Poeme
de Ioan Moldovan


poem fiscal
Exasperat de datorii, ei bine
n-o să mai vorbesc despre ele amicilor
În schimb, cad din zodiac în zodiac
Unul zice că astăzi un prieten îmi va da o sumă importantă care
Îmi va lumina viitorul
Încă n-am niciun semn şi ziua-i pe sfârşite
În schimb, la stânga, laţul – deşi e duminică
Tot tribul plânge de dureri de dinţi stricaţi şi, vai, nici
de fumat nu m-am lăsat şi
sunt de-a binelea ultimul dintre fraţi
Dar ce bine vine o supă de pui la miezul nopţii
Ce bine să ai un pix cu gel negru
Să scrii cu el nevrute
Când sub foaia de cort e decembrie
Când afară e martie
Când la mijloc aurul cade din gura mare a crematoriului


de ce de ce
Strada Rodnei din Cluj e acum un fel de alee spre mall
Intru în Casa Filipilor şi Doamna mă priveşte uimită
Ce cauţi aici, iar vrei vreun împrumut, ce?!
Ştii tu oare că fiul meu e student
Ştii tu că asta mică e elevă de liceu
Ştii tu că soţul meu nu cheleşte, nu încărunţeşte şi e foarte brunet
Uite, du-te
L-am visat pe taică-tău

N-o întreb amănunte
Nu-mi spune

Uite – adaugă ea – duminica asta e baba ta
E însorită şi rece şi gri, iar spre seară va ninge, deoarece suntem
 la munte
Mai mult decât peste zi

Dar de ce
De ce
De ce
Trebuie să ningă peste un biet şoarece


nişe
Să dau nişte telefoane şi nu dau
Vag îmi amintesc două vise din noaptea trecută
Într-unul mi s-a oferit un cutremur şi multe prăbuşiri de clădiri
În altul un câine care mârâie după ce mai înainte se arătase
 prietenos
Sunt mereu panicat să nu fiu jefuit
Mai e o singură mierlă ţopăind prin pietrişul terasei
O cheamă Diana
E plină cărnoasă scoate în lume ţâţe umflate
Vorbeşte pasional cu doi chelneri despre prima zi la şcoală
A copilului dânsei
Iau micul dejun deja în Ljubljana apoi o mică plimbare în jurul
  anului
În fine aflu că aici oriunde ai merge trebuie să ai la tine un
  tirbuşon
El te va extrage de-afară pe unde te pierzi mereu


nişe
Azi aşa mâine aşa poimâine la fel
Doar stând şi deloc cugetând la crişul cel repede
Curgând încetinel
Din cauza diferenţei de nivel cum se zice-n popor
E normal că vine Patroana şi ne smulge etichetele şi
E normal că nu mai ştie nimeni din ceată unde sunt
Reverberaţiile penetrările viziunile inteligenţa drama celelalte
  Etaje
Comunicăm prin melancolii prin scrum prin repetiţii şi
Drumu-i săpat cărările-s în iarbă
Iar dintre câini doar unul va jeli
Ceilalţi mereu mai harnici vor lătra
De parcă nimeni nu mai poate fi
Nici eu nici el nici dumneata.


drumeaguri noroi civilizaţii
A pornit Încălzirea Centrală
Brusc cineva se spală pe mâini
Pe mâine, Lumină Vegetală
Mâncată de cîini

Mi-am băut vinul
Mi-am mâncat pâinea rece
Ce de puţine cuvinte-n tainul
De ora zece

Mâine mereu, mâine, mâine mereu
E totuşi foarte greu

Te rog, mamă, nu mă chema cu drag
Să văd Ceva Interesant
Mi-a mai rămas puţin să trag
Pe celălalt versant

Mâine mereu, mâine, mâine mereu
E totuşi foarte greu

Examenul ăsta parcă văd n-o să-l trec
Ex-Aminul mă munceşte
Voi mai rămâne oare întreg
Înghiţit fiind de Peşte?

Mâine mereu, mâine, ca azi
Se face uşor
Închis în azilul de brazi
Ca trecut viitor

 

Ioan Moldovan

Poeme

» anul XXV, 2014, nr. 4 (287)