Nu te pune cu îngerii

Flavius Lucăcel

STELUŢA – Luptătoare împotriva problemelor de orice fel
LINDA – Tânără rătăcită
NOREL – Politician, traficant de arme
PASCU – Vameş, traficant de arme

Scena 1

Steluţa şi Linda pe stradă. Trafic, agitaţie.

STELUŢA: Am oprit 85% deasupra Afghanistanului. În Irak au căzut doar patru bucăţi, iar Iranul nu e în pericol.
LINDA: La Iaşi a fost tot mâna ta? Tu ai fost?
STELUŢA: Le îndes telepatic decizia în fund.
LINDA: Mie nu-mi iese nimic. Încerc, mă concentrez, dar nu reuşesc.
STELUŢA: Fără credinţă este exclusă orice intervenţie.
LINDA: Cred sincer. Iconiţa mea 3D din hol mi-e martoră. O ating zilnic.
STELUŢA: E puţin.
LINDA: Face minuni. Am luat-o de la un croat când am trecut înspre Medjugordje. Dar eu cred că e dificil.
STELUŢA: Normal că e dificil. Cu rachetele teleghidate îţi trebuie pregătire zilnică, iar cu dronele este şi mai şi.
LINDA: Poţi şi cu dronele?
STELUŢA: Dronele sunt foarte inteligente. Dar mă descurc.
LINDA: Mie mi se spune că sunt bună la toate, dar ce faci tu e cu adevărat remarcabil.
STELUŢA: Astea-s nimicuri. După ce-o să mă despart de tine, voi da de mâncare câtorva sute de copii africani.
LINDA: Învaţă-mă şi pe mine. Ajută-mă să pot.
STELUŢA: Crede şi o să vezi ce simplu este. Crede şi vei reuşi orice.
LINDA: Nu-i aperi doar pe creştini?!
STELUŢA: Orice fiinţă. Chiar înainte să mă întâlnesc cu tine am salvat o cireadă de reni.
LINDA: Îmi plac renii.
STELUŢA: La cinci dimineaţa, în timp ce făceam pipi, am scos din plasele pescarilor norvegieni douăzeci şi şapte de rechini, unsprezece delfini şi nouăsprezece mii cinci sute patruşopt de toni cu aripioare roşii.
LINDA: Ce grămadă mare de peştişori.
STELUŢA: La trei azi-noapte le făceam terapie cimpanzeilor din grădina zoologică New York.
LINDA: Aşa merită trăită viaţa. Învaţă-mă, ajută-mă şi pe mine.
STELUŢA: O să mă gândesc la asta. E adevărat, am cam îmbătrânit.
LINDA: Ştii ce-mi doresc? Să mai rămân o dată însărcinată. Dar e imposibil.
STELUŢA: Ai încredere.

Iese.

Scena 2

Norel şi Pascu în port.

NOREL: Pe unde se-nvârte păsărica?
PASCU: Dracu’ s-o ia. Într-o zi îi rup capul.
NOREL: Las-o în pace, încă ne aduce bani frumoşi.
PASCU: S-a cam ofilit.
NOREL: Să stea de şase nu are nevoie de culoare în obraji. Sunt destui beţivi pe aici care o plac.
PASCU: Stă nenorocita unde-o pui, doar e paraşută.
NOREL: Nu înţeleg ce se-ntâmplă.
PASCU: Nici eu.
NOREL: Ne-am umplut de containere, nu mai cumpără nimeni nimic. Parcă s-au lovit la cap toţi dictatorii.
PASCU: Ce poate fi?
NOREL: Poate fi pace. Îi cuprinde pe toţi pacea.
PASCU: Rahat, prietene. Pacea nu e bună. Cine o încurajează e nebun.
NOREL: Asta zic şi eu, cap sec. Pacea e sfârşitul sfârşitului.
PASCU: Nu e pace, omule. Pământul e plin de agitaţi.
NOREL: O fi Pământul în clocot, dar nu mai cere nimeni marfă.
PASCU: Şi-o fi băgat cineva foarte tare coada în afacerile noastre.
NOREL: Eşti prost? Cine-i mai tare decât noi, partidul şi asociaţii noştri?
PASCU: Îmi repeţi mereu… Ştiu că suntem tari.
NOREL: Îţi repet să-ţi intre-n cap. Eşti rupt în cur, dar stai la masă cu cei mai tari.
PASCU: Normal. Noi ăştia doi din portul acesta plin de containere suntem foarte importanţi.
NOREL: Mai tari decât noi ar putea fi doar unii din Asia. Dar şi greii Asiei sunt cu noi.
PASCU: La nemţi nu te-ai gândit.
NOREL: Nemţii nu au cum. Sunt cu ochii pe ei toţi ceilalţi.
PASCU: Şi cu toate astea se dezvoltă într-un ritm prusac…
NOREL: Nu au decât. Asociaţii noştri…
PASCU: Nu e chiar aşa. Mi-a zis un lucrător vamal bulgar că nemţii se dezvoltă frenetic în subteran.
NOREL: Cât de jos?
PASCU: Sub toţi munţii lor şi-au făcut superlaboratoare.
NOREL: S-ar fi auzit. Auzeam şi eu.
PASCU: Ai fi auzit dacă ai fi cunoscut vreun neamţ important. Vameşul bulgar a vânat raţe cu un vameş grec. Grec care a vânat potârnichi sau fazani cu un vameş albanez. Albanez care a vânat mistreţi cu un turc, a doua generaţie în Germania. Adică savant neamţ.
NOREL: Un astfel de loc şi astfel de relaţii de prietenie nu există în toată Europa. Ce dracu’, toţi vânează? De unde-şi iau arme? Asta ar trebui să te preocupe pe tine.
PASCU: Păi… Atunci ce e?
NOREL: Nu ştiu. Ceva paranormal. Ne cad rachetele de pe cer ca fulgii de zăpadă.
PASCU: Ar fi ceva dacă ar face măcar un fâs mic. Mic, dar letal.
NOREL: Te-ai tâmpit. Clienţii noştri vor dezastre.
PASCU: Paraşuta ar fi trebuit să ajungă.
NOREL: Vine ea. Uneori îmi fac griji dacă tu chiar îţi foloseşti capul.

Scena 3

Pascu, apoi Linda. Pascu vorbeşte la telefon în rusă.

PASCU: Da, Saşa. Sunt un gunoi. Sunt un gunoi fără cuvânt. Iar tu un rahat cu ochi albaştri. Înjură-mă. Sufocă-te cu mizerie, Saşa. Eu vă ţin spatele la toţi forţoşii. La o adică, eu mi-o iau. Şi mă-ta, Saşa. Mă-ta, Raisa, e curvă şi scroafă. (Pauză.) Când le vindem îţi vezi banii. (Închide.) Pederastul naibii. Ţi-ai amestecat laptele cu votcă încă de când erai foarte mic şi nevinovat în sătucul tău pierdut din Urali. (Telefonul sună lung, intră Linda, Pascu nu răspunde.)
PASCU: S-a întors păsărica.
LINDA: Te pup, Pascule.
PASCU: Mă pupi în fund, ai întârziat.
LINDA: Am aşteptat la doctor.
PASCU: Iar doctori? De care?
LINDA: Ginecolog. Ţi-am zis că trec azi.
PASCU: Probleme cu gâtul?
LINDA: Nu fi măgar.

Pascu o loveşte.

PASCU: Asta e pentru că ai întârziat şi astea pentru măgar şi ginecolog. Te-a plătit că i-ai arătat-o?
LINDA: O să avem un copil.
PASCU: Tu cu el?
LINDA: A fost… şocat. Zicea că după operaţie e practic imposibil.
PASCU: Operaţia aia m-a costat o grămadă de bani. Mă ocup eu de incompetentul acesta.
LINDA: Copilul acesta îl vreau.
PASCU: Şi cum o să se numească? Bombardier? Grenadă? Ai luat-o razna.
LINDA: Pascule, pe tine nu te obligă cu nimic treaba asta.
PASCU: Faci un copil când îţi dau eu voie, nu când vrei tu. Cum dracu’ ai rămas însărcinată?
LINDA: Merit copilul ăsta. M-ai umilit destul toţi anii ăştia de când m-ai adus din sătucul nostru. Pentru ce? Mi i-ai ucis pe toţi până acum.
PASCU: Pentru bani. Ce-ţi mai plac banii… Cum dracu’ s-a putut întâmpla?
LINDA: Păcat că vorbeşti aşa. Te-am iubit, Pascule.
PASCU: În ce loc?
LINDA: Ca o proastă din Est te-am iubit.
PASCU: Încetează. Dă o tură prin port, vezi ce mai e nou. Vreun străin, vreo faţă de curios…
Linda iese.
Pascu vorbeşte la telefon într-o engleză stricată.
PASCU: Sigur, fraiere, şi tu mie. Eşti tâmpit? De unde bani? Şi de ce dracu’ mă sunaţi toţi pe mine? Norel nu răspunde. Noi? Da’ tu? Tu ce faci? Nu mai eşti la butoane? Învrăjbeşte-i! Unii de pe aici au început să pună întrebări. Dacă nu începem să dăm din marfă, eu ies din combinaţie. Fă-ţi şi tu treaba. (Închide telefonul.) În portul meu fac ce vreau, cowboy băşinos. (Formează un număr.) Norel! M-au sunat asociaţii. Răspunde-le. Ce se aude? Eşti cu o femeie? Şmechere! Asta era. Cu cine eşti? Cu mulatra aia nouă? Linda mi-a zis ceva de un copil. E imposibil. Dar las-o să creadă. Cine râde? Spune-i curvei ăleia care râde că-i iau gâtul. Zi cu cine se pune? Nu de mine? Atunci de cine? Băi, zi-i să termine! Vin acum spre tine! Îi iau gâtul! (Iese în fugă.)

Scena 4

Steluţa în camera ei se roagă la icoană.

STELUŢA: Mă uit în sufletele voastre şi văd pete uleioase de ură. Aţi făcut rău şi aţi scăpat. Aţi ucis, dar nimeni nu v-a cercetat sângele de pe mâini. V-aţi ridicat iar şi iar, mai flămânzi, înghiţind aerul cu tot cu dealuri, cu ape, cu arbori şi animale. Fluturii se zbăteau să iasă dintre fălcile voastre încleiate. Gata, băieţi răi. Îngeri fără aripi. Steluţa vă prinde degetele cu uşa. Mă uit în sufletele voastre şi văd doar pustiul. Suflu înspre voi uşor, simţiţi gerul? Mă încord puţin şi vă îngheţ cu totul. Dacă cu El v-aţi aranjat ploile, de mine e imposibil să scăpaţi. Vă stau în ceafă lovindu-vă la buzunare, unde vă doare pe voi mai tare. Vă călăresc în toate visele, sunt o hoaşcă cu coasă şi sacul mare negru pe umeri. (Pauză.) Lasă-te condus de mine, elefantule. Aleargă. Mergi în direcţia bună. Braconierii deja ţi-au pierdut urma. Linişteşte-te. Erau doar ei doi. Au luat-o aiurea înspre Kilimandjaro. Albi proşti, umflaţi, cu pălării de paie şi pene, caraghioşi. Pisicuţo, ce sfâşiată eşti. Bucăţelele de gheaţă prinse de blăniţa ta par pietricele rubinii. Câinele ăla negru, l-am simţit că-ţi dă târcoale. Ar fi trebuit să-i las pe prăpădiţii ăia şi să te apăr. O, cât de tristă e stăpâna ta, băbuţa gârbovită din stepa pustie. Cât de singură a rămas pe lume. Aşa, privighetoareo. Iubeşte-ţi perechea, cântaţi-vă fericirea, nu se ştie câte primăveri veţi mai fi împreună. Te-ai oprit la timp. Mi-ai simţit mâna pe umărul tău, tinere finlandez? Surâzi. Dacă nu apăsai puternic frâna, trenul acesta de marfă te spulbera în noaptea liniştită. (Se ridică.) Am obosit. Au început iar durerile. Mănânc un iaurt slab, apoi ies puţin prin port. Tânăra aceea ar fi o bună distribuitoare.

Scena 5

Norel şi Linda.

NOREL: Râzi ca proasta.
LINDA: Râd şi eu. Cu atât am mai rămas.
NOREL: Este al lui sau al meu? Cum e posibil?
LINDA: Al tău. Toţi au fost ai tăi. Doctorul părea depăşit.
NOREL: Ai mei şi ai corpului de marină.
LINDA: Ţi-am văzut tăticul la televizor. Ziceau că a făcut o grămadă de porcării.
NOREL: Nu fi proastă. Tata a fost şi este un şmecher deştept.
LINDA: A ucis oameni?
NOREL: Poate da, poate nu.
LINDA: Un bătrân aşa simpatic…
NOREL: Ce bunic bun ar fi, dar nu pentru un copil făcut cu tine. Nu ar accepta.
LINDA: Umileşte-mă. Hai, nu te opri.
NOREL: Cum mi-ar sta mie, ditamai parlamentarul, la braţ cu o târfă?
LINDA: Aşa cum îi stă foarte bine traficantului de arme între picioarele mele.
NOREL: Te aprinzi uşor, păsărică. Acesta-i defectul tău. Poate fi fatal. Hai, du-te. O să ajungă nebunul aici.
LINDA: Nu uita, e al tău.

Scena 6

Linda. Vorbeşte la telefon.

LINDA: Da, căluţule. O să avem un bebe. Norel e un idiot. E fiul tău, poţi să-i spui cum pofteşti. Ce vor africanii? Au sunat toată ziua. Cum li se umflă gloanţele în încărcătoare? Poate de la umezeală, nu iau foc. Norel ţine prea mult containerele în port. Te-am văzut, eşti foarte telegenic. Acuzaţiile împotriva ta sunt false. Promite-mi că mă ajuţi să ţin copilul. Pe tine te iubesc, căluţ nărăvaş. (Închide.) Să vă ia dracu’ pe toţi, câini împuţiţi.

Scena 7

Steluţa caută prin containere mâncare şi lucruri.

STELUŢA: Toţi aruncă necontenit de toate, se plâng că nu au bani, dar zilnic ticsesc containerele cu bunătăţi. Nu mă mai satur să sortez la infinit, să împachetez iar şi iar pentru micuţii mei atâtea bunătăţi. Nu mă mai satur să spăl hăinuţe, jucării, mai ales ursuleţii de pluş, îi fac iar pufoşi. Folosesc o periuţă specială. Ştiu că puiuţilor mei de peste marea întindere de ape şi nisipuri le prind bine toate nimicurile voastre. Azi când Hula şi-a deschis pacheţelul cu maşinuţa veche fără roţi, a izbucnit în plâns de bucurie. Poţi fi fericit şi doar privind soarele printr-un ciob de sticlă roz. De ce roz? Nu ştiu. Am strâns şi azi atâtea lucruri frumoase. Aici toţi mă cred nebună.

Pe lângă ea trece Norel.

NOREL: Cerşetoare împuţită, ţi-am zis că nu ai voie pe strada mea? Ia-o din loc.
STELUŢA: Treceam doar.
NOREL: Treceai pe dracu’. Te-am văzut cotrobăind.
STELUŢA: Aşa părea că aş cotrobăi?
NOREL: Scursuri ca tine ar trebui eutanasiate. Am să propun în Parlament o lege severă împotriva unora ca tine.
STELUŢA: Pornit mai eşti.
NOREL: Puţi ca dracu’. A ce puţi, scroafă bătrâna?
STELUŢA: Hai că m-ai supărat. Nu sunt nici bătrână, nici scroafă. Umblă în patru labe. Fandositule.

Norel se târăşte în patru labe.

STELUŢA: Spune după mine: Sunt un porc nesătul.
NOREL (repetă): Sunt un porc nesătul.
STELUŢA: Foarte nesimţit, fur tot ce pot, doar în viaţa publică sunt bun.
NOREL (repetă): Foarte nesimţit, fur tot ce pot, doar în viaţa publică sunt bun.
STELUŢA: Acum plimbă ursul şi vorbeşte frumos.
NOREL (parcă ieşit din transă, total schimbat): Bună ziua, doamnă. Cum vă mai simţiţi?
STELUŢA: Bine. Şi îmi merge foarte bine.
NOREL: Să aveţi o zi bună în continuare şi când va veni vremea votaţi-mă, că vă reprezint cu cinste. Iese.
STELUŢA: Ce arătare! Mai avea puţin şi se pupa singur în fund.

Intră Linda. O îmbrăţişează.

LINDA: Scumpa mea! Am văzut tot. Asta le-a întrecut pe toate. Cum ai făcut?
STELUŢA (îi întinde o agrafă): Prinde-ţi părul.
LINDA: Arăt rău?
STELUŢA: Încă eşti frumoasă… Şi însărcinată din nou. N-a făcut infarct boşorogul de bucurie?
LINDA: Ştii? Abia am aflat. Perversul crede că e al lui.
STELUŢA: Eu cred că a venit vremea să termini cu cloaca asta împuţită.
LINDA: Am să mă urc pe un vapor care pleacă departe.
STELUŢA: Nu pleci nicăieri. Vreau să mă urmezi aici.
LINDA: Cum ai făcut cu Norel?
STELUŢA: L-am ajutat să nu se mai prefacă. Să fie ceea ce este.
LINDA: Eşti o sfântă?
STELUŢA: Nu. Dar tu? Tu ce eşti? Poţi să fii ceea ce vrei tu să fii. Nu sunt o sfântă. Sunt o fostă târfă din portul acesta nefericit.
LINDA: Glumeşti.
STELUŢA: Bătrânul ăla libidinos de la care ai ieşit mi-a fost peşte.
LINDA: Tatăl peştelui meu ţi-a fost ţie peşte? Chiar a fost peşte?
STELUŢA: Şi peşte, şi ofiţer. Acum e membru în consiliul parohial, ca toţi cei de aici. A fost şi este de toate.
LINDA: Neagă că ar fi făcut ceva rău.
STELUŢA: E un laş nenorocit. În tinereţe îi plăcea să împuşte oamenii în ceafă. Se amuza rupându-le oasele cu bâta. Era un tânăr ofiţer şi mi-a povestit toate ororile într-o noapte cu lună plină în barca lui. Voia să pară romantic în faţa unei tinere prostuţe abia venite de la ţară.
LINDA: Copilul? Cum e posibil? Nenorociţii ăştia m-au sterilizat ca pe-o căţea.
STELUŢA: Copilul nu e al niciunuia.
LINDA: Nu înţeleg.
STELUŢA: Spune după mine: E numai al meu.
LINDA (iese, repetând): E numai al meu. (Se opreşte.) E numai al meu?
STELUŢA: Aşa arată minunile.
LINDA: Mi-e şi frică să mi-l doresc. Nenorociţii or să mă oblige iar…
STELUŢA: Lasă-i în seama mea.
LINDA: De ce mă ajuţi?
STELUŢA: Aşa. Nu simţi ce plăcută e briza?

Scena 8

Norel la biroul lui parlamentar. Vorbeşte la telefon.

NOREL: Ia din ăia şi completează dincolo. (Pe alt telefon.) Du zece grame pe Gladiolei, intră pe Artelor şi lasă cinci grame la numărul 3. Pe alt telefon. Mă băiatule. Ia fetele şi plasează-le în staţiune. Zi-le din nou că sunt ale mele. Caută-l pe şeful poliţiei dacă ai probleme. Mulatra adu-o încoace, am un protocol, vine cineva de la centru. (Vorbeşte pe alt telefon.) Tată, i-ai schimbat? Trimite-i în contul numărul 4. Ok, pa. (Sună un telefon.) Care televiziune? Vă ascult. Muncim. Da, la comisie. Pură întâmplare. Ce are a face că mi-e tată? Analizăm. Încă o dată, cum vă numiţi? E o întrebare tendenţioasă. Nicio legătură. Era funcţional. Muncea într-un birou. Bineînţeles că era ofiţer. Normal. Cetăţenii trebuie să ştie. Eu? Ce arme? Intru în şedinţă. Trebuie să închid. Mulţumesc, la revedere. (Închide.) Te aranjez eu, pui de curvă. Ziaristul mă-tii. (Formează un număr.) Alo, Pascule? Ai vorbit tu cu cineva despre treaba noastră? Atunci contabilul acela nou? E cam volubil. Nu crezi. Tu să nu crezi nimic. Dar pe mine m-a sunat un tâmpit de la o televiziune. Ştia o grămadă de amănunte. Printre altele şi despre tata. Ia un băiat şi du-te peste contabil. Sparge-i totul şi rupe-i o mână. Care mână? Dracu’ să te ia! Dreapta, să nu se mai poată şterge la fund. Apoi şi pe stânga. Cum de ce? Că e stângaci, idiotule. Stai că vin eu cu tine. (Îşi ia bâta de baseball şi iese.) Cretin incompetent!

Scena 9

Pascu în biroul lui din port, pe video-chat se droghează.

PASCU: Mamă, mămică, mămico… (Râde.) Am căsăpit azi un fraier, nu părea vinovat, dar i-am făcut varză laptopul, smartphone-ul, plasma şi bucile, plus ambele mâini. De ce ambele? Păi era stângaci. Ha, ha, ha! E o poantă, n-am timp să ţi-o explic. Nu singur, bineînţeles. Cu Norel. Un amic de-al meu coios. Am tras ceva sfori şi sunt director. Normal că sunt director. (Scoate laptopul pe geam, îndreptând camera spre port.) Vezi portul ăsta frumos? Eu sunt şef aici. (Se aşază din nou pe scaun.) Când trag pe nas ca acum, e frumos, şi vezi şi tu ce plin de vaporaşe. Mâine dimineaţă o să văd din nou doar containerele astea ruginite după care nu mai vin nenorociţii ăia de dictatori. Sunt membru, mămică. Altfel nu se poate ajunge director. În ce limba dracului îmi vorbeşti? Tu nu eşti mămica mea! Mămica mea nu are ochii oblici şi e blondă! Sau îi are? Tania, tu proasto, eşti Tania? (Cineva a tras apa.) Ce aveţi cu mine? Închideţi conducta! Băi, vă deversaţi fecalele la mine-n cap? Sunt ale şefilor mei? Mulţumesc, apreciez. E foarte plăcut să ai superiori atât de generoşi. Rahatul e de calitate. Uau! ce de cărăbuşi dau în marşarier! Unde se târăsc toţi iepuraşii ăştia prin iarba udă? S-au ciocnit cu o grămadă de marinari beţi în mijlocul trotuarului. Joacă rugby. A dracu’ francezi, au dat un eseu printre catarge. Mi-o frec cât vreau! Pe faţa ta de masă, mătase pură. (Adoarme cu fruntea pe tastatură, din când în când îşi mişcă capul. Se aude vocea caldă a unei japoneze de pe video-chat.)

Scena 10

Norel şi Pascu în clubul lor din port.

NOREL: Nu mai intră nimeni aici. Ne-au dispărut toate curvele. Până şi Linda s-a mutat în oraş şi merge la biserică.
PASCU: Blestem, frate. Te întreb ceva, dar nu râzi.
NOREL: Nu-mi arde de râs.
PASCU: Ţi se mai… ştii tu…?
NOREL: Deloc. Ţie?
PASCU: Pauză totală de câteva săptămâni.
NOREL: Aşa ceva…
PASCU: Te mai întreb ceva, dar nu râzi.
NOREL: Zi odată.
PASCU: Rusul ăla al nostru cât de tare este?
NOREL: Super tare.
PASCU: Tu ştii că ăştia… ei…
NOREL: Fii mai clar.
PASCU: Ruşii, ce mai. Ruşii au dezvoltat nişte tehnologii foarte avansate. Controlează absolut totul. Ploaia, gândurile, anotimpurile, producţia de votcă…
NOREL: Căcat. Controlează un căcat.
PASCU: Dacă se răzbună Saşa pentru că nu-i dăm banii?
NOREL: Saşa e asociatul nostru. Dacă avea un astfel de aparat, ni-l dădea la vânzare. Containerele lui sunt acolo, sigilate. Nu le vrea nimeni. Sună-l să şi le ia.
PASCU: Atunci ce e? Ce e?
NOREL: Nu ştiu. Dar asta nu e tot. Tata a făcut atac cerebral. E în comă, tâmpitul. Nu a notat nicăieri parolele de la conturile de afară.
PASCU: Imposibil.
NOREL: E foarte posibil. S-a ocupat de toţi banii mei. Să-şi revină măcar un minut, cât să-mi spună numerele.
PASCU: Şi banii mei? Suntem faliţi. Măcar am rămas cu partidul.
NOREL: Fără bani, suntem zero în partid.
PASCU: Paraşuta s-a împrietenit cu o nebună. De când sunt împreună, au început problemele noastre.
NOREL: Ce legătură au o târfă şi o nebună cu lucruri atât de complicate? Mă tot întreb de ce m-am încurcat cu unul ca tine.
PASCU: Ca mine cum?
NOREL: Idiot, limitat, bătut în cap, adică idiot din nou.
PASCU: Eu, eu am dat pe mâna unui bătrân ramolit toţi banii, fondul nostru?

Norel vrea să-l pocnească.

NOREL: Tata a fost cineva aici.

Pascu îl imobilizează.

PASCU: Un criminal caraghios. Ca tine. De-acum facem cum spun eu.

 

Flavius Lucăcel

Nu te pune cu îngerii

» anul XXV, 2014, nr. 6 (289)