Moartea dinaintea morţii

Ştefan Bolea

caracteristica de bază a morţii în viaţă: sentimentul estompării

*
farmecul subtil al compoziţiilor pentru pian ale lui Nietzsche nu şi-a relevat încă sensurile

*
solistul este propriul său instrument
sunetele care se nasc sunt doar ecouri ale emoţiei sale interioare

*
claritatea este o cerinţă necesară
când te avânţi în abis, trebuie să-ţi ascuţi pumnalele

*
Sonata nr. 14 în do diez minor (quasi una fantasia)
introducerea este un pasaj de introspecţie funerară

allegretto – un interludiu înşelător, o năframă între depresie şi manie

presto agitato – fără acest fragment, metaforă a nebuniei estetice, Kreisleriana n-ar fi fost în niciun caz posibilă

*
muzica insomniei este o melodie infinită (de altă factură decât cea din Tannhäuser sau din Simfonia a şaptea a lui Bruckner), un largo simbolist copleşitor
este muzica abisului, care topeşte obsesiile şi deschide tandru venele
(mirosul de sânge cald)
viaţa se scurge din tine cu o lentoare ce pare infinită
muzica insomniei este un anestezic, care te poartă la graniţa dintre viaţă şi moarte

*
bufonul este esenţialmente tragic, nu există alt tip de bufon
ironia sa extremă dizolvă orice valoare
cel mai greu de suportat este priveliştea unui bufon decăzut, care a cedat tragicului
un bufon autentic seamănă cu un acrobat, mereu încordat, mereu fantast, ahtiat de pericol, frate bun cu ridicolul şi cu dispreţul de sine, un adevărat echilibrist

*
de unde ştim că murim? ne luăm după ceilalţi
moartea este conformismul absolut
cum putem vorbi de originalitate, când moartea ne reduce pe toţi la o schemă, la un şablon?
aş vrea să fiu primul om, care doar ar presimţi moartea, n-ar şti sigur că se stinge

*
primul om n-a murit ca noi încă din timpul vieţii, viaţa lui, destinul lui era indecis
pe vremea aceea totul era pus în discuţie
viaţa este o mutaţie primejdioasă, un drog în care nu merită să investeşti
viaţa este una din faţadele morţii, un vis chinuitor şi prelung
viaţa este o moarte imperfectă
ce cruzime să arunci cu viaţă în stânga şi în dreapta, să faci pe Dumnezeu
sperma creaţiei e neagră de atâta calvar
n-aş concepe un vierme măcar, să ştiu că îl ofer morţii
viaţa este o crimă

*
odată ce s-a evaporat presentimentul ei, vara începe să se descompună
*
între moarte şi suferinţă nu există posibilitate de alegere

*
clipele dinaintea morţii sunt pure

*
hedonismul a decăzut din filosofie în fapt divers

*
ştii că ai atins absolutul, atunci când singura posibilitate de mărire este moartea

*
moartea seamănă cu primul orgasm
presimţirea extazului este mai puternică decât revelarea lui

*
nu există viitor, pentru că viitorul îl vom trăi ca prezent
nu există trecut, pentru că trecutul l-am trăit ca prezent, ne-a scăpat printre degete
teama de viitor şi neîmplinirile trecutului ne întinează prezentul
fantasmele viitorului şi reziduurile trecutului ne fac să trăim prezentul ca viitor şi ca trecut, niciodată ca prezent – nu există prezent

*
dispreţul pentru cei care ne sunt inferiori social este forma scabroasă a vanităţii

*
în timp ce un om se autocreează, se schimbă în profunzime, distruge ceea ce este viciat şi gestează noul, nemaivăzutul, în timp ce este devorat de toţi demonii şi se războieşte cu toţi îngerii, ceea ce este el cel care devine nu atrage atenţie prin nimic în exterior, trezind doar ignoranţa celorlalţi
el este anonim tocmai atunci când este autentic
când tot ce a devenit iese la suprafaţă, când seninătatea înlocuieşte lupta şi o aură de semizeu transfigurează grimasele de nebun, când geniul a devenit operă şi scânteia a murit, lumea aplaudă, se bucură, juisează
ceea ce a fost, sămânţa, focul, teribila confruntare cu ce este rău şi ce e bun deopotrivă, a trecut ca o furtună şi orbii şi-au deschis ochii, aprobând din tot sufletul lor infim roadele dezastrului, grădina unde a semănat anarhistul
un om ruinat va fi suit pe piedestal şi luat drept model
ceea ce devenea, este şi nu mai are curajul să devină
ceea ce este, este mort
dar netoţii nu-şi dau seama şi aplaudă încă
în mijlocul mulţimii un geniu buimăcit
când poetul sângera pentru cunoaştere, era luat drept un şarlatan taciturn, un meşter insolit, un dezmăţat, un excentric
acum, când totul e ca mort pentru el, care a desfiinţat conceptul de nemurire (şi de moarte deopotrivă), cretinii aplaudă
nimeni n-a avut ochi pentru scânteie, pentru fitil
iar platitudinea prezentă, atemporală, supraistorică o iau drept foc de artificii, drept auroră boreală, drept curcubeu

*
temerea cea mai feroce a moraliştilor este că odată ce fiinţezi
dincolo de bine şi de rău, devii complet malefic

*
cei care neagă legătura dintre om şi maimuţă ar putea refuza să recunoască la fel de bine că lupul este strămoşul câinelui

 

Ştefan Bolea

Moartea dinaintea morţii

» anul XXIV, 2013, nr. 12 (283)