O istorie complexă a celor exacte

Mirel Anghel

          Eminentul profesor de matematică Ian Stewart, de la Universitatea din Warwick, este cunoscut şi pentru cărţile lui de popularizare a ştiinţei, dintre care amintim Letters to a Young Mathematician, Does God Play Dice?, What Shape is a Snowflake sau Nature’s Numbers (apărută în traducere la Humanitas sub titlul Numerele naturii).
          Trebuie spus de la început că lucrarea de faţă, De ce frumuseţea este adevărul: O istorie a simetriei, traducere de Irinel Caprini, Bucureşti: Humanitas, 2010, nu se încadrează prea bine în categoria cărţilor de popularizare a ştiinţei, căci ea nu are drept public-ţintă cititori laici. Autorul pleacă din vremea Babilonului antic (mai exact, de la rezolvarea ecuaţiei de gradul doi) şi parcurge istoria de 4000 de ani a matematicii, în punctele ei cele mai importante, pentru a ajunge la conturarea teoriei grupurilor (în secolul al XIX-lea), adică simetria, la secolul XXI şi teoria corzilor, arătând importanţa matematicii şi a unor descoperiri din trecutul ei îndepărtat pentru evoluţia fizicii şi astronomiei.
          Titlul cărţii este preluat din penultimul vers al poemul lui John Keats, Odă la o urnă grecească: „Că Adevărul e Frumosul, Frumosul Adevăr se cheamă, / Atâta-i tot ce ştiţi aicea, de alta nu mai ţineţi seamă“ (John Keats, Versuri, traducere de Aurel Covaci, Târgovişte: Pandora-M, 2000).

De ce pare a fi universul atât de matematic? Diverse răspunsuri au fost propuse, dar niciunul nu mi se pare foarte convingător. Relaţia simetrică dintre ideile matematice şi lumea fizică, la fel ca simetria dintre simţul nostru estetic şi cele mai importante forme matematice fundamentale, reprezintă un mister adânc şi probabil de nerezolvat. Nimeni nu poate spune de ce frumuseţea este adevărul, iar adevărul, frumuseţea. Putem doar examina complexitatea infinită a acestei relaţii. (p. 12)

Prin anul 1500, matematica era chiar un sport cu spectatori, un spectacol în care matematicienii se provocau unul pe altul în adevărate dueluri intelectuale. Toţi aveau de câştigat: atât spectatorii, care pariau pe favoritul lor, cât şi matematicienii, binecuvântaţi cu elogii, premii în bani şi elevi care îi alegeau apoi ca maeştri.
          „Algebra ajunge cu adevărat pe scena matematică în anul 830, când acţiunea principală s-a mutat din lumea greacă în cea arabă“ (p. 52). Ea îşi ia numele din prima parte a titlului unei vechi lucrări a astronomului Mohamed ibn Musa al-Khwārizmā, al-Jabr w’al Muqâbala (ceea ce se traduce prin „dezvoltare şi simplificare“).
          Unele descoperiri din matematică străbat istoria ştiinţei asemenea unei săgeţi ce trebuie să lovească o ţintă dintr-o altă lume, peste timp, cu orice preţ. Astfel, ele se dovedesc cruciale pentru teorii complexe care stau la baza a numeroase invenţii ale lumii moderne. Chiar dacă nu pare utilă şi aplicabilă la cele imediate şi practice, matematica se dovedeşte mult mai preţioasă în timp: „Matematica bună valorează mai mult decât aurul, şi contează prea puţin de unde apare ea. Ce contează e unde duce ea“ (p. 328).
          Unele capitole sunt denumite după aventurile extramatematice ale unor genii: Savantul cartofor, Doctorul frustrat şi geniul bolnav, Revoluţionarul fără noroc şi Vandalul beat.
          Oricât de plictisitoare ar părea matematica pentru unii, vieţile marilor matematicieni au fost pline de pasiune, scandaluri, aventuri amoroase şi drame. Viaţa unor matematicieni excentrici, precum italianul Girolamo Cardano, francezul Evariste Galois, irlandezul beţiv William Rowan Hamilton sau norvegianul sărac Niels Henrik Abel, acaparează de multe ori atenţia cititorului, ducând-o pe căi lăturalnice de la lumea prea densă a numerelor şi formulelor. Scopul autorului este clar expus în finalul lucrării: „Dacă ceva reiese din povestea noastră, acesta e faptul că matematica e creată de oameni. Ne putem identifica uşor cu succesele şi necazurile lor“ (p. 327). Acest adevărat roman al matematicii merită parcurs chiar şi pe sărite, ocolind formulele aşa cum rupeam deunăzi foile culegerii de matematică ce mi-au făcut şcoala un vis întunecat.

 

Mirel Anghel

O istorie complexă a celor exacte (Ian Stewart, De ce frumuseţea este adevărul: O istorie a simetriei, traducere de Irinel Caprini. Bucureşti: Humanitas, 2010)

» anul XXIV, 2013, nr. 12 (283)