Vânător de inefabil

           de Sorin Grecu


I.
S-a încheiat până la urmă şi
prelungita vacanţă a autiştilor
a început din nou lupta fiecăruia cu fiecare
asemeni hârciogilor ce-şi digeră bolul din pungi
sau nevăzătorilor de la internatul Şcolii speciale
care fac sex între ei cu lumina aprinsă
prin sălile de clasă
lăsând întredeschise ferestrele dinspre stradă
ca să fie priviţi de către trecători
aşa şi eu acum exhibiţionist
când timpul mă presează
sunt obligat să mă apuc
să dau filmul înapoi
doar-doar voi surprinde ceva –
o frântură de inefabil
referindu-mă la vechile întâmplări de la Capu’ lacului
vreau să spun că după vreo câţiva ani de absenţă
m-am întors tocmai acolo, pe locul fostelor bucurii
unde însă n-am mai găsit – ca-n alte dăţi
ancestralele ferigi
sau umbra chipului iubitei oglindindu-se (eminescian) în unde
ci numai peturi abandonate în devălmăşie
şi o mulţime de turişti atât de beţi şi supăraţi
încât păreau gata în orice clipă
să ia toată lumea la pumni
ultima dată lăsasem aici în plină desfăşurare
incredibila poveste de dragoste
a tomnaticului cabanier cu chelneriţa lui
(femeie uşor măritată şi al cărei inocent bărbat
mai venea din când în când pe la cabană
însă era repede abătut şi trimis de către cei doi
la pescuit)
când colo
ce-am întâlnit eu astăzi aici?
pe lângă beţivii gălăgioşi
numeroasele garduri şi diversele delimitări
pe noua stăpână a locului şi a cabanierului –
o femeie mustăcioasă la vreo şaizeci de ani
care – înzestrată cu simţul proprietăţii
pe care anterior îl pomenisem doar –
fără să ne mai întrebe ce vrem
şi-a asmuţit imediat câinii pe noi
am scăpat de colţii lor doar printr-o minune
după ce-am fost indentificaţi în ultima clipă
de un localnic


II.
Dar să mă întorc la istoria cabanierului
se îndrăgostise în aşa hal de chelneriţa lui unguroaică
încât aceasta
îl forţase să coboare până şi tricolorul
de pe micul catarg pe care îl fixase pe acoperiş
până la venirea ei steagul se lăfăia acolo triumfător
şi era schimbat cu grijă o dată la trei luni
ca să fie tot timpul proaspăt
şi să nu se decoloreze
am aflat totuşi mai târziu
gestul cârciumarului i-a înfuriat îngrozitor
pe sătenii Apusenilor
aceştia i-au comparat fapta cu trădarea lui Horea
comisă de neamul Mătişeştilor
în anul 1784
nu demult
am cunoscut la mănăstirea Bixad, judeţul Satu Mare,
un tânăr pe numele lui Matiş Nicolae
– grăjdarul mănăstirii, stră-stră-nepot al vânzătorilor lui Horea –
acesta mi-a mărturisit că după ce-au comis gestul
rudeniile sale ajunseseră atât de ostracizate
încât au fost nevoiţi să părăsească Apusenii
şi să-şi întemeieze două aşezări distincte
la sute de kilometri
tocmai în apropierea graniţei cu Ungaria
pe care le-au botezat – cum altfel? –
Horea şi Noua Scărişoară
revenind la idila dintre cârciumar şi chelneriţă
trebuie să vă spun şi că
ulterior aceasta a căpătat şi o notă de un dramatism extrem
dar şi de legitimitate
într-o zi bărbatul
venind cu barca de pe malul opus al lacului
pe care încărcase pentru cabană
un geam-termopan uriaş
un val format de eliberarea bruscă
a tone de apă de la barajul din amonte
l-a surprins nepregătit
astfel că în ciuda eforturilor sale supraomeneşti
de a păstra barca în poziţie de plutire
ambarcaţiunea s-a răsturnat
iar cabanierul s-a trezit în fluidul adânc şi rece ca gheaţa
de la Capu’ lacului
habar n-avea să înoate
omul ne-a relatat ceva mai târziu
că-n momentele acelea îşi luase deja
rămas-bun de la viaţă
însă chiar înainte să se scufunde pentru totdeauna
s-a trezit scos în dinţi de către iubită
transformată brusc în zeiţă războinică
şi înger salvator totodată
fata era o fostă înotătoare de performanţă
şi nimeni nu ştia acest lucru
evenimentul i-a emoţionat pe toţi până la lacrimi
chiar şi neimpresionabilii localnici
s-au hotărât de-atunci cu toţii
să treacă elegant
peste incidentul cu tricolorul coborât în bernă
şi-au început să tolereze adulterul
proclamând de fiecare dată apoi
că iubirea adevărată trece orice stavilă

Fragment dintr-un poem mai amplu

 

Sorin Grecu

Vânător de inefabil

» anul XXV, 2014, nr. 5 (288)