Poeme
           de Mariana Bojan

Fotografie cu tata

Omul care strivea fluturii
Pentru ca florile
Să moară tinere
Trece prin Câmpiile Elizee
Cu o umbrelă de plumb
În mână.
Cu cealaltă
Târăşte coaja moale
A trupului meu
Peste haturi.
Nu mă doare
Dar nu pot culege flori
În marginea câmpului.
Câteva păsări bătrâne
Mă privesc cu subînţeles;
Prefă-te mută!
Îmi şopteşte bufniţa.
Centaurul pe care trebuia
Să-l iau de bărbat
Râde în gura peşterii sale.
Umil, omul îi dă bineţe.
Acum vor benchetui
Până se va schimba
Culoarea cerului...
Iar eu aş putea culege flori
În marginea câmpului
Dar florile s-au dus la culcare.


O iubire în vis

A trecut tinereţea
prin parcul oraşului
fără să mă recunoască.
Mama stă cu coatele pe gard
urmărind o înmormântare.
În nisipurile mişcătoare
ale rubedeniilor
mi s-a scufundat satul.
Toate trenurile
mi-au îngheţat în gând,
călătoresc
când mă aleargă pe cer
mieluşeii Domnului,
iubesc lucruri
neiubite de nimeni.
Fiecare clipă a mea
a fost o iubire de vis.
Şi acum, Doamne
de ce mă priveşti
de parcă m-ai vedea
întâia oară?


Lupul nostru de toate zilele

Visându-l
Am descoperit Speranţa
Căutându-l
Am descoperit Timpul
Iubindu-l
Am descoperit Singurătatea
Pierzându-l
Am înţeles Moartea
Pe când îl plângeam
Am căzut în gura unui Lup. 


Unghiul Mort

Uneori îmi pare
că sunt singură
pe pământ,
că oamenii au murit
cu urechea în aşteptare...
Carul mare
s-a umplut cu bancnote
şi merge undeva
Dumnezeu ştie unde...
Roiuri de cuvinte,
caraule zeloase,
călătoresc neînsoţite
prin aer.
Din pricina lor
nu se întâmplă
nici Binele nici Răul.
Ele sunt romplastul
Realităţii,
Unghiul Mort
în care omenirea
îşi pierde cadenţa.


Moştenitoarea

Toţi ai mei erau mărunţi
săraci, cu dinţi mari...
După război
normele esteticului erau mai laxe
Un nor
în formă de ceaşcă aburindă
putea fi o bună masă de prânz
Optsprezece oameni, câinele,
două capre,
în jurul mesei închinându-se
cine ştie cui...
Ameţea cerul văzându-i
Creşteau unul din altul
precum bastarzii,
strigau mult, dormeau cum lemnul,
jucau în draci
spuneau poveşti niciodată citite.
Iugărul de la Reformă
dădea sămânţă pentru la anul
(şi la mulţi ani...)
Râcâiau Someşul cu beţele,
doi peşti – un litru de ulei.
Trăiau mult
Se uscau pe picioare râzând
(sau cine ştie...)
Moştenirea mea de la mamaica?
O diplomă de mamă eroină.
Ar mai fi iugărul
împărţit în fracţii...
L-a umflat Primăria

 

Mariana Bojan

Fotografie cu tata; O iubire în vis; Lupul nostru de toate zilele; Unghiul Mort; Moştenitoarea

» anul XXIV, 2013, nr. 12 (283)