Poeme de
          Flavia Teoc


Decembrie

Vei citi această scrisoare la strălucirea borcanului cu  miere,
Mişcându-ţi pupilele de la stânga la dreapta, tăind fâşii prin lumina pământească
A soarelui digerat de guşa albinei, la ora când gheaţa va trece
Dintr-o fereastră în alta ca un talaz de boturi umede.

Sau o vei citi cu voce de tare, până când cuvintele se vor vedea
În trup, plutind prin aura onirică a craniului tău sau până când te vor părăsi
Ca o coadă de cometă, fugind de propriul cap.

Aşa vei citi această epistolă, dacă o voi scrie cândva.


Moşu

Şerpii de sub căpiţe, prunii şi tufele de măceş,
Toţi stau la taclale şi fumează pipă.
Fumul se-aşază pe capul bătrânului
Ca pe-un mucenic în rai adus să strângă fânul

La amiază rupe cu milostenie o bucată de căpiţă
Chiar din trupul Domnului
Să ne culcuşim în ea şi să uguim,
Asemeni porumbeilor într-un cuib de tutun

Atât de fericiţi, încât fumează pipă.


Cimitirul Central

Negre pălării levitând în aburul vieţii
Peste trupurile căzute greu în pantofii cu toc

Şi două sunete despicându-se din
Mirosul puternic şi amar al plantelor:

Cei vii, întorcându-se în cadenţă
Acasă
Cei morţi, lovind ritmic peretele
Cu propriul femur.

 

Flavia Teoc

Decembrie; Moşu; Cimitirul Central

» anul XXIV, 2013, nr. 12 (283)