Lucian Blaga inedit

Domniei Sale Domnului P. P. Panaitescu, Preşedintele Comisiei de revizuire

Domnule Preşedinte,

ca urmare la telegrama Nr. 425/1940, ce aţi binevoit a-mi trimite în numele „Comisiei de revizuire“, am onoarea a Vă raporta cele ce urmează:
          Dorinţa Comisiunei ca subsemnatul să întocmesc un referat asupra activităţii ştiinţifice şi didactice a Dlui profesor Marin Ştefănescu mă pune în faţa unei probleme de conştiinţă. Nu e tocmai uşor lucru să iai hotărârea de a scrie un raport asupra unui profesor, coleg la aceeaşi Facultate, şi Vă rog să mă credeţi că numai gravitatea cazului mă face să ies din rezerva ce mi-am impus. Mai presus de sentimentul de colegialitate, ce trebuie să-l am faţă de un profesor de la aceeaşi Facultate, sunt însă bunul nume al Universităţii şi interesele superioare ale învăţământului filozofic românesc.
          D. Marin Ştefănescu a publicat, în răstimpul de când e profesor de filozofie la Universitatea Clujului, două lucrări mai voluminoase: „Filozofia românească“ (1922) şi „Le problème de la méthode“ (1938).
          După citirea studiului despre „Filozofia românească“, în cea dintâi tinereţe a mea, rămăsesem cu o impresie echivocă. Recitind de curând studiul, am fost nevoit să-mi revizuiesc temeinic acea impresie în sensul că lucrarea o găsesc negrăit de falsă şi de greşită în tot felul ei de a vedea lucrurile. Nu pot decât să mă mir cum a putut să apară o asemenea lucrare sub semnătura unui profesor universitar.
          În studiul mai recent apărut în limba franceză („Le problème de la Méthode“), probabil cea mai confuză carte ce s-a scris în ultimele decenii, d. Marin Ştefănescu izbuteşte să compromită problema „rugăciunii“. Cartea e un lung şir de incoerenţe. Sunt aci, adunate la un loc, vagi şi desfigurate amintiri de lecturi filozofice, parcă înadins amestecate şi prefăcute în haos. Problemele de metodologie, de filozofie, de religie – sunt încurcate fără strop de discernământ. Mai mult: profesorul care se crede „creştin“ se face vinovat de adevărate erezii, chiar din punct de vedere creştin. Dacă n-aş şti că autorul este d. Marin Ştefănescu, cartea mi s-ar părea o dezlănţuire iresponsabilă a unui creier în dizordine. Cât priveşte activitatea didactică, ştiam de mult, din informaţiile ce-mi veneau din cercul studenţilor, că la Cluj există un „caz“ Marin Ştefănescu. Timp de douăzeci de ani profesorul a reuşit să sufoce în studenţi orice interes pentru marile probleme ale filozofiei. Filozofia, judecată pe potriva apariţiei Dlui Marin Ştefănescu, ajunsese un obiect caricatural. Datorită patosului retoric şi a permanentelor confuzii ale unui profesor care nu era stăpân nici pe abecedarul filozofiei, problematica cea mai înaltă a spiritului uman a căzut în desuetudine. De obicei întâia lecţie a Dlui Marin Ştefănescu impresionează violent pe studenţii cari îl aud întâia oară, aceasta graţie accentelor oratorice şi a sonorităţilor glasului. Cum însă lecţia se repetă la nesfârşit, cu variaţii în formă, dar aceeaşi în lipsa ei de substanţă, după a treia lecţie oratorul nu mai stârneşte decât zâmbete. Există câteva gânduri supreme, de care un filozof nu se apropie decât în tăcere, potrivit poruncii: „Să nu iei numele D[umne]zeului tău în deşert“. De douăzeci de ani, în loc de a iniţia pe studenţi, sistematic, grav şi sever, în arzătoarele probleme ale filozofiei, Dl Marin Ştefănescu nu face decât „să ia în deşert“ numele Patriei şi Ideea Creştină, singurele nuclee ale cursurilor d-sale. Supremele bunuri spirituale sunt astfel zilnic degradate prin oratoria găunoasă a unui profesor, care-şi ascunde vidul interior în dosul unor atitudini teatrale de stegar naţionalist. Consecinţele acestei activităţi didactice le socot dezastruoase.

          Primiţi Vă rog Domnule Preşedinte asigurarea înaltei mele consideraţiuni.

                                                                                Lucian Blaga

Sibiu 18 dec. 1940

(Arh. St. Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice, dos. 1046/1940, f. 193)