Învăţămîntul nostru

Marta Petreu

          2013 nu e un an mai bun decît anii răi care au trecut.
          După o vacanţă scurtă, pe care ne-am petrecut-o care, unde, după posibilităţi, ne începem munca. Începe şcoala, care mi-a ritmat viaţa. Chiar dacă pentru studenţi anul începe numai în octombrie, pentru cadrele didactice a început deja. Vom preda cursuri, cît de bune putem, vom pregăti seminarii, vom citi lucrări de masterat şi de doctorat. Vom pune încă şi încă o dată pe piaţa de muncă – închisă – a României absolvenţi cît de bine pregătiţi putem noi şi pot ei –  iar realitatea mă obligă să spun că învăţămîntul românesc nu e aşa de rău pe cît se tot spune. Aceştia vor pleca, cei mai buni şi destul de mulţi, afară, în străinătate, să-şi găsească acolo un loc de muncă pe care patria nu este în stare să li-l dea.
          În ultimii 75 de ani, România şi-a pierdut elitele intelectuale de trei ori la rînd: cu ocazia celui de al Doilea Război Mondial, apoi în timpul comunismului – prin emigrarea unora, prin închiderea în închisorile comuniste şi marginalizarea altora. A treia hemoragie a elitelor se întîmplă acum, sub ochii noştri: mulţi dintre cei mai buni absolvenţi ai noştri pleacă „afară“, aiurea, în căutarea unui loc de muncă. Nu ştiu de cîte ori poate o ţară să îţi regenereze aproape de la zero elitele creatoare – deja de trei ori în aproximativ trei sferturi de secol mi se pare prea mult. Şi mă tem că, odată cu ieşirea din istorie a clasei ţărăneşti, fenomen care de asemenea se petrece sub ochii noştri şi pe care nu-l observă nimeni, o sursă principală din care s-au regenerat elitele româneşti, ţărănimea, nu mai are mare lucru de oferit. Aşa că... Am mai scris şi în altă ocazie şi-mi pare rău că realitatea mă obligă să mă repet: asistăm la destrămarea naţiunii noastre, care se împrăştie-n lume ca un bulgăre de pămînt pus într-o găleată de apă. De: dacă ne gîndim că formarea ei s-a încheiat, după cum spune unul dintre cei mai buni istoriografi ai noştri, Keith Hitchins, în jurul celui de al Doilea Război Mondial, a şi durat mult... vreo 70 de ani.
          Nu am speranţa că-i pasă sau că-i va păsa cuiva de aceste fenomene corelate. Clasa noastră politică are alte preocupări, foarte asemănătoare cu acela ale clasei politice descrise de Caragiale în 1907, din primăvară pînă-n toamnă, adică: să se binenutrească din ceea ce ţara mai are şi mai poate fi însuşit repede şi fără efort. Pentru că noi n-avem oameni de stat – persoane lucide, cărora le pasă în primul rînd de ţară, de populaţia şi de viitorul ei, şi abia apoi de mijloacele prin care şi-ar rotunji puterea, respectiv averea –, ci doar politicieni, la viitorul ţării nu mai are cine să se gîndească. De la actualii politicieni n-avem ce aştepta, în afară de jafuri şi dezbateri televizate. Nici în materie de învăţămînt nu avem ce aştepta de la ei, lor chiar nu le pasă că absolvenţii pe care România îi pregăteşte pe banii proprii îi pregăteşte de fapt nu pentru noi, ci pentru alţii. 

7 septembrie 2013

 

Marta Petreu

Învăţămîntul nostru

» anul XXIV, 2013, nr. 9 (280)