In memoriam

Andrei Bodiu

          Privesc o fotografie din 2007, făcută la Festivalul „Blaga“, când timpul avea încă răbdare cu Alexandru Muşina şi Andrei Bodiu. Îmi pare că zăresc o umbră pe chipul lui Andrei, o suferinţă nemărturisită, sau poate nu e decât seriozitatea pe care o punea în tot ce făcea. L-am cunoscut pe Andrei acum peste două decenii, când, tineri, ne luam la întrecere cu poezia, el în cenaclul Universitas condus de Mircea Martin, eu la Echinox. I-am apreciat întotdeauna poezia şi lecturile, extrem de vaste pentru cineva de vârsta lui. Atunci când vorbea, totul era chibzuit, nimic la întâmplare, iar la întrunirile noastre judecata lui cântărea greu. Mărturisesc, târziu, şi că eram puţin invidioasă pe frumoasa lor prietenie, a nouăzeciştilor de la Bucureşti, Andrei Bodiu, Simona Popescu, Caius Dobrescu şi Marius Oprea. Şi iată că ieri, după ce a subţiat considerabil rândurile optzeciştilor, Ea loveşte şi generaţia mea. Andrei nu mai e. Mă gândesc la Maratonul de Poezie din 2007 de la Sibiu, organizat de Andrei, la care am participat şi care a fost un mare succes, mă gândesc la cel de anul trecut de la Braşov, la care n-am putut ajunge, şi acum regret enorm. Ar fi fost ultima ocazie de a-l vedea pe Andrei. Ne scriam rar, el răspundea întotdeauna scurt, prins de mulţimea de activităţi pe care le îndruma la Universitate, dar ştiam că am în el un prieten, Braşovul însemna pentru mine Andrei Bodiu. În iarna lui 2004, când treceam printr-un moment dificil, Andrei mi-a făcut un cadou nesperat, o cronică foarte bună la un volum al meu recent apărut. I-am mulţumit, dar nu ştiu dacă a ştiut vreodată cât de mult a însemnat pentru mine gestul lui. Şi nici nu voi mai avea ocazia să-i spun. După şocul provocat de vestea morţii lui, primul impuls a fost să caut o fotografie cu el şi să-i recitesc versurile, ca şi cum în acest fel l-aş putea ţine încă o clipă aici. Am regăsit un excelent poet, a cărui viziune ludică m-a încântat întotdeauna. Fără el, literatura noastră contemporană, ca şi lumea universitară, va fi mai sărac. Îmi vine acum în minte un vers al lui: „pe termen mediu şi lung atingerea standardului optim/ adică a trăi şi a dovedi că trăieşti/ simultan“. Asta i-a reuşit până ieri. Astăzi, absenţa lui doare, cum mai doare.
         La revedere, Andrei. O să-ţi spun cândva tot ce nu am reuşit până acum.

Letiţia Ilea

In memoriam Andrei Bodiu

» anul XXV, 2014, nr. 4 (287)