Paul Bogaert


          Născut pe 3 mai 1968 la Bruxelles, Paul Bogaert a făcut studii de filologie germanică la universităţile din Bruxelles şi Louvain. În 1993, a creat împreună cu doi prieteni compania de teatru Tristero, pe care avea s-o părăsească peste cîţiva ani. În 1996, publică primul său volum, Welcome Hygiene, un titlu care anunţa de la bun început înclinaţia sa pentru echivoc, din moment ce „hygiene“ poate fi pronunţat în engleză la fel ca şi „Hi, Jean“. Cele patru volume publicate de Bogaert pînă azi – pe lîngă cel numit deja, Circulaire systemen (Sisteme circulare, 2002), AUB (Vă rog frumos, 2006) şi De Slalom soft (Slalomul soft, 2010) – sînt construite de fiecare dată ca o maşină de raţionat care pare să derapeze sau să se învîrtă în gol. „Hazardul şi manipularea sînt amestecul carburant pentru crearea fiecărui poem“, explică poetul. Toespraak (Discurs), poemul tradus, publicat pentru prima dată în 1998 într-o ediţie bibliofilă şi reluat în AUB, nu face excepţie de la regulă. Poemul aduce în scenă un hipnotizator care vrea să adoarmă o femeie prin discursul său, dar numai la sfîrşit ni se dezvăluie că este vorba de o şedinţă de hipnotism. În 2011, Paul Bogaert a primit Premiul trienal al culturii flamande pentru poezie.


Discurs

O să-ţi vorbesc dumitale în cadrul nopţii
în care nu putem dormi.
Nu o să neg
că pentru asta am nevoie de dumneata şi
că pentru asta, desigur la început, o să mă uit în ochii dumitale.

Vocea mea o să te învelească
precum zece pături.
O să vorbesc apoi în prezenţa dumitale
despre planuri şi acţiuni
care nu se potrivesc.

După asta, o să-ţi procur textul
unui cîntec, cuvintele unui song,
în care – ca o pradă –
ochii ţi se vor pleca şi tot
ce-ţi poţi dori de la hipofiză.

Nu o să neg
că-i un discurs, dimpotrivă.
O să-ţi vorbesc despre iazul de trucuri
în care, printre altele:
trucul repetiţiei şi teroarea refrenului.

Că acesta este iazul în care pescuiesc.
O să-ţi vorbesc pe scurt despre planuri şi acţiuni
care nu se potrivesc.
O să te captivez folosind parafraze
pentru miezul discursului.

N-o să exagerez exemplele,
dar dacă e nevoie, o să-ţi dau exemplul
şi imaginile pe care le găsesc grăitoare:
o mică folie din plastic uzată,
animalele introvertite, o foaie de hîrtie carbon.

Bineînţeles, n-o să încep decît după cîteva secunde,
aşa încît cel mai mic tremur al vocii
să fie înăbuşit dinainte.
Numai atunci o să încep,
cu voce fermă, subit, brusc, cu

o schiţă a problemei,
o schiţă care atinge imediat esenţialul,
pune în lumină fundamentul şi într-o clipă
îi arată temeiul:
aici unde sîntem împreună, nu se cuvine să dormim.

O să mă uit la membrele dumitale
cînd devin totodată rigide şi febrile.
Nu o să spun ce văd,
cu atît mai puţin ce citesc în ochii dumitale.
O să număr pînă la zece.

Nu o să vă ascund
că vreau să vă influenţez
şi că un glonţ este făcut
de materiale de care trupul
nu are nevoie.

Că vreau să vă văd
trăind într-o altă epocă.
Amănunte despre acest cîntec?
Nu o să le cînt eu însumi.
O să vă acompaniez.

O să vă vorbesc atît de monoton
încît o să devii ştearsă şi din ce în ce mai palidă
şi n-o să mai semeni cu dumneata.
Nu o să vă cruţ.
Apoi o să vă las să fiţi: vedeta!

O să vă las să fiţi vedeta care mînuieşte microfonul
parte inseparabilă a vedetei,
vedeta care-şi închide ochii bine costumaţi
şi o să te simţi la largul tău într-o clipită.
O să-mi amintesc mereu de dumneata.

O să vă spun
cît de greu este
şi că poate fi şi mai greu.
O să susţin că-i bine să vă odihniţi
dacă aţi avea unde să vă întindeţi.

Eventual o să-mi închipui pentru dumneata:
un pat,
o anecdotă,
o stradă înfundată.
O să vă las să fiţi: prototipul.

O să vă las să fiţi prototipul unui cerşetoare
cu pantofi scîlciaţi, care se mişcă
prototipic de colo pînă colo şi înapoi,
totodată rigidă şi febrilă.
O să situez de asemeni totul, gol-goluţ, în cadrul de mai tîrziu.

O să vă atrage atenţia cu imagini
şi o să vă fac să auziţi ce se poate face
cu o hîrtie carbon, o rană şi o pastilă efervescentă.
O să abordez viitorul
şi o să rezum iazul.

Se prea poate să se întîmple merea cîte ceva:
o tuse seacă, un pahar care cade, un pîrţ,
un microfon care ţiuie cineva care intră
sau iese din cauza unei lipse de aer
de parcă ar fi într-o caravană supraîncălzită.

De asemenea, o să vă las să fiţi:
1. o capră în asceză;
2. o tombolă;
(dacă microfonul ţiuie, îşi astupi urechile)
3. totodată rigidă şi febrilă.

O să mă întrup puţin pentru tot felul de sugestii.
Apoi o să reiau din nou firul, o să merg mai departe
de unde am rămas, o să dezvolt fiecare început,
o să cercetez treaba de-a fir a păr. N-o să încetez
să găsesc febril formulări.

O să descriu capra în totalitate ei, care în casă mică ei
ca un om porneşte să caute – şi în acest sens este enervantă –
ceea ce a pierdut, şi se miră de asta fără întrerupere
şi zice: „e imposibil“
şi continuă să caute prin multe alte colţuri.

O să strecor textul într-o mică folie din plastic
pentru viitor.
O să-mi închipui că vă văd: culcată.
O tulburare e totdeauna posibilă.
O să beau în mod regulat dintr-un pahar.

Imaginile o să fi grăitoare.
Şi toate întrebările bine-venite.
Şi o să rostesc numele tuturor bunurilor
şi o să păstrez pentru mine deosebirea
între ce-i de valoare şi fără valoare.

Totalitatea strofelor o să fie pentru dumneata
şi dacă nu mai sînteţi, o să fie pentru cei apropiaţi dumitale,
sau, dacă nu sînt, pentru apropiaţii apropiaţilor dumitale,
sau, dacă nu sînt, pentru apropiaţii apropiaţilor apropiaţilor dumitale,
şi dacă nu sînt, o să fi tipic pentru starea în care o să vă aflaţi atunci.

O să vă confrunt cu fapte,
obiecte, ecuaţii şi cifre dure despre intrări şi teritorii,
şi capra înjurînd care în caravana ei
face totul ţăndări.

O să mă opresc
în momentul în care o să-mi sorbiţi cuvintele,
şi eu o să vă sorb cuvintele
după încă o parafrază a miezului şi în plus o privire generală
şi în plus un rezumat al imaginilor fundamentale pescuite din pat.

N-o să mă aştept
să-mi mulţumească cineva.
Cînd la sfîrşit o să mă opresc,
cînd o să mă mişc şi dumneata cerşînd o să ieşi din raza privirii mele
cînd o să număr pînă la zece,
cînd o să te trezeşti,
cînd ziua o să sară îndată în sus,
cînd animalele o să vorbească,
totul o să fie uitat,
începînd cu cel mai ridicol.

Traducere din limba neerlandeză de Doina Ioanid & Jan H. Mysjkin

Traducere din limba neerlandeză de Doina Ioanid & Jan H. Mysjkin

Paul Bogaert

» anul XXIV, 2013, nr. 11 (282)