poate anii ’14 sau ’41 i au pricinuit confuzie – prezenţa fotografului în mod sigur nu. Nici nu a avut motiv: Hoffmann – care după război a fost pedepsit cu patru ani de închisoare pentru prietenia lui cu Hitler – a fost cel care i a făcut cunoştinţă cu Eva Braun. Hoffmann s a aflat de obicei în anturajul prietenului său, i a făcut aproximativ două milioane (!) de fotografii, albumele de propagandă Hitler în Italia, Hitler şi tinerii sau Hitler acasă. Ultima sa carte este tot despre Hitler: a apărut în 1955, după ce a ieşit din închisoare, şi are titlul Hitler a fost prietenul meu. Hoffmann a fost cel care a creat stilul fotografiilor de propagandă din lagărele de concentrare cu veselii, sătuii şi fericiţii locuitori ai taberelor. Pentru a realiza asemenea fotografii, cel mai potrivit loc a fost lagărul de la Theresienstadt, adică Terezin, care a fost creat tocmai în acest scop, şi unde actori, scriitori şi muzicieni erau internaţi pentru a arăta în fotografii şi în faţa oficialilor Crucii Roşii cât de relaxaţi şi fără constrângeri slujesc artiştii evrei pe nazişti. Rânduiala din tabăra de la Terezin era alta decât cea din reţeaua lagărelor de concentrare: era regim de autoadministrare, adică SS ul lăsase gospodărirea taberei în grija unui consiliu format din deţinuţi (este o coincidenţă evident întâmplătoare faptul că entităţile federale ale Iugoslaviei socialiste au fost caracterizate ca fiind teritorii autoadministrative).
          Şi chiar aici, în acest ansamblu de fortificaţii şi de închisori, întemeiat de Iosif al II lea şi denumit după Maria Terezia, a murit, cum se ştie, cu 24 de ani mai devreme, Gavrilo Princip.

Traducere de Lukács József

Originalul în limba maghiară a apărut în revista Ex Symposion (Veszprém), nr. 84, 2013.

Józsa Márta

25 - 52, 14 - 41 – despre o surpriză oferită la zi de naştere –

» anul XXV, 2014, nr. 7 (290)