Toate cele de pe uscat


de Cătălin Pavel


I.

după ce a aflat că vine potopul
noe a început să umble prin anticariate.

a adunat cîte şapte exemplare din fiecare carte bună
şi cîte unul din fiecare carte proastă
şi le-a aşezat pe rafturi, în arcă.
acum pluteşte deja de o sută de zile
dar n-a citit încă nici a mia parte din ce e acolo.

în fiecare zi
stă liniştit pe punte
respiră aerul curat, citeşte
şi ar vrea ca această vacanţă
să nu se termine niciodată.


II.

au fost probabil atît de mulţi cu o arcă
încît unii n-au reuşit să adune
toate animalele necesare
şi au fost descalificaţi.
alţii au devenit piraţi,
au jefuit şi scufundat
pe cei cărora le era scris să fie jefuiţi şi scufundaţi.
dar au rămas destui
ca atunci cînd noe a găsit coasta araratului,
el să vadă acolo
un steag deja înfipt pe culme
şi nişte tipi prietenoşi cu ochelari de soare zicînd
mr. noah? have a coke!

şi sigur că o arcă
umblă şi azi
fără să găsească
un loc de parcare


III.

în seara de dinaintea potopului
se pun întrebările grele.
de ce nu ia şi bufetul de la mama?
or, noe are pe arcă totul calculat.
deja ultimele trei cutii de pantofi
le-a acceptat dincolo de limita de încărcare.
doamna noe vrea însuşi cufărul,
un cufăr frumos, cu ferecături.
înăuntru erau nişte carpete sau cam aşa ceva,
noe nu ştiuse niciodată exact.

s-a făcut tîrziu, doamna aleargă de colo colo,
nu-şi vede capul de bagaje.
noe îşi pune un păhărel şi scapă fără să vrea
un oftat de mulţumire.
la ce oră avem mîine potop? întreabă el
la şapte, zice doamna.
a, este timp, zice noe.


IV.

în dimineaţa potopului
noe e pe arcă, foarte crispat,
uitîndu-se în toate părţile.
şi-a obligat toată familia să suie
şi fiii lui, dar mai ales nurorile,
stau cu nişte feţe acre
de oameni ţinuţi din treabă.
şi într-adevăr,
niciun strop de ploaie.
pe la prînz noe a trebuit să-i lase să plece
a coborît şi el
şi s-a închis în cameră.
era a nu ştiu cîta oară cînd i se făcea figura asta.
era caraghiosul satului
cu corabia trasă la poartă.
familia îl ţinea de ramolit
cu alarmele lui false.
noe a ieşit din cameră
abia a doua zi dimineaţă,
cu un ferăstrău.

dar în arcă i-a găsit pe
ăia mici ai lui fiu-su cel mic,
care se fugăreau,
şi n-a vrut să le strice distracţia.


V.

cu fiecare zi petrecută pe mare
noe e mai ţîfnos.
de ce mi-o fi zis să fac arca din chiparos?
oricine ştie că lemnul de cedru
are proprietăţi superioare.
lăţimea mi-a specificat-o drept a şasea parte din lungime,
cînd optim ar fi cinci virgulă cinci.
fereastră la un cot de punte,
uşă într-o coastă? ce design e ăsta?

potopul schimbă presiunea atmosferică –
dacă îmi revine migrena?
uite, nu se mai vede
niciun petic de pămînt,
dar plouă în continuare pentru mai multă
siguranţă!
şi ce-i mai rău,
toată vara am pierdut-o lucrînd la arcă,
mi-am lăsat acoperişul nereparat.

mi s-a forţat mîna, oameni buni
n-a fost intenţia mea să scap.
deşi dacă mă enervez,
bodogăne noe,
dau cep la arcă
dintr-o înaltă concepţie despre
solidaritate.


VI.

spre sfîrşit, noe a început să deranjeze.
s-a început o investigaţie, a fost chemată procuratura
şi un specialist de la deconstrucţie mituri.
să ne prezinte noe mai exact, cu acte,
deci pe ce bază a făcut atunci selecţia celor şapte perechi
de animale din fiecare specie.
concursul de ocupare a locurilor
a fost organizat în mod transparent?
contestaţiile au fost soluţionate la termen?
o oaie suspectează că
strămoşilor ei li s-a cerut pe faţă o mie de şekeli mită
şi doreşte recuperarea integrală a sumei.

asociaţia pentru protecţia animalelor a descoperit
că noe luase pe arcă
şi pe propriul lui cîine,
faţă de care se făcuse astfel vinovat de nepotism.

noe a fost trimis la galere.

 

Cătălin Pavel

Toate cele de pe uscat

» anul XXIV, 2013, nr. 7 (278)