O clipă de supravieţuire

Gheorghe Schwartz

          Sunt un ingrat: nu mă gândesc, atunci când scriu, la cel ce-mi va citi – poate – cărţile. Scrisul meu este asemenea unui manuscris băgat într-o sticlă şi aruncat în mare. Poate că sticla va ajunge la cineva, poate că nu. Poate că sticla va ajunge la cineva care o va arunca înapoi în mare, poate că va ajunge la cineva care va scoate cartea şi o va citi. Nu ştiu. Mi-e tot mai limpede că, dacă prima condiţie pentru renumele unei cărţi este ca ea să fie scrisă, găsirea publicului este un meşteşug şi mai dificil. Un meşteşug ce mie îmi e străin. La fel de străin cum îmi este – vai! – divorţul Biancăi Drăguşanu, despre care, într-un interviu pe stradă, cineva a declarat c-o preferă lui Eminescu, întrucât ea apare mai des pe micul ecran.
          Cititorul meu ideal este cititorul ce-mi citeşte cărţile. Şi căruia îi sunt profund recunoscător pentru că el este cel ce-mi oferă o clipă de supravieţuire.

Gheorghe Schwartz

O clipă de supravieţuire

» anul XXV, 2014, nr. 3 (286)