Pavel Dan în ediţie critică

Amalia Lumei

          Pavel Dan este, s-a spus, prozatorul transilvan prin excelenţă. Destinul lui a fost să moară în plină tinereţe creatoare, dar a lăsat în urmă o operă mai bogată decât s-a crezut iniţial. Tocmai aceasta este surpriza pe care o aduce ediţia critică a lui Aurel Podaru – însoţită de un studiu introductiv de Andrei Moldovan –, în trei volume. Sub titlul de Opere (Cluj-Napoca: Ed. Eikon, 2013), sunt reunite nuvelele publicate în volum (vol. I), altele, din periodice sau neîncheiate (vol. II), şi jurnalul, corespondenţa, culegerea de literatură populară şi varia (vol. III). În ultimul volum, editorul adaugă şi cuvenitele instrumente de lucru, stabilind glosarul, însoţind textele cu note şi comentarii şi dotând ediţia cu necesarii indici. De altfel, addenda, notele şi variantele nu lipsesc nici din celelalte două.
          Aurel Podaru nu este de formaţie filologică, astfel încât deprinderea normelor de editare şi aplicarea lor la cazul lui Pavel Dan au fost rezultatul unui travaliu pasionat, asistat de criticul Andrei Moldovan. Pe de altă parte, iniţiativa editării integrale a textelor edite şi inedite s-a născut şi a fost dusă la împlinire nu într-un centru universitar, ci în oraşul Beclean-pe-Someş, în proximitatea efervescentului Cenaclu Saeculum, mutat cu timp în urmă aici din Dej, unde luase odinioară fiinţă. Printre atâtea degradări ale exerciţiului cultural datorate amatorismului, ediţia Podaru-Moldovan face cinste autorului ales şi aduce un consistent omagiu implicit artei lui Pavel Dan. Efortul acesta este cu atât mai lăudabil, cu cât editurile specializate în editarea critică a clasicilor literaturii române au încetat să mai fie o prezenţă în viaţa culturală actuală odată cu dispariţia, cu câţiva ani în urmă, a Editurii Minerva. Se poate isca întrebarea cu privire la fervoarea născută pe malurile Someşului, în Beclean, pe seama autorului editat. Dincolo de admiraţia pentru scrisul său, fapt este că editorul Aurel Podaru are rădăcinile în satul de baştină al prozatorului şi este chiar rudă cu acesta. De altfel, cu câţiva ani în urmă, el a editat pentru întâia oară folclorul cules de Pavel Dan, restituind încă o pagină din activitatea acestuia, dar îmbogăţind, totodată, patrimoniul arhivistic referitor la cultura tradiţională cu piese adunate în prima parte a secolului al XX-lea de tânărul Pavel Dan din comunitatea rurală căreia îi aparţinea.
          Pentru publicarea la un standard înalt de calitate, alegerea Editurii Eikon s-a dovedit nimerită. Totuşi, fără ajutorul logistic al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud proiectul ar fi trebuit să fie amânat.
          De acum, opera lui Pavel Dan îşi aşteaptă noii exegeţi. Neocolită de comentarea critică nici până acum – memorabile fiind, în acest sens, editarea criticului Cornel Regman a unora dintre texte, punerea în valoare a unor manuscrise de către Nicolae Florescu şi, desigur, monografia lui Ion Vlad –, moştenirea prozatorului stă de acum, în toată întinderea ei, la dispoziţia celor pasionaţi de scrisul beletristic românesc interbelic.
          Din rândul prozei transilvănenilor au mai beneficiat, deocamdată, de ediţii ample, uneori exhaustive, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu şi Ion Agârbiceanu. Cu Pavel Dan se completează şirul vârfurilor noastre literare din provincia vestică, active înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Spre deosebire de confraţii deja pomeniţi, Pavel Dan nu a apucat să scrie roman. Prozele lui sunt scurte, deşi vigoarea şi densitatea lor tensională anunţau posibilităţi exersabile şi pe spaţii ample. Şansa de a putea parcurge nu doar prozele şlefuite şi aduse la stadiul publicării de către conştiinţa artistică a autorului, ci şi pe acelea din atelier, neîncheiate ori rămase la stadiul de simple eboşe, permite reconstituirea mijloacelor unui talent febril, cu planuri ample, tenace, care nu a făcut rabat de la chemarea lui artistică nici în faţa sărăciei lucii, nici a bolii.
          Evenimentul apariţiei pe piaţa de carte românească a Operelor lui Pavel Dan asigură acestui tezaur în proză şansa unei receptări de către noi generaţii de cititori şi critici, completând imaginea unei efervescenţe creatoare care şi-a găsit impulsul şi în emulaţia de după Unirea românească din 1 decembrie 1918, când şcolile de rang universitar începeau să se deschidă şi pentru tinerii proveniţi din areale săteşti paupere.
          Rămâne, la urmă, o nedumerire: de ce Opere, şi nu Opere complete? Răspunsul îl dă Andrei Moldovan în finalul studiului său însoţitor: „în cele trei volume s-a inclus tot ce se putea include în acest moment, la 75 de ani de la moartea scriitorului, iar dacă anii ce vin vor aduce lucruri noi, cum nu mă îndoiesc că se va întâmpla [subl. A. L.], va rămâne măcar o ediţie de referinţă“.

Amalia Lumei

Pavel Dan în ediţie critică (Pavel Dan, Opere. Ed. Aurel Podaru. Cluj-Napoca: Ed. Eikon, 2013)

» anul XXIV, 2013, nr. 9 (280)