Poezia made in Cluj

Andreea Coroian

          California (pe Someş) e carte de asumare de sine, de maturitate poetică, s-a spus, în care Ruxandra Cesereanu îmbină ingenios oniricul poeziei de până acum cu poetica esenţelor pe care o încercase în proza realistă din recenta Un singur cer deasupra lor. Volumul dă seama de universul unor oameni care, cu cuvintele poetei, văd, aud, pipăie, miros ,,o altă lume“ pentru a integra meditaţii despre poezie ori bagajul de poveşti de viaţă al autoarei. De altfel, prin mărturisirea de pe ultima copertă, chiar autoarea trimite pe o pistă a biograficului. Falsă pistă.
          Practic, personajul liric parcurge malurile unui râu, extinse la limitele unui oraş (Clujul) şi chiar la întreaga planetă pe care o explorează afectiv, călătorind prin memoria unor locuri. E şi un drum de purificare acesta, înaintând constant în lumea eteroclită a malurilor unde pescari, tineri, copii jucându-se ori bătrâni purtându-şi greutatea anilor se intersectează fără a se reuni vreodată – căci, ,,Râule ştirb, despici oraşul ca o secure vie şi behăi desfrâul“. O lume a degradării este această imagine a prezentului care ocupă întotdeauna primele versuri ale fiecărei poezii din volum. Folosite pe post de madlene, aceste imagini cotidiene se vor pretext fie pentru lecţia poeziei, fie pentru incursiunea în memoria unor momente esenţiale ale trecutului.
          S-ar putea spune despre Ruxandra Cesereanu că este o poetă a vizualului în acest volum, graţie imaginilor de o mare forţă de sugestie. E de făcut cel puţin o distincţie aici: greutatea imaginilor provine în acelaşi timp din insolitul pe care poeta îl selectează din realitate – asociat unor tablouri ce apar fie ca vis, fie ca amintiri amestecate şi suprapuse – şi din esenţa unei lumi cu care scriitoarea încearcă să se conecteze prin fiecare rostire de imagine. 
          La o primă vedere, ar fi de semnalat un limbaj inventiv pus în exerciţiul conturării imaginilor – tot atât figuri de limbaj pe cât imagini artistice. Adevărul e că dincolo de imaginile ingenios conturate în virtutea unui talent lingvistic indubitabil, stă o dorinţă programatică de metaforic. Apoi, expresii-imagini precum ,,mitropolia încăpătoare a râului“, ,,Someşul are buzele deschise în frunte“ ,,tinerii vrăjeau o chitară“ trimit la realităţi simbolice, chiar în contextul celor mai cotidiene elemente printre care se pierd. Dacă o manieră lingvistică jucăuşă de a desemna o realitate au francezii şi englezii – numind cântatul la un instrument joc –, pentru Ruxandra Cesereanu numirea imaginii trebuie să cuprindă mai mult decât figuratul, pentru a ajunge la metaforă. Limbajul poetic e sau mistic, sau deloc. Ca un cântec orfic care vrăjeşte totul în jur, poezia Ruxandrei Cesereanu îşi propune la modul cel mai serios cu putinţă conexiunea cu ideaticul.
          Deloc întâmplătoare, în acest context, toate caracteristicile pe care le primeşte poezia în volum. Pentru Ruxandra Cesereanu, creaţia poetică nu e joc, deşi indicii de asociere a poeziei cu ludicul pot fi identificate. Poezia e, întotdeauna, pentru scriitoarea clujeană, ceva sacru, iar analogiile nu pot ţine decât de o sferă a metafizicului şi-a abstractului pur. ,,Eu fac aici înnădituri. […] Ochii mei au fost doar originea unui poem care se scrie.“ Experienţă purificatoare („baie de iod“) sau demenţială (,,haşiş“), poezia e forma supremă de subţiere până la esenţă a straturilor de apărare construite social – cu o expresie memorabilă, o notează poeta într-un delir al unei amintiri uitate, ,,ieşită la iveală din apele tulburi“ ale subconştientului, căci exerciţiul pare a fi al scrierii asociative libere. Purificare, aşadar: ,,poezia e un obiect răsfăţat şi o stare de om pe cale de a se subţia“. Dacă e limbaj, atunci e limbaj primordial şi nimic mai puţin. ,,Poezia e subterana şi ieşirea/, e şira spinării prinsă cu agrafe de rufe/şi cangea crescută în torace/unde o macara extrage petrolul“. Căci ,,Pe Gange nu mai există ideologie,/nici vreun dicţionar al limbii de la începuturi. […] Iar la sfârşit, pieptul trufaş al poeţilor“.
          De cealaltă parte, a cotidianului, e de apreciat la scriitoarea clujeană o atenţie la detalii aparent insignifiante care îi construiesc lumea inteligibilă – fără a eluda semnificaţia profundă din spatele fiecărui element. Ruxandra Cesereanu nu e o poetă a mizerabilismului, iar cotidianul trebuie văzut, încă o dată, ca pretext. Chiar dacă se cultivă aparent faptul divers al unor gesturi mărunte de pe malul Someşului, poeta vede dincolo de ele. Universul astfel recreat nu poate fi scanat, de aceea, decât printr-o privire participativă. De aici, şi limba care să-l exprime trebuie să fie nouă, construită la propriu din cord – ,,inima e singura lege şi e dicţionar./ Toate celelalte organe au fost mâncate, din inimă se naşte o nouă limbă“.
           În aglomerarea de imagini puternice, singurele pasaje prozaice sunt incursiunile în trecut – de aici renasc doar acele experienţe care merită reţinute pentru că sunt unice, revelatoare. Poeta îşi propune în acest moment esenţializarea evenimentelor prin metaforă şi simbol. Fie că provine din copilărie sau din etapa matură a vieţii, povestea trebuie să capete sens peste ani tocmai în contextul asumării de sine: ,,Într-o zi, părinţii mei au fugit amândoi pe Someş,/ ca să scape de ţipetele fetiţei nou-născute./ După vreo câteva ceasuri de singurătate am învăţat ce e poezia“. Sau: ,,Şi-atunci chiar tu ai făcut din corpul tău o uşă,/ […] Viaţa dintre noi era cât un fiu sănătos,/ născut la treizeci de ani de la nuntire“.
          Între fragmentele care iau pulsul realului şi cele ale teoretizării poeziei stau definiri de sine în raport cu oamenii şi cu lumea artei. ,,Şi-atunci am ştiut“ – delimitează Ruxandra Cesereanu portretul unei generaţii, ,,noi nu vom avea foarfece de buzunar şi nu vom stropi carnea cu alcool,/ci vom sta între baloturi de lână psihică,/euforici precum nişte pui de urs cu botul umezit de albine“, sau al unei noi vârste poetice: ,,noi suntem pierzătorii de chei,/croitorii statornici ai cuvintelor şterse din caiete,/noi suntem recidiviştii epico-lirici ai unui oraş din lut“. La final, o călătorie în Utopia, prin magic, într-un ceas ,,din afara şi totodată deasupra legii“, când ,,Bestia şi regele se află în noi“ şi când ,,cu câteva litere în plus ori în minus construim fabrici de poezie/şi schimbăm lumea“.
          În definitiv, într-un univers ale cărui singure constante sunt fie de ordin natural – Someşul –, fie de ordin social – cântecul tinerilor pe mal, Hotel California –, poeta care transcrie încărcătura emoţională a vremilor, asumându-şi deopotrivă lumea lui ,,acum“ şi lumea lui ,,atunci“ se transformă într-o conştiinţă integratoare. Ruxandra Cesereanu nu este, chiar deloc, în căutarea referenţialităţii în acest volum de poezii, oricât de îndreptăţită ar fi această supoziţie de mărturia autobiografică de pe coperta a IV-a. Dacă poeta caută ceva în această carte, atunci ceea ce găseşte nu poate fi exprimat decât în termeni de metafizică – experienţă poetică revelatoare şi descoperire a eului interior – în tripla lui ipostază de eu clujean, feminin şi poetic.
 

Andree Coroian

Poezia made in Cluj (Ruxandra Cesereanu, Hotel California)

» anul XXV, 2014, nr. 6 (289)