Scutier al frumuseţii

Gellu Dorian

          Cum arată cititorul meu? El ar putea arăta ca Homer, orb şi foarte atent la tot ce a fost pînă la el şi mai ales la ce va fi după el. Sau ar putea arăta ca Socrate, zbuciumat şi otrăvit de con-soarta aleasă, în folosul unui destin de mai lungă durată, ştiind că nu ştie nimic. Ori ca Platon! Nu, ca Platon, nu! Ar fi mult prea mult. L-ar izgoni pe poet din cetate. Ar face reguli prea multe. Ar dialoga tot timpul – ceea ce nu ar fi chiar rău! Ba, cred că ar fi bine să arate şi ca Platon. Nu m-aş jena să-i trimit cărţile, să mi le facă praf, să spună despre frumuseţe... Ba nu, că despre frumuseţe a vorbit doar în cîteva cuvinte atît de bine Dostoievski, care a crezut că ea, săraca de ea, pentru care Platon n-a găsit o definiţie, va salva lumea. Şi de bine ce lumea a ajuns pînă aici, în faţa ochilor mei, înseamnă că ea, săraca de ea, frumuseţea, a adus-o pînă aici. Prin urmare, cititorul Dostoievski a avut dreptate! Aşa aş vrea să arate cititorul meu, cel singur, singurul cititor al meu, scutier al frumuseţii, al frumosului, al binelui, al neliniştii şi al neoboselii în faţa celei mai frumoase zăbave – cititul cărţilor... Dar, din păcate, el nu arată aşa, nu arată ca niciunul dintre cei pomeniţi mai sus şi ca tot şiragul lor de atunci şi pînă azi, ci altfel, schimonosit, indecis, ignorant, indiferent, abulic, nervos din cale-afară, burduşit de tot felul de diplome şi titluri, obedient cu ce nu trebuie şi obez de atîta stat pe gînduri şi ne-făcînd nimic, că nu mai poate fi ca Nenea Iancu, care, la vremea lui, avea-n-avea treabă, intra într-o librărie... Deh... Ce să zic, poate că există chiar un cititor al meu. Şi dacă există, aş vrea să arate ca mine. Na că am zis-o!

Gellu Dorian

Scutier al frumuseţii

» anul XXV, 2014, nr. 3 (286)