Uniunea Scriitorilor în trei secvenţe

Marta Petreu

          S-a anunţat, în 7 octombrie a.c., rezultatul alegerilor de la Uniunea Scriitorilor. Realegerea dlui Nicolae Manolescu, cu 705 voturi (78,24%) – în vreme ce contracandidatul său, dl Dan Mircea Cipariu, a avut 196 de voturi (adică 21,75%) –, a fost previzibilă. Scriitorii au votat pe reprezentativitate şi pe proiecte, iar acela al dlui D. M. Cipariu promitea multe spectacole şi puţine tipărituri.
          De fapt, în aceste vremuri, cînd necazurile se ţin lanţ şi banii sînt puţini sau deloc, n-are cum să fie comod să fii preşedintele Uniunii, pare mai degrabă o corvoadă. La fel, n-are cum să fie comod nici să fii prim-vicepreşedinte.
          Aşa că ne imaginăm dificultatea în care s-a aflat şi se află conducerea abia realeasă cînd, la fix o săptămînă după alegeri, a fost constrînsă să îşi înştiinţeze revistele, printr-o circulară internă semnată de prim-vicepreşedinte, de dl Varujan Vosganian, că pentru semestrul al doilea al anului în curs nu mai există subvenţii de la Ministerul Culturii şi că „rămîne în sarcina dumneavoastră obţinerea de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor cu tiparul, difuzarea şi drepturile de autor“. Sîntem ca în anii 1990, ne spunem noi, cei la Apostrof, cînd am ţinut revista în viaţă nici noi nu mai ştim exact cum, prin prestări de servicii şi programe externe... Atîta doar că între timp şi peisajul extern s-a cam schimbat, iar olandezii care ne-au finanţat atunci au acum alte priorităţi decît sprijinirea culturii române...

*


          În 27 septembrie s-au petrecut alegerile la Filiala Cluj. În strîmta şi de fapt nepotrivita Sală Muşlea de la B.C.U. s-au întrunit 113 din cei 285 de membri ai Filialei. Nu-i vorbă, mai erau şi alţii de faţă, dar care, conform statutului, n-au putut vota pentru că nu-şi plătiseră cotizaţia. „Credeam că pot plăti cotizaţia pe anul ăsta tot anul“, recunoştea cu voce tare nu mai ştiu cine, care fusese întîmpinat în uşă de Irina Petraş cu anunţul „Tu nu ai drept să votezi“.
          La Cluj noutatea a fost că pentru funcţia de preşedinte de filială au existat doi candidaţi. Iar pentru celelalte locuri (puţine) pentru conducerea Filialei erau înscrişi o grămadă de scriitori, măcar unii încurajaţi, cum a mărturisit public unul într-un e-mail trimis tuturor membrilor filialei, de către doamnele Petraş şi Cetea. N-am avut cruzimea să întreb pe nimeni, nici chiar pe candidat, în ce calitate l-au încurajat cele două doamne, de foste preşedintă respectiv secretară ale Filialei Cluj ori în aceea de sigur-viitoare alese, cum s-a şi dovedit. De fapt, cum nici în lumea scriitorilor nu lipsesc – s-ar putea? – calculele şi persuasiunile, principiul „divide et impera“ a fost întrebuinţat cu succes nu numai la unele filiale bucureştene, ci şi la Cluj. Cît despre candidul nostru coleg, se pare că el n-a ştiut că persoanele care au vrut cu adevărat să cîştige şi-au făcut campanie, prin diverse mijloace, încă din luna iunie.
          A fost simpatic la alegeri: cei doi candidaţi la preşedinţia Uniunii, Nicolae Manolescu şi Dan Mircea Cipariu, şi-au prezentat programele, Nicolae Manolescu insistînd pe importanţa conservării unor realităţi scriitoriceşti – revistele, de pildă –, iar Dan Mircea Cipariu, căruia nu viziunea regizorală îi lipseşte, pe ceea ce consideră el urgenţa momentului: modernizarea prezentării publice a Uniunii. Credem că dl Cipariu ar putea organiza excelente spectacole cu noi toţi... şi poate că o zi pe an mi-ar plăcea şi mie, recunosc, să apar într-un spectacol public organizat de el; atîta doar că în rest aş vrea să-mi văd de cele scriitoriceşti, inclusiv de revistă, pentru care nu sînt în primul an în care duc bani de-acasă.
          Spuneam că a fost simpatic la alegeri: se vede foarte clar că mulţi scriitori locuiesc în scrisul lor, adică în lumea lor, şi, drept urmare, îndemnau Uniunea în general şi Filiala Cluj să se ocupe de arhivele rămase de la scriitorii care au murit. Şi Dan Mircea Cipariu, şi Nicolae Manolescu au muşcat din nadă şi-au vorbit despre asta. Din respect, nimeni nu s-a ridicat să spună un lucru simplu ca... legea: arhivele scriitorilor sînt o proprietate la fel ca oricare alta, ca banii din bancă sau ca loturile de pămînt, aşa că după moartea scriitorului aparţin moştenitorului legal. Iar cînd nu există unul, intră O.R.D.A. şi CopyRo, nu ştiu exact care, pe fir. Aşa că Uniunea n-are ce se amesteca în afacerea asta, că, de, nu e-n chestiune.
          Au mai avut drept la cuvînt candidaţii pentru conducerea Filialei, adică, alfabetic, Ovidiu Pecican şi Irina Petraş. Ceasurile fiind înaintate, pentru restul candidaţilor de orice fel nimeni n-a mai avut puţintică răbdare să-i asculte. De fapt, n-a mai fost timp decît pentru anunţul, venit repetat din partea dlui Gabriel Chifu, cum că şi Adrian Popescu este candidat pentru Consiliul Uniunii. Ceea ce, din cîte mi-am dat eu seama după numărătoarea voturilor, a provocat măcar reacţia de abţinere a sălii, dacă nu şi alte mişcări de trupe.
          Rezultatele se cunosc, le transcriu din pură plăcere, luîndu-le din e-mailul colectiv pe care cu toţii l-am primit de la Irina Petraş, aleasa Filialei. Au fost deci 113 votanţi, număr norocos se pare.

          Preşedinte de Filială, Irina Petraş, 84 de voturi (74,33%), contracandidatul ei obţinînd 27 plus 2 voturi (acestea din urmă găsite la Bucureşti, în urna pentru alegerile de preşedinte al U.S.R), deci 25,66%.
          Comitetul de conducere al Filialei: Irina Petraş, 62 de voturi; Doina Cetea 65 de voturi; Ion Cristofor, 34 de voturi; Ovidiu Pecican, 34 de voturi; Adrian Popescu, 27 de voturi.
          Reprezentantul Filialei în Consiliul U.S.R.: Ruxandra Cesereanu, cu 24 de voturi, în vreme ce Adrian Popescu, înscris pe liste în timpul alegerilor, a obţinut 6.

          Iar dacă e să spun un cuvînt despre mine, e timpul: eu am candidat pentru consiliul de conducere al Filialei şi am piedut cu 26 de voturi: prima după linie, cum s-ar zice. Sînt mulţumită însă: aşa cum ghicesc dinainte premiile Uniunii, i-am ghicit, cu cîteva luni (vreo trei) înainte, şi pe toţi cei aleşi. Mulţumită fiind de aptitudinile mele de prezicătoare, nu mă pot abţine şi comentez: nu ştiu de ce s-a adoptat în statut un număr aşa de mic de persoane în conducerea filialelor locale – ar fi putut fi mai multe locuri, fără ca asta să coste un ban în plus, deoarece întrunirea consiliilor de filiale nu presupune cheltuieli de deplasare şi cazare... Am înţeles de ce Consiliul Uniunii trebuie să fie mai restrîns: pentru că acela mare era inoperant, prea costisitor şi prea greoi în luarea deciziilor. Dar de ce să îngustezi baza de conducere din filiale? Mister. Singurii cîştigaţi sînt şefii de filiale, care concentrează în mîna lor o putere mai mare. Or, eu ştiu ce-au putut face ei şi cu o putere mai limitată, deci am de ce să suspectez una… absolutistă, ca să nu folosesc alt cuvînt. În sfîrşit: dacă nu m-am trezit cînd se discuta statutul – şi nu aveam cum să mă trezesc, căci treceam prin succesive intervenţii medicale –, acuma nu mai am ce face: decît să constat situaţia.

*


          Iar în 3 octombrie, după cum am aflat dintr-un e-mail colectiv expediat cu bine-cunoscuta ei promptitudine de către preşedinta Filialei Cluj, Irina Petraş, la Cluj s-a întîlnit conducerea Filialei: adică Irina Petraş, preşedintă, Doina Cetea, Ion Cristofor, Ovidiu Pecican, Adrian Popescu, membri, cărora li s-a alăturat Ruxandra Cesereanu, reprezentanta Filialei în Consiliul U.S.R. Nu ştiu cum s-au desfăşurat lucrurile, căci n-am fost de faţă, dar din e-mail rezultă că:
          1. La propunerea preşedintei şi adeverind că „cei din urmă vor fi cei dintîi“, Adrian Popescu a fost „desemnat“ reprezentant al Filialei în Comitetul Director şi „locţiitor al preşedintei“. Cu alte cuvinte, cine n-a ieşit prin votare a ieşit prin „desemnare“. 
          2. E-mail-ul mai spune că: „La cele trei reprezentanţe şi la Departamentul minorităţi, rămîn în continuare Gheorghe Pârja, pentru Maramureş, George Vulturescu, pentru Satu Mare, Cornel Cotuţiu, pentru Bistriţa-Năsăud, Karácsonyi Zsolt, pentru Minorităţi. Ei vor fi invitaţi la toate şedinţele Comitetului şi vor lua parte la luarea deciziilor importante. De asemenea, la şedinţele lărgite vor fi invitaţi şi conducătorii Asociaţiilor şi Societăţilor de scriitori din zonele respective, precum şi redactorii-şefi ai revistelor Uniunii sau editate sub egida U.S.R.“.
          Recunosc, nu ştiu ce sînt „Asociaţiile şi Societăţile de scriitori din zonele respective“. Urmează oare ca preşedinta/consiliul Filialei să-i invite în conducerea lărgită a Filialei Cluj pe şefii unor „Asociaţii şi Societăţi“, altele decît reprezentanţele în teritoriu ale Filialei Cluj? Eu credeam că Uniunea şi filialele ei pot stabili parteneriate de colaborare cu alte instituţii, inclusiv cu „Asociaţii şi Societăţi de scriitori“ de oriunde, dar nu credeam că Uniunea şi filialele Uniunii au ajuns să-i invite pe conducătorii acestor „Asociaţii şi Societăţi“, fie ei membri ai U.S.R., fie ei chiar „din zonele respective“, adică Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, în propriile structuri de conducere. Dar poate că brevetăm acum invenţia. Mai ales că despre un detaliu minuscul, valoarea, singura care ne face sau nu scriitori, nu mai vorbim; şi nu îndrăznesc nici eu să vorbesc – acum. Oricum, citind e-mailul (adresat colectiv) al preşedintei Filialei Cluj, m-am întrebat ce „Asociaţii şi Societăţi de scriitori“ are în vedere şi care or fi personalităţile cu care vrea să-i onoreze pe consilierii aleşi; drept care am întrebat-o direct, printr-un e-mail – la care n-am primit încă răspuns.
          Mai rămîne să recunosc, în acest reportaj lacunar al alegerilor, că mi s-a părut demnă de tot interesul precizarea finală a Irinei Petraş din pomenitul e-mail: „Precizare: din momentul în care am cîştigat alegerile, eu am (re)devenit preşedinta celor 285 de membri ai Filialei clujene. Îmi asum datoria de a-i reprezenta pe toţi în mod egal, cu acelaşi interes şi cu aceeaşi disponibilitate. Nu-i reprezint doar pe cei care au votat, ci şi pe cei care, din felurite motive, nu au votat. Sunt sigură că membrii Comitetului vor proceda la fel“. Lăsînd la o parte faptul că textul are doza lui de ambiguitate, nu pot să nu remarc că aşa ceva chiar ar fi o noutate.
          Dar, vorba aceea: om trăi şi-om vedea.

*


          Şi, în final, să lămuresc în ce calitate scriu acest reportaj: în aceea de scriitor profesionist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, dornic să înţeleg ceea ce se petrece şi amuzat că prea ghicesc bine rezultatele, cu luni de zile în avans.
Aşa că, da, au fost alegeri, pe cinci ani, cum ne precizează aleşii.


18 octombrie 2013, Cluj

 

Marta Petreu

Uniunea Scriitorilor în trei secvenţe

» anul XXIV, 2013, nr. 10 (281)