Spre o istorie politică a cărţii sub comunism

Cristian Vasile

          Războiul Rece a generat o vastă literatură de specialitate, care s-a îmbogăţit după 1989, odată cu declasificarea mai multor arhive în Europa de Est şi în  fosta URSS. Cu toate acestea, anumite subiecte au rămas puţin studiate, chiar ocultate. Şi totuşi, „nu există secrete pe care timpul să nu le dezvăluie“. Maxima lui Racine a tot fost repetată din secolul al XVII-lea şi până astăzi. Vorbele de duh sunt reluate şi într-o carte foarte recentă – extrem de bine documentată – datorată lui Alfred A. Reisch, specialist în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale: Hot Books in the Cold War: The CIA-Funded Secret Western Book Distribution Program Behind the Iron Curtain, Budapest – New York: CEU Press, 2013.
          A fost o istorie multă vreme neştiută; o poveste care a început să iasă încet-încet la lumină abia în urmă cu un deceniu. Este vorba despre o operaţiune secretă sprijinită şi finanţată din umbră de Central Intelligence Agency, care a constat în expedierea către URSS (ţările baltice) şi Europa Răsăriteană a aproximativ 10 milioane de cărţi timp de peste trei decenii (din 1956 până în 1989/1991). Un program secret de distribuire a cărţii către ţări şi popoare aflate sub regimuri comuniste, lipsite de opţiune (politică şi culturală). Un adevărat Plan Marshall consacrat gândirii libere – cum s-a exprimat şi John P. C. Matthews, un insider, ca şi A. A. Reisch. Autorul cărţii a lucrat între 1960 şi 1974 ca analist şi consilier pe problema modalităţilor de expediere a publicaţiilor în Ungaria (p. 4). Cum spune şi Mark Kramer în prefaţa volumului, a fost un război neconvenţional menit să modifice percepţii, atitudini, emoţii, precum şi comportamentul politic al populaţiilor de dincolo de Cortina de Fier (p. ix). Iar cartea lui Reisch este prima abordare aprofundată a acestui război cultural-politic dus contra URSS et co., un conflict care s-a derulat aproape neobservat în Vest. Programul finanţat de CIA a constat în distribuirea gratuită de cărţi – în majoritate nonpolitice (pentru a putea trece de cenzorii poştali şi vamali comunişti) – către diverse personalităţi, uniuni de creaţie, biblioteci, institute de cercetare, organizaţii culturale, universităţi, camere de comerţ, firme de export-import şi şcoli din şase ţări ale Pactului de la Varşovia (Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România, Bulgaria, URSS). Distribuirea se făcea prin organizaţii-paravan care acopereau ingenios adevărata identitate a expeditorului.
          Proiectul a fost iniţiat efectiv în 1956 sub coordonarea lui Sam Walker, jr. I-a succedat George Minden, care a condus de fapt acest program timp de aproape 30 de ani, până în 1991. George Căpuţineanu Minden avea origini româneşti (mama sa era româncă) şi chiar a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti în 1943 (p. 39-40). Datorită paşaportului său britanic a putut părăsi România în 1946 şi ulterior a dobândit cetăţenia americană (p. 17). A devenit peste câţiva ani şef de departament la Free Europe Press’ Book Center şi director al diviziei care se ocupa de operaţiunile vizând blocul comunist (p. 40-41). Referirile la România – reunite în principal în cap. 17: „Letters from Romania under Ceausescu regime“, p. 439-480 – sunt impresionante. În plus, ne permit reconstituiri şi identificări deosebit de utile. Sigur, unele scrisori de mulţumire sosite din România şi trimise „sponsorilor“ (paravan pentru organizaţii sub umbrela CIA) nu sunt deloc spontane, poate poartă povară oficială (partid, poliţie secretă); dar altele – scrise de studenţi, învăţători, profesori – reflectă pur şi simplu foamete de carte, de cunoaştere, după 15-20 de ani de întuneric spiritual şi îndoctrinare. Până prin 1964-1965, românii care primeau scrisori din Occident cu astfel de oferte de carte gratuită s-au dovedit mai degrabă reticenţi sau înspăimântaţi. Probabil Declaraţia din aprilie 1964 şi eliberarea deţinuţilor politici au avut efectele unei uriaşe descătuşări (coroborate fireşte cu un regim mai permisiv la nivelul funcţionării regimului poştal). După numai câţiva ani, situaţia s-a schimbat radical, iar „companiile de distribuţie“ (Interpress Ltd. London, Galerie Lambert Paris etc.) sunt pur şi simplu sufocate de solicitări din România (dicţionare, manuale de limbă engleză, albume de artă ş.a.), astfel încât sunt constrânse să facă o listă de priorităţi (mai întâi vor expedia cărţile cerute către profesori, studenţi, „clienţi“ mai vechi). Cei mai obtuzi, aparent, sunt „specialiştii în ştiinţe politice“ (p. 472), mulţi dintre ei prea apropiaţi de partid, prea temători, prea lipsiţi de abilităţi lingvistice pentru a trimite măcar o scrisoare de mulţumire generosului distribuitor.
          În 1965, PSPD (Press and Special Project Division) decide să trimită în România – la 100 de adrese – nu doar cărţi, ci şi formulare, adică cereri tipizate pentru comandă de carte, fără ca beneficiarul să fie obligat să achite contravaloarea publicaţiei. Însă cu rugămintea către destinatar de a-şi informa prietenii de existenţa programului de distribuire a cărţii. Iniţiativa are succes (p. 443). Din Londra trimitea cărţi spre România Direct Book Service – instituţie care a primit 400 de scrisori prin care i se solicitau cărţi gratuite de la studenţi, profesori din învăţământul preuniversitar, critici literari (erau cerute îndeosebi cărţi de critică şi istorie literară, precum şi manuale). Prin 1966 erau solicitaţi foarte mult autori precum: Aldous Huxley (tradus de altfel chiar în 1966 de Const. Popescu – Punct, contrapunct), Faulkner, Hemingway, Maugham şi Tennessee Williams. O cerere mai neobişnuită a venit de la un profesor care a explicat că lucrează la o carte – contractată la Editura Ştiinţifică – despre viaţa şi opera lui Benjamin Franklin, dar că în bibliotecile Academiei nu a găsit lucrări despre figura lui Franklin reflectată în arta universală. Prin urmare, el cerea reproduceri – chiar color – după tablouri, sculpturi etc. înfăţişându-l pe Benjamin Franklin. La puţin timp corespondentul din Bucureşti îşi publica rezultatele cercetării – cf. Ion Sava Nanu, Benjamim Franklin, Editura Ştiinţifică, 1967.
          Au existat şi efecte secundare nescontate. Instituţiile româneşti au oferit şi varianta schimburilor de carte; mai mulţi sponsori ai PSPD au intrat în aceste înţelegeri de schimb cu instituţii din România (uniuni de creaţie, institute, biblioteci) – p. 460. Îi întâlnim în această corespondenţă inedită şi pe propagandiştii Partidului Comunist (p. 461); un redactor de la Lupta de clasă mulţumeşte pentru volumul Political Ideologies of the Twentieth Century, de Hans Kohn: „lucrez în prezent în domeniul filosofiei şi sociologiei religiei şi îmi lipseşte complet literatura de specialitate americană. Voi fi îndatorat mai ales dacă m-aţi putea ajuta cu expedierea celor mai importante titluri americane din acest domeniu“. Un preot-profesor de la Institutul Teologic de la Sibiu descoperă cu uimire un autor nonconformist precum Teilhard de Chardin (p. 460). În dialogul epistolar cu Occidentul intervine şi un apropiat al lui N. Ceauşescu, Manea Mănescu, care răspunde pe un ton oficial şi propune „un schimb sistematic de publicaţii“ (p. 462). Totuşi, din unele scrisori răzbate autocenzura corespondenţilor români sau înăsprirea politicii etnice a regimului comunist – spre exemplu, unii cetăţeni români de origine maghiară au început să solicite expedierea de cărţi la rude din Ungaria, pentru a-i evita pe cenzorii din mesagerii (p. 467). Interesant este că şi Securitatea – fie că ştia, fie că nu detalii despre acest program occidental de distribuire a cărţilor – îşi răsplătea în anii 1960 şi 1970 informatorii nu doar cu sume de bani, ci şi cu lucrări de specialitate, unele publicate chiar în Vest.
          Abordând un subiect insolit, volumul lui A. Reisch ne invită la reflecţie în legătură cu mai multe teme relevante pentru istoria politică a cărţii sub comunism. Au fost cărţile cele mai importante arme ale propagandei strategice pe durată lungă? Au avut capacitatea de a molipsi elitele est-europene cu virusul schimbării? Subiectiv poate, Reisch conchide: „cărţile au jucat un rol unic, decisiv, în victoria Occidentului în Războiul Rece“ (p. 525).

 

Cristian Vasile

Spre o istorie politică a cărţii sub comunism (Alfred A. Reisch, Hot Books in the Cold War: The CIA-Funded Secret Western Book Distribution Program Behind the Iron Curtain, Budapest – New York: CEU Press, 2013)

» anul XXIV, 2013, nr. 9 (280)