Premisele unei monografii Ion Pillat

Al. Săndulescu

          Volumul recent apărut sub egida Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ion Pillat: European în ţara sa, român în Europa, de Carmen-Angela Brăgaru, reprezintă lucrarea ei postdoctorală, realizată în cadrul proiectului „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale“. De aici, structura sistematică, dominant biografică şi axată pe ideea esenţială privind un aspect semnificativ al vieţii şi operei poetului, anunţat încă din titlu. Autoarea, care semnează de fapt Carmen Brăgaru (a se vedea şi monografia Dinu Pillat), este un istoric literar pe deplin format, posedând solide cunoştinţe şi în alte domenii conexe, istoriografic, politic, diplomatic, arhivistic, nelipsindu-i gustul şi stilul.
          Ea îşi începe excursul cu o formulare modestă: Noi contribuţii la biografia lui Ion Pillat: Anii de formaţie în ţară, dar cu precizarea mea că aproape toate datele sunt bazate pe documente de arhivă (Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Naţională a României, Muzeul Naţional al Literaturii Române) şi în continuare, cum se va vedea, Arhivele Naţionale Franceze (v. Bibliografia), pe corespondenţă oficială şi mai ales particulară şi presă. Chiar dacă unele lucruri sunt cunoscute, ne vom lăsa conduşi de autoare, care vine adesea cu noi informaţii şi noi detalii.
          Ion Pillat, nepot pe linie maternă al marelui I. C. Brătianu, s-a născut în 1891 şi, cum se obişnuia în marile familii, primele clase le-a pregătit în particular; din clasa a IV-a fost înscris la Liceul „Sf. Sava“. Ca profesor de română l-a avut pe Ion Suchianu (tatăl viitorului eseist D. I. Suchianu). Carmen Brăgaru reproduce caietul de note (Libret Personal. Liceul „Sf. Sava“, Bucureşti, 1904-1905). Noul şcolar avea note destul de bune, încât a câştigat „un onorabil loc al treilea cu media 8.25“. Cum se vede, nu se ţinea seama de înalta familie din care provenea elevul, care trebuia neapărat să ia premiul I. Încă de la această vârstă, Ion Pillat îşi cunoaşte foarte bine ţara, părinţii trimiţându-l în excursii pe Valea Prahovei (Omul, Caraimanul), în Parâng şi Retezat, în Ardeal, apoi în Moldova (Ceahlăul) şi în Deltă. Formaţia lui culturală se datora nu numai guvernantelor, ci deopotrivă corespondenţei cu numeroasele sale rude din rămuroasa familie Brătianu. Cărţile poştale primite de la Karlsbad, Viena, Bayreuth îi deschideau copilului apetitul pentru călătorii şi pentru artă. Apoi, lecturile timpurii. El cerea să i se aducă din străinătate Oliver Twist de Dickens. Citea Le Cid şi Britanicus, iar împreună cu guvernanta de germană şi engleză citea Conan Doyle. În vara lui 1905, Ion Pillat se găsea la Miorcani, la moşia de pe malul Prutului, aproape de Botoşani, „loc binecuvântat, în care va scrie o mare parte din creaţia sa ulterioară“. Acum, la 14 ani, compune prima lui poezie, cu vizibile influenţe eminesciene, S-a dus, care va fi inclusă în volumul de debut, Eternităţi de-o clipă. Curios, mai târziu va declara că a avut „o adevărată aversiune“ faţă de poezie. Familia voia să-l facă inginer, cum erau mai toţi Brătienii. După primul bacalaureat, „Sciences Langues vivantes“, îl bate gândul pentru o clipă să respecte sfatul părintesc, dar vorba lui Valéry Larbaud „ce vice impuni de la lecture“ a devenit, zice autoironic Ion Pillat, „le vice punissable, la poésie“.
          Să remarc titlurile inspirate: Paris, je viens sau Paris après Paris, faptul că, pe anumite segmente, Carmen Brăgaru e o bună povestitoare, ca de exemplu atunci când descrie pregătirile dinaintea plecării la Paris, în toamna lui 1905, casa şi cartierul Latin, bulevardul St. Michel, unde fraţii Pillat (Ion şi Nicolae) împreună cu mama lor vor locui patru ani. Cartierul istoric e plin de vestigii, de locuri şi monumente celebre: Panteonul, turnul lui Clovis din incinta Liceului Henri IV. Ion Pillat este admis la celebra şcoală de veche tradiţie pe care tocmai am amintit-o în ianuarie 1906. În comentariul ei, şi nu e singura dată, Carmen Brăgaru are drept principală sursă documentară corespondenţa micului licean cu familia. De aici deduce educaţia artistică pe care a primit-o acesta: operă, teatru, concerte, muzee, lecţii de pian, de desen, de sculptură (printre profesori s-ar fi numărat la un moment dat însuşi Constantin Brâncuşi); apoi, sporturi, cursuri de dans şi, nu în cele din urmă, numeroasele excursii: castelele de pe Valea Loarei, Normandia, Bretania, catedralele de la Chartres şi Reims, care i-au completat viziunea avută la Notre-Dame de Paris.
          Carmen Brăgaru are o slăbiciune pentru topografie (situarea exactă a Liceului Henri IV) şi pentru istoricul instituţiei, după opinia mea, prea extins şi intrând în prea multe amănunte, ca şi despre numărul elevilor şi fluctuaţia lui, despre regulamente şi birocraţia înscrierilor. În continuare, e urmărită situaţia şcolară, pe ani. În 1905-1906, Ion Pillat intră ca extern şi era singurul străin din clasă. Avea handicapul limbii şi în special al ortografiei. Sintagma care apare foarte des în scrisori este „am foarte mult de lucru“. În 1906, începe să le trimită poezii rudelor, mătuşii Pia. Mai târziu, în Rampa (1936), ne informează Carmen Brăgaru, el va preciza că prima poezie scrisă la Paris în 1906 fusese inspirată de sonetul La mort d’Aigle de José-Maria de Hérédia şi se intitula Ca vulturul. Nu fusese publicată niciodată şi, distrugând-o la acea vreme, o crezuse pierdută. Ea însă a supravieţuit miraculos în scrisorile trimise rudelor, ieşind acum la iveală. A doua, scrisă în acelaşi an, sub influenţa unor stihuri ale modestului O. Carp, azi ca şi necunoscut, este În vechea catedrală, după ce vizitase catedrala Chartres. Aceasta va rămâne, în conştiinţa poetului şi mai târziu a publicului, drept textul de debut. Progrese marcante a înregistrat elevul în 1906-1907 la toate materiile, profesorii apreciindu-i efortul, capacitatea intelectuală şi munca perseverentă. În 1907-1908, dintr-o scrisoare către bunica aflăm că asistase la un concert susţinut de violonistul Jacques Thibaut, de pianistul Alfred Cortot şi de violoncelistul spaniol Pablo Casals. Pe plan şcolar, se distinge la istorie şi geografie, materiile sale preferate. În 1908-1909, Ion Pillat se înscrie la Filozofie. Autoarea cărţii îl prezintă cum studiază şi apelează iarăşi la o scrisoare: „Explicăm pentru moment pe Bergson (marele filozof care a revoluţionat lumea intelectuală) Essais sur les données immédiates de la conscience. Tocmai am terminat de dânsul Le rire“. De asemenea, observă cum scria, cum crea, având o gestaţie lungă. Tot acum, îi descrie portretul sugestiv dintr-o fotografie din 24 mai 1909, de la finele studiilor, păstrată în arhivele liceului, desigur inedită, ca atâtea alte documente: poza

ne înfăţişează un tânăr cu păr negru des şi mustăcioară, frunte largă, ochi melancolici şi un zâmbet vag în colţul gurii, privind încrezător direct în obiectivul aparatului de fotografiat. Dintre cei 38 de băieţi prinşi în cadru pe patru rânduri, el şade pe un scaun din primul rând, ţinând pe genunchi o servietă din piele, deasupra căreia stă cuminte melonul mult îndrăgit. Ţinuta este foarte corectă. Poartă un papion mic la costumul perfect croit, format dintr-un sacou de stofă închisă la culoare, cu dungi albe abia întrezărite, vestă şi pantaloni, care, uşor ridicaţi din pricina poziţiei relaxate picior peste picior, lasă să se vadă ghetele de piele îngrijite. Este o imagine exactă a proaspătului absolvent în vârstă de 18 ani şi, în acelaşi timp, un portret al artistului la debutul său.

Carmen Brăgaru descoperim că este şi portretistă, la rândul ei, dotată cu o atenţie distributivă şi cu simţul fin al detaliului semnificativ.
          Urmând cronologia, autoarea ne vorbeşte despre dragostea lui Ion Pillat pentru Florica Rosetti, nepoată prin alianţă a lui Titu Maiorescu. A întreţinut cu ea o bogată şi înflăcărată corespondenţă (1910-1914), fiindu-i o veritabilă muză, trimiţându-i nenumărate poezii de factură vizibil eminesciană. „Pârâiaşul inspiraţiei poetice va deveni de acum un râu învolburat“, zice Carmen Brăgaru, riscând o metaforă. Ea introspectează psihologia poetului, „care scrie versuri cu o voluptate crescută“, intuind „infernul interior“, „detectabil în multitudinea de simboluri poetice (centaurul fiind doar cel mai evident)“, tendinţele contradictorii ce se luptă în adâncul fiinţei sale.
          Pentru a face pe placul familiei, Ion Pillat se înscrie la Drept, urmând în paralel Literele (cu specializarea Istorie-Geografie), pentru satisfacerea propriei dorinţe. Dar, constată autoarea, pe bună dreptate, „poezia este cea care îl subjugă cu adevărat, devenind marea lui iubire de o viaţă“. Îi citeşte cu pasiune pe poeţii parnasieni şi simbolişti, pe care-i recită pe de rost. Are acum o activitate poetică febrilă. Anul 1911 rămâne anul-pivot al Visărilor păgâne, consideră Carmen Brăgaru. Versurile lui sunt precumpănitor parnasiene, în genul compoziţiilor lui Hérédia şi Leconte de Lisle, dar şi ale lui Heine şi Omar Khayyam. Totodată, pregăteşte examenele la Drept, autoarea lucrării depistându-i şi aici, prin consultarea arhivelor facultăţii, profesorii şi calificativele. Dar pentru poet, lucrul cel mai important este întâlnirea cu Titu Maiorescu, prin intermediul nepoatei acestuia, muza tânărului, deja amintită. Criticul are cuvinte de apreciere pentru versurile debutantului şi reţine o poezie pentru Convorbiri literare, care va apărea în 1912. În revista Junimii, studentul parizian va publica regulat o bună bucată de vreme.
          Împrietenindu-se cu Horia Furtună, Ion Pillat îl cunoaşte pe Alexandru Macedonski. Noaptea de decembrie îl entuziasmează. Va merge, cum se ştie, de câteva ori la cenaclul acestuia, impresionat de atmosfera boemă de acolo, mai liberă, mai destinsă decât cea din prea sobrul, academizantul cenaclu al Junimii din acea epocă. Ion Pillat îi oferă maestrului volumul Flori sacre, pe care acesta îl recenzează, numindu-l pe tânărul autor, parcă profetic, notează Carmen Brăgaru, „un viitor mare poet“. Cei doi se vor revedea la Paris, la „cafeneaua Closerie des lilas, unde autorul Nopţii de decembrie se întâlnea cu Paul Fort la restaurantul Vachette, de pe bulevardul St. Michel, unde maestrul le evoca discipolilor români personalităţile lui Paul Verlaine sau Jean Moréas“.
          Cam în acelaşi timp, Ion Pillat îşi dă licenţa în istorie şi geografie la Facultatea de Litere. Carmen Brăgaru nu ocoleşte nici arhivele de aici, unde constată modestia calificativelor. Spre deosebire de anii de liceu şi cei de facultate, junele întors la Paris frecventează balurile şi cabaretele din Montmartre şi nu figurează în nicio listă de premii sau menţiuni.
          După campania din Bulgaria la care participase în 1913 şi după o iubire care durase cinci ani, autoarea ne informează că Ion Pillat o cere în căsătorie pe Florica Rosetti, însă fără succes. El se va căsători în toamna lui 1914 cu Maria Procopie Dumitrescu, viitoarea pictoriţă Maria Pillat Brateş.
          Stabilit în ţară, se consacră în mod şi mai intens literaturii, conduce, împreună cu Adrian Maniu şi Horia Furtună, revista Flacăra, în editura căreia îi apare un nou volum de poezii, Eternităţi de-o clipă, care, prin ciclul Cântece din trecut, anunţa capodopera Pe Argeş în sus.
          Făcând un bilanţ, Carmen Brăgaru conchide, pe bună dreptate, că Parisul nu a marcat atât de profund lirica de tinereţe a poetului. „În schimb, îi va influenţa definitiv creaţia într-un mod mai subtil, acela de «exponent viu de diferite culturi», prin cunoaşterea profundă, citită în original, a literaturii franceze, germane, engleze, limbi în care excela.“ De o deosebită importanţă sunt traducerile lui din autori occidentali, mai vechi sau mai noi, de la Ronsard, Baudelaire, Hugo von Hofmannsthal până la Walt Whitman şi Rubén Darío. Aceste tălmăciri, pe care intenţiona să le adune la un moment dat sub titlul Sufletul altora, ne informează mereu avizata autoare a lucrării, sunt gândite ca parte dintr-un proiect mai amplu asupra familiarizării publicului român cu lirica universală.
          Capitolul despre Balcicul lui Ion Pillat, excelent ca documentaţie, iese oarecum din sfera temei propuse, el oferind totuşi anumite sugestii prin admiraţia poetului pentru Grecia veche, a cărei cultură, cum bine se ştie, se constituie ca izvorul cel mai de seamă al celei europene. Poetul vedea o suprapunere a trecutului apus prezentului Coastei de argint, oarecum asemănător, înrudit prin climă, peisaj şi istorie. De aceea spunea, îndrăgindu-l, „Balcicul mi-a fost ca o Helladă la mine acasă“.
          Ultimul capitol al cărţii, preponderent politic, prezintă activitatea, ca şi necunoscută, a lui Ion Pillat ca ambasador cultural la Liga Naţiunilor. Încă din ajunul încheierii Tratatului de la Versailles, poetul, pregătit în mai multe domenii la Paris şi perfect vorbitor al limbii franceze, este ales secretar de Al. Vaida-Voevod, preşedintele grupului ardelean, care, spre a servi înfăptuirea idealului naţional, Marea Unire, îl îndeamnă să intre în masonerie, ceea ce tânărul patriot şi face. Mai târziu, după 1926, el activează ca delegat din partea României în Comisia Internaţională de Cooperare Intelectuală, al cărei prim preşedinte a fost Henri Bergson, unde se ocupa în principal de problema minorităţilor, dar şi de cooperarea literară, el propunând traducerea în limbi universale a unor opere importante, scrise în limbi de circulaţie restrânsă. Carmen Brăgaru reproduce, în mod oportun, discursul (inedit), unanim apreciat, având ecouri elogioase în presă.
          Deşi Ion Pillat nu era un epistolier, puţinele lui scrisori laconice (mai ales cărţi poştale) sunt când şi când expresive. Descrie oraşe, monumente de artă, catedrale, mari muzee, capodopere ale picturii. Aceste pasaje sunt pline de farmec, pe care autoarea lucrării le pune foarte bine în pagină, ele depăşind uneori relatarea activităţii lui Ion Pillat la Liga Naţiunilor, unde se întâmpla să fie şi plictisit de aceste întâlniri internaţionale, de la o vreme sterile. Colindă librăriile, anticariatele, se întâlneşte cu mari scriitori, precum Saint-John Perse (din care va traduce Anabase), Valéry Larbaud, Frédéric Lefevre, directorul de la Nouvelles Littéraires, ş.a.
          Încă o dată, constatăm, împreună cu Carmen Brăgaru, că Ion Pillat a fost un „ambasador neoficial în dublu sens: al românismului peste graniţele ţării, şi al europenismului la întoarcerea acasă“.
          O viitoare monografie Ion Pillat va profita din plin de această lucrare, documentată exemplar pe atâtea paliere şi conţinând judecăţi de valoare de tot interesul, ce vor putea fi neîndoios dezvoltate.

Al. Săndulescu

Premisele unei monografii Ion Pillat (Carmen Brăgaru, Ion Pillat: European în ţara sa, român în Europa. Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, 2013)

» anul XXIV, 2013, nr. 8 (279)