Poeme de Menuţ Maximinian


Cruci plutitoare

Văd rugăciunile preotului,
Strecurându-se, prin ferestre,
Spre lumina Cerului.

Pe banca de lemn,
Stăm de vorbă la umbra nucului,
Doi prieteni, eu şi bătrânul tată.

Numărăm fuşteii vieţii,
De la scara cu gândurile mele
Ce se reazemă de fruntea norilor.

Mă descalţ la poarta vieţii.
Bat cu mâinile în fierul rece.
Aştept iertarea timpului.

Cruci plutitoare, din pământ iertător,
Morminte călătoare, din cer strălucitor,
Inimi împietrite,
Din trup muritor.


Rădăcini în cer

O apă cât universul
Peste gândurile mele.
Inima e prinsă
În sertarul de  sus.
Nici vântul nu mai bate
Prin patria mea.

Acolo, sub stânca roşie,
Stă sângele strămoşilor.
Rana de pe cuţit
Doineşte...

Păsări îşi caută cuibul
În pământul-mamă.
Ramurile copacilor cresc în jos,
Rădăcinile prind viaţă spre cer.


Apus

Un arsenal de gloanţe se aude
Pe casa mea.
E ploaia...

Norii negri
Ne invadează intimitatea,
Punând stăpânire
Pe cărările goale.

Muşcata tremură
În fereastra cu gratii,
Focul se vaietă...
 
Paşi de cal
Pun stăpânire pe timpan.
Oare cât mai e
Până la apusul lumii?


Ticăit

Inima şi-a amintit
Că trebuie să bată?
A început să ticăie,
Mai întâi, pentru tine.
Repede şi ritmat.
A continuat să ticăie
Pentru mama şi tata,
Pentru speranţele ce vor fi,
Pentru povestea lumii,
În care răul devine bine,
Pentru cuvânt şi rugăciune,
Pentru toţi şi pentru toate,
De la fir de iarbă la cer,
Iar când şi-a amintit de mine
A încetat să mai bată.


Ruga

Am plâns
La stâlpul în formă de Cruce
Până sârmele i-au ruginit.

Când timpul s-a oprit,
Spaima a ticăit în locul lui.
M-am rugat din nou.

Când lumea  a încetat să vorbească,
Devenind piatră de râu,
Din nou m-am rugat.

Ruga a încolţit.


Nu ne mai spunem nimic

Ne-am întâlnit pe puntea lacului.
Mi-ai dat apă şi un struţ de cireşe...
Acum, nu ne mai spunem nimic.

Ne-am întâlnit pe plaja tăcută.
Ne-am întins numele  în roiul nisipului...
Acum, nu ne mai spunem nimic.

Ne-am întâlnit în sărut.
Mâna ta era prelungirea mâinii mele..
Acum, nu ne mai spunem nimic.

Ne-am întâlnit  în amăruiul fiorilor.
Sub ochiul farului; şi se legăna trupul...
Acum, nu ne mai spunem nimic.

 

Menuţ Maximinian

Cruci plutitoare; Rădăcini în cer; Apus; Ticăit; Ruga; Nu ne mai spunem nimic

» anul XXIV, 2013, nr. 10 (281)