Doi prozatori: Marineasa & Dragolea (alte texte de escortă)

Ion Bogdan Lefter

          Despre statutul „textelor de escortă“, despre cum şi de ce produc – rar – asemenea pasaje însoţitoare de cărţi noi am scris în urmă cu doi ani în Apostrof (nr. 3 şi 4 din martie şi aprilie 2012). Mai jos – alte două mostre:


Viorel Marineasa, Înainte şi după (războiul rece), Piteşti: Editura Paralela 45, 2013

          Viorel Marineasa (născut pe 2 septembrie 1944 în satul Ţipari, judeţul Timiş) a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara, la care avea să ajungă după 1990 profesor de jurnalistică. Fondator, redactor şi conducător de reviste şi edituri, a publicat următoarele volume: Litera albă (roman, 1988), În pasaj (roman, 1990), Unelte, arme, instrumente (proză scurtă, 1992), Dicasterial (proză scurtă, 1995), O cedare în anii ’20 (proză scurtă, 1998), Tradiţie supralicitată, modernitate diortosită: Publicistica lui Nichifor Crainic şi a lui Nae Ionescu, la o nouă citire (2004), Noţiuni de secretariat de redacţie (2004), Despre Banat, în registru normal (2009) şi Vederi din Timişoara (2010). A publicat, de asemenea, cărţi în colaborare, a alcătuit antologii şi ediţii etc.
          Prozator de clasă, Viorel Marineasa construieşte prin textele sale, piesă cu piesă, un mozaic al „bănăţenismului“ ca provincialism multicultural, parabolă în mic a umanităţii generice: un soi de „Comedie umană“ regională. Romancier cîteodată, întotdeauna mare povestitor de istorii mici, decupate grijuliu din realitatea înconjurătoare, el e adeseori – ca aici, în Înainte şi după (războiul rece), ca-n multe alte locuri – un extraordinar portretist: „tabletele“ sale descriu personaje şi le rezumă destinele, pe un ton aparent naiv, punînd – în fond – la bătaie o gamă extinsă de procedee narative, trucuri, sofisticării. Rezultă biografii deopotrivă vesele şi impresionante, cutremurătoare pe alocuri. Îl interesează pe autor mai ales raporturile dintre microexistenţele individuale şi macromecanismele politice, drept care în piesele mozaicului, la scara prăpădită a vieţilor de personaje provinciale, se răsfrîng prin rotaţie epocile istoriei noastre recente, cu bunele şi relele lor, cu perioade senine şi cu teribile nedreptăţi sau orori. Marele meşter miniaturist captează totul în text, cu aer de „obiectivitate“, de fapt compătimind alături de victimele sale şi totodată amuzîndu-se pe seama lor, căci, în versiunea Marineasa, „Comedia umană a Banatului“ e de un haz nebun, sfîşietor...


Mihai Dragolea, Proces de creponare cu păianjeni, zmeură şi ceaţă, Piteşti: Editura Paralela 45, 2013

          Mihai Dragolea (născut pe 13 februarie 1955 în Petroşani) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj şi a fost redactor şi membru al grupării revistei Echinox, ulterior profesor şi redactor la TVR Cluj. Prozator, critic literar şi eseist, a publicat următoarele volume: În exerciţiul ficţiunii: Eseu despre Şcoala de la Tîrgovişte (1992; ediţia a II-a, 2006), Arhiva de goluri şi plinuri: Literatura fragmentară (1998), Călătorii spre muchia de cuţit (proză scurtă, 1999), De departe spre aproape (roman, 2001), Colecţia de mirări (proză scurtă, 2005), Funcţionar la singurătăţi sau Contabilul de imagini (proză scurtă, 2007), Epiderma de bazalt: Colecţia de mirări 2 (proză scurtă, 2011).

          Remarcabil critic literar în juneţe, semnatar a sute de cronici şi eseuri risipite prin revistele culturale ale anilor ’80-’90, cu unele intervenţii, mai rare, şi astăzi, autor al primei cărţi consacrate vreodată Şcolii de la Tîrgovişte, apoi al unei teze de doctorat despre literatura fragmentară (apărute în 1992 şi 1998), Mihai Dragolea s-a metamorfozat către finele anilor ’90 în prozator – unul dintre cei mai valoroşi pe care-i avem. Cehovian şi caragialian în reţetă proprie, observator atent al realităţii din jur, cu ochi în acelaşi timp tandru şi necruţător, atras mai ales de varietatea uimitoare a tipologiei umane, a mentalităţilor şi moravurilor, el a publicat din 1999 încoace patru culegeri de proze scurte (în 1999, 2005, 2007 şi 2011) şi un microroman (2001), la care-l adaugă acum pe al doilea: Proces de creponare cu păianjeni, zmeură şi ceaţă. Nimic spectaculos, la prima vedere: povestea unei „scurte întoarceri acasă“ în Dominin, sat româno-săsesc, prilej de regăsire a unui loc scăpătat şi de reamintire a trecutului, cu o întreagă pleiadă de figuri, care de care mai derizorii. Tot într-o autoironie diminuantă o ţine şi personajul narator, afişînd, în pragul senectuţii, o blîndă resemnare. Ascunde – de fapt – un caracterolog de observaţii subtile şi un filozof de reflecţii profunde, deghizat în raisonneur umil, autor al unei lungi epistole „provinciale“ adresate unui amic profesor, plecat în lumea largă, la Paris. La scară încă mai mare, va transcrie şi jurnalul de călătorie al unei june de peste Ocean pe Vechiul nostru Continent. America, Europa, Parisul, Domininul – aceeaşi poveste, de fapt. Totul – într-o scriitură de mare fineţe, pe firul căreia istoria vesel-amară a satului cu pricina se transformă pe nesimţite într-o imagine a lumii şi într-o meditaţie asupra sensurilor generale ale vieţii...

 

Ion Bogdan Lefter

Doi prozatori: Marineasa & Dragolea (alte texte de escortă)

» anul XXV, 2014, nr. 4 (287)