Poeme
           de Leo Butnaru

 

Simplu

În aceste vremuri atât de complicate
digitalizate
holografizate
clonate
uneori Dumnezeu vorbeşte atât de simplu
încât
nu-l mai înţelege nimeni…


Oarece neconcordanţă

Doamne cum se împacă realitatea
că ai făcut femeile atât de frumoase
apoi ai dat poruncă
să nu fie râvnite nevestele altora?

Probabil nu fără subînţeles
ai pus această poruncă ultima
a zecea…


Elegie vişinie

Născut şi rămas între
neliniştea înţepenită a munţilor
şi frumuseţea convulsivă a mării
aici în peisajul vălurat unde – sadovenian –
din vreme în vreme mai pâlpâie 
constelaţiile arse ale arhaismelor
în genere – focul haiducilor şi basmelor ca
o integrală a dezintegrării
ce nu poate să nu provoace şi modificarea
conştiinţei mele care ar vrea să facă explicite
în contrafaze progresia aritmetică a inimii
progresia geometrică a creierului
prilejuindu-mi iar şi iar motivul de a mă mira
ce de-a alogism pot comporta unele propoziţii logice
rotunde ca sfera cum e şi zeul geometriei vorbite (sigur
există şi o astfel de geometrie neeuclidiană)
tăinuit în submateria (cenuşie) a subconştientului
de o tristeţe mereu mioapă
ca o mapă nedeschisă
în acest final de elegie vişinie ca petalele de hibiscus
în care e posibil să se realizeze tentativa de a înfăţişa
ce poate reţine despre dialectică şi dialectul tăcerii (ne)articulate
într-un discurs perfect
imperfect.


Ceva mai intens

Un sezon al presimţirilor.
Imaginaţi-vi-l fiecare în parte
cum poate. Răsucind inelul pe deget
ca un tic în aşteptarea trecerii de la nimic
la ceva; un tic psihologic plusat
tic-tacului mecanic. În fine (chiar
în mijlocul acestui text) viaţa pare să devină
ceva mai intensă
bună pentru cinematografie. Fie.
Chiar dacă cinematografia se pare
un fel de protezare
(dar nu şi protejare)
a emoţiilor. Sau lipsei acestora. Pentru că
atunci când ciclul se închide
nu mai contează cauzele şi urmările în lumea
în care nu mai contează însăşi lumea…


Balerina

Moartea i-a fost atât de liniştită
chiar lină
de parcă de pat i s-ar fi apropiat o balerină
iar în lipsa nevoitei asedieri
moartea e fix la timp
şi fără de pierderi
nu ca în cazul celor
când de neplăceri
morţii mai că-i vine s-o ia îndărăt

dar în fine
nici în atare cazuri nu poate fi vorba de retenţie
pentru că după ceva tevatură
şi infimă întârziere
moartea nu renunţă la intenţie
doar că în această situaţie e ceva mai puţin artistism
precum atunci – vă spuneam –
când moartea e atât de lină
de parcă după ultima suflare a omului
vine o balerină
ba mai mult
în graţioasa-i mişcare
balerina pare a fi plutită
pare a fi înălţată chiar
de acea ultimă suflare.


Statistică

Emigranţi emigranţi emigranţi…

Anul trecut
în căutarea unui loc de muncă
din ţară au plecat în roza vânturilor
două sute de mii de oameni…

„Mai bine mă făceam vânzător de geamantane“
îşi zice cu tristeţe
vânzătorul de cărucioare pentru copii…


Ultima oară despre dragoste

… şi te va iubi
până va cădea cu nările în inima ta
pentru a se convinge că ea
într-adevăr miroase deja
a sentimente defuncte…


Nod în gât

Uneori
de tine însuţi dezamăgit
îţi provoci un nod dur în gât
de parcă tu însuţi propriul genunchi
ţi l-ai fi pus pe mărul lui Adam
şi apeşi cu necruţare
cu necruţare!

 

Leo Butnaru

Simplu; Oarece neconcordanţă; Elegie vişinie; Ceva mai intens, Balerina; Statistică; Ultima oară despre dragoste; Nod în gât

» anul XXIV, 2013, nr. 12 (283)