Primul Război Mondial în literatura română

Horia Gârbea

          Primul Război Mondial a fost un eveniment istoric important pentru România, unul memorabil pentru aspiraţiile poporului român de unitate şi existenţă a unui stat naţional. La sfîrşitul acestui război, România a obţinut „întregirea“ prin unirea Transilvaniei, Bucovinei de Nord şi Dobrogei de Sud cu Principatele unite anterior, în 1859. De aceea, după război, el a fost numit Războiul de Reîntregire.
Literatura română scrisă imediat după acest război, precum şi cea scrisă la mulţi ani şi decenii după el despre război au prezentat în general caracterul său eroic, în care personajele, soldaţi şi ofiţeri, generali sau chiar regele Ferdinand I şi regina Maria (de origine engleză) luptă împreună, eroic, cîştigînd victorii împotriva unui inamic superior şi mai bine înarmat.
          Povestirile şi poemele au prezentat în special faptul intrării în război a României ca pe un lucru „just“ şi legitim, pentru eliberarea Transilvaniei şi a populaţiei sale, în majoritate române, aflate sub ocupaţia Imperiului Austro Ungar, ca şi a Basarabiei, ocupată de Imperiul Rus în 1818. În acelaşi timp, lupta germanilor şi a aliaţilor lor, în special a bulgarilor, a fost considerată „injustă“ şi fiind un act de „ocupaţie“, ceea ce a fost de fapt cazul pentru Muntenia şi Dobrogea pînă către sfîrşitul războiului.
          „Justă“, „legitimă“ şi „eroică“ a fost considerată şi însăşi hotărîrea regelui, în condiţiile în care el era membru al unei dinastii germane, de a se alătura forţelor Antantei. Influenţa reginei Maria în favoarea acestei hotărîri şi prezenţa ei pe front, în ajutorul răniţilor şi susţinînd moralul soldaţilor, au fost reflectate în literatură şi în tradiţia orală, conferind o mare popularitate acestei regine. Astfel a apărut în limba română expresia „mama răniţilor“, ce s a aplicat la început reginei în chip serios, pentru a deveni apoi o numire ironică pentru cei ce arată un interes exagerat şi nesolicitat pentru necazurile altora.
          Literatura despre război, în general de proastă calitate, a consacrat eroi aproape populari şi legendari, cu toate că ei au existat şi în realitate. De pildă, căpitanul Grigore Ignat, ofiţer real, a căpătat proporţiile unui erou mitologic, precum Ahile sau Hector. Încă mai mult a fost mitizată Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu“, o fată din Tîrgu Jiu care a activat ca voluntară în armata română. Ea s a comportat eroic, murind în luptă. În timpul războiului şi după acesta, ea a devenit o eroină, o Jeanne d’Arc, povestiri despre ea apărînd în cărţile de citire. Numele lui Eremia Grigorescu (general român) şi al Ecaterinei Teodoroiu au fost şi sînt purtate de şcoli militare şi civile, de nenumărate străzi şi pieţe din România.
          O mare importanţă în literatură a fost dată ultimei bătălii importante de pe frontul de Est, cea de la Mărăşeşti (1917), care a opus armatei române, secundate de unităţi ruseşti tot mai puţin motivate, armata germană, a generalului Mackensen. Bătălia a fost rezultatul tentativei germane de a sparge frontul românesc în regiunea cursului inferior al rîului Siret. Bătălia a fost un eşec pentru germani, care nu au reuşit să treacă spre Iaşi. Generalul român Eremia Grigorescu a condus rezistenţa Armatei I române grupate pe doi afluenţi ai Siretului, Putna şi Şuşiţa. Reorganizarea armatei române de către misiunea militară franceză a generalului Berthelot în prima jumătate a anului 1917 a contribuit la rezultatul acestei bătălii, defavorabil germanilor. A rămas în mitologie şi literatură deviza generalului Eremia Grigorescu: Pe aici nu se trece!
          După cel de al Doilea Război Mondial, literatura scrisă sub regimul comunist a continuat să amplifice miturile Primului Război Mondial, desigur cu omiterea rolului regelui şi reginei, ocultînd rolul „clasei politice burgheze“. Eroul acceptat a rămas „poporul român“, luptător pentru întregirea sa, şi cîţiva reprezentanţi ai lui, precum Eremia Grigorescu, Ecaterina Teodoroiu, căpitanul Ignat.
          În literatura română scrisă în comunism, al Doilea Război Mondial are o prezenţă foarte slabă. Cauza este că, din 1941 şi pînă la 23 august 1944, armata română a luptat de partea Germaniei şi – încă mai rău pentru regim – împotriva Uniunii Sovietice. Aşadar, Primul Război Mondial rămînea un subiect mai bun de propagandă.
          Cu toată literatura eroică (a sentimentelor bune care fac literatură proastă) şi cu toată propaganda comunistă, există în literatura română cîteva opere eminente despre Primul Război Mondial, aflate printre cele mai preţioase capodopere ale prozei noastre. Mă refer la mari romane precum: Pădurea spînzuraţilor (1922, reeditat în 1922, 1925, 1926, 1928, 1932, 1940 etc. şi scris după nuvele ca Iţic Ştrul dezertor, Catastrofa, Hora Morţii, 1921) de Liviu Rebreanu, Întunecare (1927-1928) de Cezar Petrescu şi poate mai ales Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război (1930) de Camil Petrescu.
          Trebuie, de asemenea, menţionate: romanul de mare succes în epocă Fata moartă, (1937), de Ioan Missir (1890-1945), unica operă a autorului, fragmentele despre Primul Război Mondial şi despre războiul balcanic de Petru Dumitriu din marele său roman de 2000 de pagini Cronică de familie (1957). Sînt de amintit poeziile de război ale lui Camil Petrescu: Versuri. Ideea. Ciclul morţii, (1923), povestirile lui Gheorghe Brăescu (1871 1949), un ofiţer, mare rănit de război, care se referă la viaţa militară, inclusiv la Primul Război Mondial, ca şi memoriile poetului George Topârceanu, care a fost printre combatanţii care au luat parte la înfrîngerea dezastruoasă a armatei române de către forţele bulgare la Turtucaia, pe malul Dunării. Aceste memorii au fost publicate în 1918, îndată după război. Memoriile sale de prizonier, Pirin-Planina, au apărut în 1936.
          Toate aceste opere prezintă realitatea războiului prin personaje vii şi puternice, fără nicio intenţie de a da războiului o imagine eroică. Personajele principale ale romanelor amintite sînt ofiţeri români, intelectuali rafinaţi şi dilematici, nu comandanţi, ci luptători în prima linie. Ei nu sînt militari de carieră, ci rezervişti sau voluntari. 
          Totuşi personajele Ştefan Gheorghidiu, Apostol Bologa, Radu Comşa se disting în lupte. Inteligenţa lor, care îi determină la aprecierea lucidă a realităţilor războiului, îi ajută să fie mai abili decît alţii. Asta nu îi împiedică pe primii doi să ajungă la gînduri de dezertare din motive diferite. Iar Bologa chiar o face, cu consecinţe fatale.
          Viaţa militară, din interiorul ei, a fost prezentată credibil de Gh. Brăescu, fost luptător în Legiunea Străină, apoi ofiţer român, prizonier ca maior în Germania. El s a consacrat literaturii după 1918, cînd a revenit în ţară şi a fost avansat la gradul de general. Subiectele din viaţa militară în timp de pace şi de război arată slăbiciunile soldaţilor, în general proşti, şi pe ale ofiţerilor: inculţi, abuzivi, parveniţi. Mizeria şi absurdul copleşesc aceste personaje, la fel ca pe un locotenent rămas în ariergardă, în Primul Război, ca să distrugă un pod în calea inamicului care începe a se zări. El nu primeşte telefonic ordinul de distrugere pentru motivul că generalul, fiind ramolit, nu îşi găseşte galoşii. Cînd constată că îi are de fapt în picioare, ordinul este dat.
          Pentru literatura română, ca şi pentru mitologia modernă a românilor, Primul Război Mondial a avut şi prezintă încă o mare importanţă.


Articolul reprezintă traducerea fragmentară de către autor a unei comunicări scrise iniţial în limba franceză şi prezentată la Congresul Regional al PEN Club de la Bled (7 10 mai 2014) avînd ca temă chiar literatura despre Primul Război Mondial. Acest fapt explică prezenţa unor pasaje necesare înţelegerii unui public nefamiliarizat cu literatura română.

Horia Gârbea

Primul Război Mondial în literatura română

» anul XXV, 2014, nr. 7 (290)