Tragicul universal

Marta Petreu

          La o distanţă considerabilă de prima ediţie a cărţii (Cartea Românească, 1978), Ileana Mălăncioiu şi-a republicat de curînd Vina tragică (Polirom, 1913). La origine o lucrare academică, o teză de doctorat (1975), Vina tragică este un splendid şi foarte original eseu al scriitoarei despre fenomenul tragic, şi anume din spaţiul literaturii, nu şi din acela, greu de inventariat şi de cuprins, al vieţii, care este însă presupus. Aşa cum anunţă subtitlul cărţii, Ileana Mălăncioiu lucrează mai ales pe texte ale tragicilor greci, ale lui Shakespeare, Dostoievski şi Kafka; în fapt însă, are numeroase pasaje despre tragicul din Biblie (nu numai din Vechiul Testament), din opera lui Faulkner etc.
          Cu stilul şi pe tonul ei inconfundabile, Ileana Mălăncioiu încearcă să surprindă esenţa tragicului. Definiţia dată de către esteticieni, de la Aristotel la Hegel şi Camus, acestei categorii în primul rînd estetice (dar şi ontice, deoarece înrădăcinată în planul vieţii umane) n-o mulţumeşte, aşa că își foloseşte intuiţia şi instrumentele de interpretare pentru a căuta trăsăturile universale ale tragicului, acele note distinctive care sînt valabile nu numai pentru eroii tragediei greceşti, ci şi pentru Iov, nu numai pentru Antichitate, ci şi pentru orice vîrstă a civilizaţiei europene, nu numai pentru textele dramatice, ci şi pentru proză; şi, la fel, nu numai pentru spaţiul Antichităţii păgîne greco-latine, ci şi pentru Antichitatea ebraică; la fel, trăsături valabile nu doar în lumea păgînă, ci şi în aceea vetero- şi neo-testamentară, inclusiv pentru lumea creştină. În această căutare a ei, Ileana Mălăncioiu – înarmată şi cu experienţa ei de poetă cu fibră tragică – se simte la îndemînă. Deşi a folosit o bibliografie secundară largă, eseista nu urmează în interpretare pe nimeni, ea judecînd personajele – inclusiv transcendentul – numai şi numai după propriile sale criterii, stabilite după o amănunţită deliberare analitică. Analizele ei despre Oedip, Antigona, Joseph K., Hamlet, Kirillov, Ivan Karamazov, Iov, Ifigenia etc. sînt captivante şi de o mare originalitate. În căutarea esenţei universale a tragicului, Mălăncioiu identifică „vina tragică“ sau „vinovăţia tragică“ (pe care o distinge la nuanţă de alţi termeni apropiaţi), concept circumscris în raport cu legea morală, aceasta din urmă încălcată „de voie sau de nevoie“ şi pedepsită în primul şi-n primul rînd prin sentimentul „maculării“ de care se simte apăsat eroul.
          Prin demersul ei teoretic, prin care a premeditat ştergerea diferenţei dintre tragicul grec şi acela veterotestamentar (Iov, în primul rînd), Ileana Mălăncioiu a desfiinţat, de fapt, diferenţa dintre omul tragic şi cel religios, dintre Atena şi Ierusalim; la fel, dintre Atena şi creştinism. Eseista a evitat dinadins să folosească, în frumoasele ei analize, termeni care au încărcătură determinată şi religios, de pildă „păcat“ şi „culpabilitate“ (p. 271). (Pentru analizele de filosofia culturii, de pildă, această anulare a diferenţei specifice dintre Antichitatea păgînă şi creştinism nu cred că poate fi valorificată, căci sentimentul păcatului a fost una dintre realităţile mari ale culturii şi civilizaţiei creştine; dar aici ne aflăm pe un teritoriu estetic, unde punerea în paranteze a unei sau a unor trăsături este în principiu legitimă.) Practic, autoarea a căutat şi a identificat o esenţa atemporală şi nemodelată de o religie anume – de politeism, de Iahve sau de Dumnezeu – a conflictelor şi situaţiilor care sfîrşesc cît se poate de prost şi pe care le numim tragice; a făcut un demers nu numai îndreptăţit şi interesant, ci şi unul care depăşeşte cercetările pur estetice şi intră pe teritoriul antropologiei şi al teoriei morale. Nu, tragicul nu se termină prin apariţia creştinismului şi creştinismul nu dă naştere unui tragic nou, ci e unul şi acelaşi tragic, bazat mereu pe vina tragică, conchide Ileana Mălăncioiu. (Dacă e aşa, îmi vine să întreb, de ce e aşa? Poate, îmi vine tot mie să răspund, pentru că omul e cam la fel.) Iar în final a tras o concluzie de natură nonestetică, morală de fapt, de asemenea de valabilitate universală, privitoare la nevoia omului de a avea lege morală.
          Cu analizele ei ingenioase şi purtînd amprenta inconfundabilă a marelui scriitor care e Ileana Mălăncioiu, Vina tragică este o carte vie şi o lectură pasionantă.

 

Marta Petreu

Tragicul universal (Ileana Mălăncioiu, Vina tragică. Polirom, 1913)

» anul XXV, 2014, nr. 2 (285)