Un tânăr care citeşte

Al. Săndulescu

          Într-adevăr, avem o singură persoană ideală căreia ne adresăm, la care ne gândim atunci când scriem, dar, în funcţie de gen, ea este diversificată. Ca istoric literar, autor de ediţii, de monografii, de culegeri de inedite ale scriitorilor din trecut, am avut în vedere, în primul rând, un cititor avizat, un specialist interesat de domeniu, fie pentru a se informa, fie pentru a participa la o dezbatere pe diverse teme: teoretică, de interpretare, de noi surse, de atribuiri etc. Confruntarea cu el este mai totdeauna profitabilă, benefică, el apreciindu-ţi contribuţia documentară, confirmându-ţi opiniile critice sau completându-le, punându-le în discuţie, criticându-le. Acesta este cititorul studios, academic, la care se gândeşte în primul rând istoricul literar. Dar nu numai el. Cercul se lărgeşte cu profesorii, cu studenţii filologi, cu elevii pasionaţi de umanioare, cu cititorul de obşte, care, în puţinul timp de care dispune, e dornic să-şi consolideze cultura generală. El citeşte de plăcere, atras nu atât de caracterul savant, cât de latura estetico-literară. Sigur, se şi instruieşte, dar vrea să guste mişcarea epică, să admire portretele, evocările, descrierile de oameni, de întâmplări, de peisaje, când e cazul, poezia. Scriind, gândul meu spre el se îndreaptă în principal. Încerc să însufleţesc faptul documentar sec, să-i dau viaţă, să-l pun în pagină, dacă se poate, ca într-un roman. Mai ales în biografii (Duiliu Zamfirescu), în volumele despre memorialiştii români (Întoarcere în timp), am încercat acest lucru. Nu mai vorbesc de scrierile mele de ficţiune din ultima vreme (Tăbliţa şi condeiul). Cititorul ideal pentru mine este acela căruia să-i placă ce scriu. Şi atunci, sunt pe deplin răsplătit. Lui, mai ales tânărului, i-am adresat şi volumele mele de memorialistică (Efectele dosarului dalmaţian, Operaţie pe cord deschis), scrieri de asemenea epice, purtând însă un mesaj precis, acela de a-i atrage atenţia, pentru că n-a avut cum să cunoască, ce calamitate a însemnat comunismul şi ce dezastru ar fi să ne întoarcem acolo, cum s-ar părea că încearcă unii. Ne-a fost  de ajuns o jumătate de secol de utopie, în cea mai mare măsură sângeroasă. Şi tot acestui tânăr îi atrag atenţia, cu toată simpatia, că pentru educaţia şi formarea lui complexă, marele miracol al vremii noastre, printre atâtea altele, internetul, nu este suficient. Într-adevăr, el informează, cum nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria omenirii, dar nu formează. Tot cartea este aceea care ne hrăneşte mintea şi sufletul. Când văd în tren sau în metrou (şi nu o dată) un tânăr care citeşte o carte, acela e cititorul meu ideal.

Al. Săndulescu

Un tânăr care citeşte

» anul XXV, 2014, nr. 3 (286)