Poeme de
          Margareta Dorian

Balaurul de aur

Balaurul de aur, dorul, ridică iar grumazul
şi tremură pământul, crapă cerul, ne cad
  în casă stelele deochiului,
şapte inimi cere, şapte inimi şi număuitaul
 ochiului,
şapte scorburi cu sânge.

Du-te, dă-i-le, să tacă, să doarmă, să ne
 uite,
pune-i pe gură ferigă rece – toamna
 e-aproape, toamna îl ştie,
curând, sărutându-i solzii de aur pe bărbie
îi luăm, sătul, pe genunchi, capul.


Rondo

Eşti
ca vulpea lui Saint-Exupéry
care venea, bănuitoare,
cu ochi de chihlimbar
şi spunea „Apprivoisez-moi“.

Tu însă
stai proptit într-un cot în faţa paharului
şi vorbeşti, şi vorbeşti,
în timp ce îţi cresc favoriţi de vulpe
 roşcată
şi puf în urechi
şi habar n-ai de Saint-Exupéry şi vulpea
 lui
de echinoxul de dragoste
de chihlimbarul din ochii tăi care se înclină
 către mine
şi mă roagă
Apprivoisez-moi“.


Vacanţă în munţi

Noaptea dintâi când am dormit lângă tine
şi ne-am trezit dimineaţa îmbrăcaţi
în pulovere şi pături
în cabana de munte;
rece, aerul tăia în carne cu mii de cuţite
ascuţite pe ţipătul cocoşilor.
Cu timpul neînceput înaintea noastră
am coborât sub flamuri de soare şi umbră
printre munţii bărboşi, uriaşi culcaţi
 într-o rână,
cu plete de păduri şi plaiuri şi am
tăiat prin albastra singurătate cosmică în
 care
s-au iubit Adam şi Eva.

Margareta Dorian

Poeme

» anul XXV, 2014, nr. 6 (289)