Poem de Marian Nicolae Tomi

Blagiană

Strivesc sub tălpi lumini ce nu-s
decât iluzii, mişcătoare umbre,
prea vii să fie-acum, aievea şi aici,
când ele-s prin alte lumi rătăcitoare.


Cu ochii mei bătrâne, oarbe felinare,  
nu văd nici semn, nici vreun sens
acestei lumi ce astăzi mă doboară,
neştiind că-n infinit e-al legilor izbuc.


Pesemne eu n-am priceput tumultul
astei existenţe sau nici n-am ridicat
privirile din lutul ce acum mă naşte,
el pare-a mă cunoaşte, suntem fraţi?


E-acolo neştiinţa toată, strivită-n drum
de paşii care-şi află astăzi rostul.

Marian Nicolae Tomi

Blagiană

» anul XXV, 2014, nr. 2 (285)