Prezenţa discretă a unui roman filosofic: Hayy bin Yaqzan

Alexander Baumgarten

          Publicarea în limba română, într-o frumoasă ediţie bilingvă arabo-română, în ediţia, traducerea şi cu comentariile lui George Grigore a romanului filosofic Hayy bin Yaqzan, sau din tainele înţelepciunii răsăritene al lui Ibn Tufayl – Ibn Tufayl (Abentofal), Hayy bin Yaqzan, sau din tainele înţelepciunii răsăritene, ediţie bilingvă, traducerea şi editarea textului arab, studiu introductiv, note şi bibliografie de George Grigore, Iaşi: Polirom, colecţia „Biblioteca medievală“, volumul 22, 2013 – are trei semnificaţii. Prima priveşte anvergura istorică a unei teme literare. A doua priveşte un episod al filosofiei transcendentale greu de acceptat în cutumele moderniştilor, dar real. A treia se referă la un mod special de a fi gazdă al culturii române. Mă bucur să desfăşor, în câteva rânduri, fiecare dintre aceste trei aspecte.
          Romanul expune istoria unui prunc abandonat în coşul de nuiele (care a întemeiat mai multe civilizaţii), crescut de o gazelă pe o insulă pustie. Viaţa lui înseamnă descoperirea tuturor sensurilor universului, de la unealtă la experienţa plăcerii şi durerii, de la hrană la imaginaţie, de la cele prezente la cele absente, de la natura celor de jos până la natura celor de sus şi de la animarea cerului la natura divină şi confruntarea cu experienţa celuilalt, cu răul semenilor şi cu solitudinea experienţei mistice. Folosind ingrediente peripatetice (cititorul poate recunoaşte lectura atentă a Fizicii sau a tratatului Despre cer ale lui Aristotel), platoniciene (cu discrete reminiscenţe din Timaios) şi neoplatoniciene (amintind de Plotin, dar mai ales de Avicenna), romanul deturnează aceste elemente spre o construcţie a subiectivităţii, folosindu-le invers în raport cu obişnuinţa uzului lor tradiţional: ele nu servesc aici pentru a arăta o structură a lumii, ci pentru a arăta că subiectul singur este capabil să o construiască apelând doar propriile facultăţi. Pasionatul de literatură comparată poate recunoaşte aici ceea ce este de mult un loc comun al istoriei literare, şi anume modelul lui Daniel Defoe în construcţia lui Robinson Crusoe.
          A doua semnificaţie ţine de întrebarea: de ce operează Ibn Tufayl această deturnare? Răspunsul este foarte simplu dacă ne îndepărtăm de contextul strict al literaturii arabe medievale şi privim foarte larg la un proces de transformare a discursului filosofiei de la finalul Antichităţii spre cultura modernă: reperele acestui discurs indică un drum continuu de la o filosofie interesată de construcţia obiectelor spre o filosofie ancorată în construcţia subiectivităţii şi a facultăţilor sale independente de şi anterioare experienţei (putem numi, în mod clasic, această filosofie „transcendentală“). Nu e nimic nou în această observaţie, însă nouă poate fi chiar remarcarea acestor jaloane şi a motivului naşterii lor. Aşezând într-un parcurs continuu, de pildă, tema categoriilor de la Aristotel la Plotin, Boethius, Dionisie, Eriugena, Toma din Aquino sau Dietrich din Freiberg, constatăm un fapt interesant, şi anume: începând cu al doilea nume, aceşti autori îşi propun în mod programatic să arate, despre categoriile cu care Aristotel descria universul şi limba, că sunt mai degrabă „ale cunoaşterii“, deoarece acest fapt se verifică în experienţa-limită a cunoaşterii transcendentului. Altfel spus, efortul gândirii de a produce un discurs despre ceea ce este „dincolo“ în sens absolut enunţă în mod necesar premisa după care instrumentele de a-l aborda sunt „dincoace“ şi constituie subiectul. Această idee este tatonată de Plotin în debutul Enneadei a VI-ea, ea respiră în idealul „praedicatio in divinis“ la Boethius, pe ea o recunoaştem în structura oricărui nume divin la Dionisie, la ea reacţionează diferit cei trei medievali pe care i-am pomenit. Romanul lui Tufayl spune, despre personajul său şi Allah, aceeaşi poveste.
           A treia semnificaţie răspunde la întrebarea: la ce bun o ediţie bilingvă, tradusă în limba română? Dintr-un sentiment firesc de cetăţenie universală a culturii: pentru cine consultă on-line cataloagele bibliotecilor internaţionale, este foarte vizibil faptul că ediţiile acestei capodopere a literaturii arabe sunt rare. Pentru cine consultă mai mult decât aceste cataloage, este evident faptul că suntem contemporanii unui număr imens de moşteniri culturale manuscrise ale Evului Mediu arab, grecesc, latin care îşi aşteaptă editorii; că surprizele rescrierii multor pagini ale filosofiei moderne sunt mult mai puţine decât (abia din deceniile noastre) spectaculosul şi prea necunoscutul Ev Mediu. Practica studiului şi editării unor asemenea texte, pentru o comunitate maximă a cititorilor care depăşesc sfera limbii române, făcută cu acribia filologică şi caracterul savant pe care l-a dat profesorul George Grigore acestei cărţi, este o discretă şi onestă formă a prezenţei culturii române într-o ipostază paradoxală: părând un oaspete şi oferindu-se drept gazdă.

Alexander Baumgarten

Prezenţa discretă a unui roman filosofic: Hayy bin Yaqzan (Hayy bin Yaqzan, sau din tainele înţelepciunii răsăritene. Ediţie bilingvă, traducerea şi studiu introductiv de George Grigore. Iaşi: Polirom, 2013)

» anul XXV, 2014, nr. 1 (284)