Cititorul îmi ţine de urât

George Neagoe

          E o întrebare care nu prea m-a preocupat. Am încă prejudecata că, dacă un articol sau o carte se publică, atunci îşi va selecta şi un cititor. Circula o vorbă pe la anticarii din preajma Universităţii din Bucureşti: fiecare carte îşi găseşte fraierul. Răsplata autorului e tiparul. Înţeleg tot mai bine această axiomă după ce am urmărit biografia lui Doinaş. Pentru mine, ideal este cititorul care problematizează orice afirmaţie aş face. Dacă mă contrează, cu atât mai bine pentru libertatea lui intelectuală. Dacă îl influenţez, cu atât mai încurajator pentru spiritul meu critic. Dar, deocamdată, îmi păstrez fidelitatea faţă de plăcerea mea: scriu ca să nu mor de plictiseală. Ceea ce îmi dă şi certitudinea că nu sunt singur. Cititorul meu ideal este mereu agil şi reactiv. Îmi ţine de urât. Poate fi reacţionar faţă de subsemnatul. Am momente în care chiar vreau să supăr. Scrisul nu împacă, nu dezbină. Sfidează inerţia.

George Neagoe

Cititorul îmi ţine de urât

» anul XXV, 2014, nr. 3 (286)