Amina Saïd


          Amina Saïd s-a născut la Tunis în 1953. După studii de limbi şi literatură la Paris, ea predă o vreme la Facultatea de Litere din Tunis, înainte de a se instala la Paris, făcând frecvente sejururi în ţara sa natală. Se orientează apoi spre jurnalism. A tradus din engleză şapte cărţi (nuvele şi romane) ale marelui scriitor F. Sionil José, membru fondator al Pen Clubului din Filipine. De-a lungul timpului, a publicat ea însăşi cincisprezece volume de poeme, dintre care trei au primit un premiu literar, şi două cărţi de poveşti din Tunisia. Poemele sale sunt traduse în mai multe limbi, mai ales în spaniolă şi engleză, şi sunt prezente în numeroase antologii. Ultimele opere apărute: În prezentul lumii (Paris: Éditions de La Différence, 2006); Mormânt pentru şapte fraţi, caligrafii de Hassan Massoudy (Neuilly: Al Manar, 2008); Absenţa neterminată (Paris: Éditions de La Différence, 2009); The Present Tense of the World: Poems 2000-2009, traducere şi prefaţă de Marilyn Hacker, ediţie bilingvă (Boston: Black Widow Press, 2011); Anotimpurile de la Aden (Neuilly: Al Manar, 2011). Participă la festivaluri de poezie internaţionale şi la întâlniri literare.


1
o pasăre cade în plin zbor
ca o ploaie de trandafiri
pe o masă desfăcută
într-o casă fără acoperiş şi pereţi
unde circulă haosul aerului
printre amintirile celor vii

deodată noaptea fără lună
desenează luni fără privire

vidul pleoapelor urlă la nesfârşit
un drum se sapă în noi
o frază se dedublează
în limba morţilor


2
nu avem răspunsul
la întrebările pe care le pune liniştea
nici explicaţie la vise
de-abia ghicim anumite semne

ce ştim despre miracolul care ne reuneşte
apoi despre ceea ce încet ne separă
despre ceea ce se spune prin noi
atunci când încercăm să scriem
obiectul real al căutării noastre
sau despre ceea ce este cel mai frumos lucru din lume

nu cunoaştem nici partea netrăită
a vieţilor noastre nici ceea ce nu suntem
nici măcar ceea ce suntem cu-adevărat
sau ceea ce am fi putut fi

nu cunoaştem nici raţiunea soarelui
nici temeiul cercului al pământului al cerului
al horei naşterilor şi morţilor

nici celelalte nume ale neantului cele ale luminii
nici măcar adevărata culoare a timpului
sau limitele sufletului
sau cifrele legate de dispariţia aştrilor

nu mai mult decât al o sutălea nume al nimicului


3
poemul este o pasăre
care zboară pe dosul aripilor sale
şi tutuieşte albul şi negrul pe pagina
pe care o traduce în poem

poemul este indicibilul cântului
în care lumea se demască dintr-odată

poemul este ochiul deschis în cuvânt
şi cuvântul acestui ochi

poemul este ceea ce rămâne din scheletul
despuiat până la carne

poemul îşi are clandestinii săi
aruncaţi la grămada de cadavre a uitării

poemul este intuiţia realităţii
fără frontiere şi limite

poemul este ceea ce sapă în necunoscut
pentru a-l surprinde

poemul nu supune nici cuvintele
nici tăcerile poemului

poemul este un şirag de mătănii
căruia îi căutăm al n-lea nume


4
într-o zi scrisorile se întorc
fără să-şi fi găsit destinatarul

cuvintele se fărâmiţează
clipa este o pagină albă

lumea dintr-odată tăcută este un poem
pe care cineva a uitat să-l scrie

într-o zi stelele strânse într-o valiză
se întorc în cerul originar
ca şi cineva care a escaladat zidul
pentru a merge mai departe decât orizontul

într-o zi lumina anunţată vine
să se opună nopţii fără adjective

ne regăsim vederea şi toate lucrurile
sunt atât de surprinzătoare pentru simţurile noastre dezorientate
încât trebuie să inventăm definiţii

ca şi cea pe care privirea ta o dă lumii
privind-o pur şi simplu


5
se poate ca lumea în faţa sa ascunsă
să dorească să traversăm oglinda
pentru a ajunge să se contemple pe ea însăşi

se poate ca omul să aştepte de la lume
ca ea să dezvăluie focul lucrurilor
în oglinda totală a luminii

se poate ca orizontul să sporească
teama noastră de vid ca o lumină intensă
să ne aţâţe tenebrele de acolo ispita
de a închide uimirea orizontului
într-un cerc şi lumina
în nostalgia unei sticle de lampă

se poate ca uneori să existăm atât de puţin
încât îndepărtându-ne de noi înşine
să căutăm cine am putea fi
sub ce soare păşim
şi ce definiţie ar da lumea despre noi

se poate ca noi să percepem liniştea
lucrurilor şi ca aceasta să suscite
visele care ne reconstruiesc în noapte
fără a trăda visul de plenitudine
care leagănă lumea în propria sa noapte

se poate ca lumea să ne privească
atunci când credem că o privim
aşa cum se poate ca poemul
să se scrie în faţa noastră
chiar atunci când ne îndoim de primul
şi ultimul cuvânt al poemului de scris
se poate ca miracolul unui singur copac
al unei singure păsări al unei singure mâini
al unui singur poem sau chiar al unui singur cuvânt
să îndepărteze nefericirea substanţei lumii


6
pământul se face ziuă în oglinda sa

prezenţi în urma
pe care o lăsăm în peisaj

absenţi din privirea
pe care o aşezăm peste pământ
– inepuizabilul lumii –

suntem noi cu un întreg trecut
şi cu ceea ce ignorăm despre noi înşine

dincolo de lume o alta se desenează
unde încep depărtările

privirea nu e viziune
ci poate fi deja gândire

murim de ceea ce este
şi de ceea ce pare să nu fie

Prezentare şi traducere de LETIŢIA ILEA