Totuşi, universul nu s-a dovedit până acum un loc vitreg pentru omenire

Mirel Anghel

Dacă vrei să descrii adevărul, lasă eleganţa în seama croitorului.“
Albert Einstein

          Lumea în care trăim atârnă de o precaritate incontestabilă. Ea poate evolua spre direcţia greşită în funcţie de trei factori: substanţele chimice care fac posibilă viaţa, evoluţia universului şi compoziţia lui chimică actuală. Totuşi, universul nu s-a dovedit până acum un loc vitreg pentru omenire, profesorul Leonard Susskind propunându-şi, în cartea Peisajul cosmic: Teoria corzilor şi iluzia unui plan inteligent, traducere de Irinel Caprini, Bucureşti: Humanitas, 2012, să dea un răspuns la ceea ce el numeşte „paradoxul universului binevoitor“. Nimic nu ar putea exista în afara echilibrului aparent perfect care guvernează lumea noastră, orice mică dereglare putând avea consecinţe greu de imaginat. În demontarea mitului creaţionist al cosmosului, ştiinţa este argumentul cel mai puternic pe care fizicianul îl întrebuinţează. Dovezile, expuse de-a lungul celor 436 de pagini, îşi duc la îndeplinire, clar şi concis, scopul pentru care au fost antrenate în această pledoarie.  
          Leonard Susskind este considerat părintele teoriei corzilor, fizicianul de la Universitatea Stanford având chiar şi o îndelungată dispută (câştigată, în cele din urmă) cu celebrul astrofizician Stephen Hawking. El a prezentat-o pe larg în cartea The Black Hole War (Războiul găurilor negre). Teoria corzilor a inspirat o pleiadă de fizicieni, în efortul lor de a explica fenomenele petrecute în univers şi de a putea înţelege mai bine schimbările petrecute la nivel molecular. Viziunea autorului merge însă mult mai departe, spre un „megavers“ (denumit şi „multivers“), adică spre un univers ce oferă un număr mult mai mare de posibilităţi de explicare şi investigare oamenilor de ştiinţă.
          În această carte cititorul este purtat pe marile bulevarde (prea ample, pe alocuri) ale fizicii moderne, printre ele numărându-se teoriile lui Einstein privitoare la constanta cosmologică şi gravitaţie, precum şi diagramele lui Feynman sau modelul standard  folosit în fizică. Susskind nu optează pentru imaginea de ansamblu a unui univers elegant, ci îl aseamănă mai degrabă cu maşinăriile absurde apărute într-o serie de caricaturi, în anii ’40. Ele erau desenate de Rube Goldberg, cel care găsea soluţii cât mai fanteziste şi ciudate pentru problemele inginereşti ale vremii.
          „Peisajul este un spaţiu al posibilităţilor. El are geografie şi topografie, cu dealuri, văi, câmpii întinse, şanţuri adânci, munţi şi trecători. Dar, spre deosebire de peisajul obişnuit, el nu este tridimensional. Peisajul are mii de dimensiuni“ (p. 110). În acest peisaj explorează autorul universul, aruncând o privire atât în trecutul lui, cât şi în viitorul imprevizibil. El investighează diversele teorii ce au stat la baza enunţării principiilor funcţionării universului şi analizează forţele cosmice misterioase şi întunecate care suscită tot mai mult imaginaţia fizicienilor şi cosmologilor. Paradoxal însă, chiar şi în domeniul ştiinţei, incertitudinea pândeşte la orice pas şi poate dărâma edificiul unor teorii elaborate în timp. Susskind nu este autorul care să dea verdicte şi să ne spună peste câte miliarde de ani se va sfârşi totul sau cum a ajuns la concluzia că Big Bangul este teoria solidă care explică începutul. El explică şi investighează complexitatea lumii misterioase şi provocatoare a fizicii particulelor elementare.
          Speranţele fizicienilor moderni în existenţa unei teorii unificate pot fi comparate cu o teorie din Grecia antică, potrivit căreia toată materia de pe Pământ e alcătuită din patru elemente: pământ, aer, apă şi foc. Cu cât ei se adâncesc în cercetare, cu atât mai mult se complică totul, iar simplificarea, obţinută printr-o eventuală teorie finală (denumită şi Teoria M), pare un deziderat tot mai îndepărtat. În 1917 se credea că universul e static, singura dovadă a astronomilor şi oamenilor obişnuiţi care priveau cerul fiind dată de nemişcarea stelelor. Tot Einstein avea să dovedească absurdul unei asemenea ipoteze. Susskind explorează şi conceptul de „frumos“ în fizică, al cărui înalt exponent îl consideră tot pe Albert Enstein. „Dacă concursul de frumuseţe în fizică ar fi câştigat de relativitatea generală, premiul pentru urâţenie ar trebui să fie luat de fizica nucleară“ (p. 139), este de părere autorul. 
          Remarcabil este capitolul Reîntruparea, în care el dă frâu liber imaginaţiei, plăsmuind un om în oglindă, o copie simetrică a acestuia primind numele „mo“. Acest „mo“ poate face tot ce ne este atribuit nouă, organismul lui îndeplinind toate funcţiile vitale, însă printr-un proces invers. Dacă organismul nostru poate metaboliza zahărul, atunci corpul lui are capacitatea de a metaboliza „răhazul“. Totuşi, nu se poate spune că imaginaţia este arma principală a unui om de ştiinţă, cu atât mai puţin a lui Leonard Susskind. El însuşi povesteşte, în capitolul Peşte îngheţat şi peşte fiert, cum, într-o conferinţă ocazionată de o petrecere a fizicienilor, a avut neinspirata idee de a crea o poveste cu peşti (denumiţi „fizipeşti“) care avea rolul de a explica principiul antropic. „Povestea a fost un fiasco total. Pe tot parcursul seminarului s-au auzit oftaturi şi murmure zgomotoase. Principiul antropic îi afectează pe cei mai mulţi fizicieni teoreticieni la fel cum un camion plin cu turişti în sălbăticia africană tulbură un elefant înfuriat“ (p. 201), mărturiseşte el. Susskind se fereşte să dea verdicte şi pune la dispoziţia cititorului un ansamblu impresionant de informaţii, teorii, precum şi o cronologie a descoperirilor de referinţă din fizică şi cosmologie. Este adevărat, în acelaşi timp, că peisajul în care se aventurează cei neiniţiati se poate dovedi greu de străpuns prin rândurile acestei cărţi.
          Pentru el, frumuseţea, unicitatea şi eleganţa universului nu sunt decât nişte false miraje (Epilog), lumea nefiind altceva, în viziunea strălucitului fizician, decât o maşinărie bizară proiectată de Rube Goldberg, caricaturistul plin de imaginaţie. Teoria corzilor este încă departe de a oferi explicaţia supremă a forţelor care guvernează universul, însă promisiunile către oamenii de ştiinţă sunt greu de apreciat deocamdată, căci potenţialul ei este uriaş.

Mirel Anghel

Totuşi, universul nu s-a dovedit până acum un loc vitreg pentru omenire (Leonard Susskind, Peisajul cosmic: Teoria corzilor şi iluzia unui plan inteligent. Traducere de Irinel Caprini. Bucureşti: Humanitas, 2012)

» anul XXV, 2014, nr. 5 (288)