Poeme
           de Viorel Mureşan

Oricare ţară are un drapel

mi s-a pus şi întrebarea
câte feluri de întuneric există
la care nu mi-a fost greu să răspund

oricare ţară are un singur drapel

ţara
unde se duc ochii frumoşi ai doamnelor
după ce doamnele se retrag în morminte
are la fiecare balcon
câte o eşarfă de întuneric


Bagheta de os

în acea toamnă băteam măsura într-un cor de biserică
pregăteam un mare concert de crăciun

la căderea primilor fulgi
coriştii mi s-au îmbolnăvit rând pe rând

a mai rămas să străbat sfânta noapte
de unul singur
răsucit în blană de oi
iar în bagheta mea de os
care dirija de la un geam viscolul aspru
o bandă magnetică
striga catalogul


Spre faima poetului

cineva a spus despre lucruri
că au porniri şi temeri şi spaime

trăsnetul când ar cădea pe locurile joase
atunci poezia tremurând între oameni
ar avea aromele morţii

astfel gândi în ziua aceea
şi-n zilele ce au urmat
poetul
care povestea tuturor că
intrând el odată cu un sac gol aruncat peste umăr
să adune pietrele din cimitir
şi să clădească din ele o casă pe nori
cu grădini largi în jurul ei
în mâna sa bolovanii miorlăiau
ca pisoii pe acoperişuri

din ochii lui se înălţă
urletul câinelui
şi ca o aripă neagră
o tăcere de diamant


Bătrâni cu o poartă

câţiva bătrâni duc
pe uliţe strâmte
o poartă pe creştet
şi nu se mai pot opri nicăieri


e poate un semn că tocmai azi-noapte
mi-a spus un poet renumit
că prin vii săpătorii dezgroapă cranii

iar dimineaţa aceasta de vară
e a lui iuda iscariotul
care se înveşmântă
în straiele roşii
cu care va veni la cină


Salonul de toamnă

la fereastră o femeie în vârstă numără acele brazilor
iar tavanul casei coboară
până când trece prin ea

înăuntru
unul în altul şiruri de palate pustii
şi o mulţime de schele
printre ele zburau bufniţe
şi pe duşumeaua crăpată săltau broaştele
şi vântul scutura păpădii

se scoate din case timpul cu plase de peşti
mai adânci decât visul
şi decât munţii înzăpeziţi

la intrarea bisericii era scris că
în cer se fac reparaţii
că toată noaptea au tropăit şoriceii

în miros de livadă
un fluture negru toarnă umbră
în urne
câteva femei tinere aprind lumânări
cu ele în mâini
încep un dans

  trec vacile verii spre soare
   cu coarnele linii ferate
             pe care curg trenuri marfare
     cu lungi fluiere încărcate

un stol de porumbei stârnit de-o pisică
pare urme lăsate pe un dreptunghi de hârtie
de cerneala întotdeauna violetă
a unei doamne cu faţa prelungă iar buzele subţiri şi supte
pre numele ei veronica micle


***
acolo săpau o groapă şi lopeţile de pământ
scoase la suprafaţă
semănau cu
privirea curioasă a unui înger de spumă

din văzduh doi ochi păreau
mâinile unui dascăl bătrân
frământând cocoloşi de hârtie

o pisică aduna întunericul
şi se făcea în jurul ei ţărână şi frig

 

Viorel Mureşan

Oricare ţară are un drapel; Bagheta de os; Spre faima poetului; Bătrâni cu o poartă; Salonul de toamnă;

» anul XXIV, 2013, nr. 12 (283)