Primim la redacţie


          Se întîmplă să apară informaţii eronate chiar şi în reviste foarte bune cum este „Apostrof“. Desigur, în primul rând autorul unui articol sau interviu răspunde de exactitatea informaţiilor publicate, dar şi redacţia într-o oarecare măsură.
          În numărul 11 (2013) al revistei am citit un interviu al dlui Ion Brad, în care acesta povesteşte câteva lucruri, din amintire sau preluate de la alţii, referitoare la părinţii mei.
          Am luat legătura telefonic cu dl Ion Brad, care, foarte amabil, mi-a permis să fac o serie de rectificări. Dânsul nu mai este în situaţia de a face corecturi, deoarece volumul de memorii a apărut.
          Am publicat articole şi apoi o carte, la Editura Biblioteca Apostrof, Tatăl meu, Lucian Blaga. Această carte a fost reeditată, la dorinţa dlui Gabriel Liiceanu, de Editura Humanitas, în 2012.
Revin la interviu.
          1. În legătură cu pensia Tatălui meu, eu nu ştiu ca filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor să fi întreprins ceva pentru o pensie a Tatei. A se vedea în cartea menţionată capitolul „Corespondenţa de familie 1951-1961“ (p. 319-346). A primit târziu, prin 1958/’59, o pensie de 2000 de lei de la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti, cu sprijinul lui Miron Constantinescu. Până în 1959 a trăit din salariul de la Bibliotecă şi ajutorul lunar pentru traducerea lui Faust între 1950 şi 1955. La apariţia lui Faust în 1955, din drepturile de autor încasate, Tata a returnat Fondului Literar valoarea acestor ajutoare. A fost singurul scriitor român care nu a avut datorii la Fond. La decesul lui, Uniunea Scriitorilor din Cluj a dat un ajutor jenant de mic pentru înmormântare şi nimic pentru mormântul din Lancrăm.
          2. Dl C. Regman nu a fost deosebit de apropiat de familia mea, spre deosebire, de exemplu, de I. D. Sîrbu, aşa încât informaţiile privind sănătatea Mamei mele sunt total greşite, superficiale. În anii 1951-1959 (a se vedea jurnalele ei editate de Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008, Cluj) a fost extrem de activă. Mama a primit pensie după Tatăl meu la aproape doi ani după moartea acestuia.
          Primele semne ale bolii ei au apărut în primăvara 1968 (diagnosticate de prof. Alexandru Ciplea). S-au accentuat în 1969. A fost internată în spital la Cluj şi Sibiu, mai târziu îngrijită la domiciliu. A fost de două ori internată la Geriatrie, în Bucureşti. Nu i s-a acordat accesul la secţia de la Otopeni. Nici nu i-am putut obţine „intrarea“ în Bucureşti (oraş închis). A trăit până în martie 1983. Despre toate acestea se găsesc informaţii precise în cele două ediţii ale cărţii dedicate Tatălui meu, precum şi în interviurile mele cu dna Dora Pavel, publicate în revistă şi în carte.