Alte inedite Ştefan Aug. Doinaş


          Uneori timpul ne aduce surprize fără să le aşteptăm. Frunzărind zilele trecute paginile Universului literar din 1941, mare mi-a fost mirarea de a fi descoperit într-unul din numere, la colţul aproape uitat al „Poştei redacţiei“, semnătura lui Ştefan Aug. Doinaş în josul a două poezii. Debutând în poezie abia cu doi ani înainte, în 1939, la Jurnalul literar al lui G. Călinescu, el trimisese respectivele versuri la Universul literar, unde tânărul Victor Popescu, fiul lui Stelian Popescu, primise de la tatăl său împuternicirea de a superviza revista. Acesta a dat mare importanţă debuturilor, deschizând număr de număr în paginile revistei o „Poştă a redacţiei“ extrem de bogată şi generoasă, care a atras pe mulţi tineri. Ulterior rubrica i-a fost încredinţată lui Ştefan Baciu, cel care a patronat-o timp de câţiva ani, sub titlul de „Condeie noi“, în care, număr de număr, ataca câte o problemă de poietică şi de cultură literară, publicând apoi pe cei mai buni în paginile revistei. Aşa s-a întâmplat şi cu Ştefan Aug. Doinaş, care trece pe la poşta redacţiei doar cu aceste două poezii, restul fiindu-i publicate, uneori însoţite de comentarii încurajatoare şi laudative de către confratele mai vârstnic. Uitate pentru totdeauna acolo de poet, ele ies acum la lumină, îmbogăţind antumele poetului.
          Pentru cea din urmă poezie nu avem decât sumare supoziţii. Cu ceva timp după stingerea din viaţă a Monicăi Lazăr, cu care fusesem în bune relaţii, am vizitat-o acasă pe mama sa, soră a profesorului Goia de la Medicină. Se afla pe pat de oarecare vreme, trăindu-şi ultimii ani într-o singurătate impusă. Mi-a cerut sfatul în legătură cu biblioteca fiicei sale, care se sinucisese la aflarea veştii că N. Ceauşescu ar fi dat dispoziţie să i se demoleze vila de la începutul străzii Andrei Mureşanu, ca să facă loc unei noi sistematizări. Am opinat să deschidem un fond de arhivă în cadrul Bibliotecii Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“, unde lucram în acel moment. Mi-a dat mână liberă să aleg şi să triez cărţile şi o parte din manuscrisele universitarei, câte mai rămăseseră. Fondul l-am creat imediat, intenţionând să pregătesc şi o ediţie din scrierile defunctei. Ediţia a fost gata peste puţină vreme, iar prefaţa a scris-o profesorul Mircea Zaciu, care ne-a furnizat astfel o nouă inedită (aflată în prezent în posesia lui Mircea Petean, căruia i-am încredinţat, după moartea profesorului, ediţia pe care am lucrat-o). Din păcate, Irina Petraş, cea care ne-a cerut cartea pentru Editura Didactică şi Pedagogică, n-a mai avut fondurile necesare spre a o publica în acel an, iar intenţia noastră a eşuat. Singur profesorul Zaciu s-a ales, în urma semnalării mele, cu un frumos desen în tuş al lui Ion Vlasiu reprezentându-l pe Lucian Blaga, iar mie mi-au rămas ca amintire pagina cu amintirea de faţă şi un text inedit de Mircea Zaciu, reprezentând prefaţa ediţiei Monica Lazăr. Frumosul tablou al lui Ion Vlasiu îl destinasem Societăţii „Lucian Blaga“, al cărei membru fondator eram, şi sperasem ca tabloul să-l putem afişa în Sala „Ioan Muşlea“ a Bibliotecii Centrale Universitare, acolo unde, în fiecare an, avea loc deschiderea festivă a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga“. Îi adusesem la cunoştinţă intenţia mea şi lui Liviu Petrescu, preşedintele din acel moment al Societăţii, şi el îşi manifestase nerăbdarea de a-l avea cât mai repede. Când m-am dus să-l ridic în numele Societăţii, Doamna Lazăr mi-a destăinuit că n-a putut să-l refuze pe profesorul Zaciu, care i l-a solicitat. Aşa că am rămas fără frumosul tablou Lucian Blaga. Reîntâlnindu-l după puţină vreme, l-am rugat pe profesor un singur lucru: ca tabloul să rămână în ţară, sperând astfel să-l pot recupera pentru respectiva Societate. Ce s-a întâmplat cu respectivul tablou după moartea profesorului n-am putut afla, deşi am încercat, prin intermediul celor apropiaţi profesorului, să aflu. Ultima dată l-am văzut atârnat deasupra biroului său din camera de lucru pe care o avea la etajul casei sale de pe Bisericii Ortodoxe, unde am putut admira din nou tuşele meşteşugite ale Maestrului. Însă, punând în ordine manuscrisele Monicăi Lazăr, am dat peste această bucată de hârtie, pe care se afla scrisul olograf al poetului Ştefan Aug. Doinaş, cu poezia O, amintiri..., pe care o publicăm astăzi aici.

MIRCEA POPA


Tăcere


Cresc norii cu cocoaşe de clăbuci
sub cerul viu cu stele pe şnururi;
ogrăzile, cu umerii-n uluci
dau spectrelor lunatice contururi.

Pe-aici aripi de-ntuneric, din cuibar,
nocturne păsări poposesc pe casă,
pe suflet, ca un cântec de mătasă,
îţi poţi desface caierul lunar.

Izvoare-ntoarse-n ochi sticloşi de jderi
curg codrilor în cupe pentru prânzuri...
halucinante fâşii de tăceri
aşteaptă-n energii de cântec să le spânzuri.


(Universul literar, L, 1941, nr. 16, 12 aprilie, p. 6, la „Poşta redacţiei“)


Sud

Un echinox nostalgic stârneşte aripi repezi
peste surâsul verde de steaguri vegetale
coloanele de ape cu cânt întors în lespezi
despătură pe coame heraldice ducale.

Amiaza zilei-perlă-cu despletiri solare
vuieşte lung în golfuri de alge şi meduze
preludiu simfonic de lumânări stelare
ce va-nflori regală cu zâmbete obtuze.

Întregul aer fraged e clopot plin de glasuri,
Tăcerile albastre se sfâşie-n ectenii...
Din insule cu vrajă nescrisă în atlasuri
Vâslire de galeră aduce mirodenii.

... Aievea, echinoxul răsare-alături ud
iar chiotul vibrează oriunde mă întorn.
În mine, revărsarea luminii de la sus
O beau barbari de ceaţă din cupele de corn.


(Universul literar, L, 1941, nr. 16, 12 aprilie, p. 6, la „Poşta redacţiei“)


O, amintiri...

O, amintiri străpunse de pumnal!
Atât de triste sunteţi pentru unii,
otrăvuri dulci pe care doar nebunii
vă sorb din cupe clare de cristal.

Mi-aduc aminte noaptea şi alunii
Ce ne loveau cu frunze de opal
şi trupul tău de aburi, pur şi pal,
sub gura mea şi fulgerile lunii.
Şi dintr-odată parc-un vânt subţire
făcu-ntre noi un semn de despărţire
stingând văpaia care ne vrăjea!

Şi iată că de-atunci aluni şi lună
sunt ne-ncetat aievea şi-mpreună,
iar singură, şi-n vis, doar gura mea.

(Poezie inedită, olografă, scrisă pe o foaie de caiet cu pătrăţele cu cerneală albastră şi aflată în arhiva Monicăi Lazăr)

 

Mircea Popa

Alte inedite Ştefan Aug. Doinaş

» anul XXIV, 2013, nr. 7 (278)