![]() Cu cerneală roşie ca sângele: Hannah Arendt, Danilo Kiš şi Răul radical Vladimir Tismăneanu Filmul Margarethei von Trotta despre marea gânditoare Hannah Arendt (1906-1975) a readus în discuţie conceptul Răului în era totalitarismelor. Nu un rău abstract, vag, indeterminat, ci unul concret, palpabil, copleşitor, un rău instituţionalizat. Este vorba, aşadar, de o temă de o intensă actualitate morală şi politică. Aparenta banalitate a Răului (cazul Eichmann explorat de Hannah Arendt) nu poate fi contrapusă esenţei sale inumane şi anti-umane. Să amintesc aici că Margarethe von Trotta este şi autoarea unui film despre Rosa Luxemburg, o gânditoare despre care Hannah Arendt a scris unul dintre cele mai pasionate eseuri biografice (apărut inţial în New York Review of Books, textul este inclus în volumul Men in Dark Times). Să fii contemporan cu două sisteme de opresiune, cu două realităţi istorice sângeroase, cu două sisteme concentraţionare de aneantizare a sufletului şi trupului, asta în vreme ce în cărţile mele doar unul dintre ele apărea (fascismul), celălalt (stalinismul) fiind ignorat după sistemul petei oarbe psihologice – această idee intelectuală obsesivă, acest coşmar moral şi moralist mă oprimau atât de mult în ultima vreme, încât am recurs la ceea ce numesc o „sângerare lirică“ [...] Când obsesia aceasta a prins consistenţă, generând în mine ruşinea şi remuşcarea, dar şi luciditatea, am început să-mi scriu nuvelele relativ uşor şi repede, ca şi cum m-aş fi eliberat de un coşmar, cu o senzaţie de uşurare ce m-a năpădit (în ciuda subiectului). Am simţit o împăcare spirituală cum poate că numai marii păcătoşi o încearcă pe patul de moarte, după spovedanie. La Atena, în 1984, Danilo Kiš afirma un punct de vedere menit să-i consterneze pe cei care susţineau (mai sunt unii care susţin şi acum) ideea „răului mai mic“. Metodele de distrugere a umanului în lagărele comuniste puteau fi diferite de cele naziste, realitatea exterminismului ca program statal era similară: „Pe cel care afirmă că la Kolyma a fost altceva decât la Auschwitz să îl trimiţi la toţi dracii. Pe cel care afirmă că la Auschwitz erau stârpiţi doar păduchii, nu şi oamenii – la fel“. De aici şi ideea lui Kiš, urmată obsesiv până la stingerea din viaţă în 1989, a unei datorii sacre pentru morţii din lagăre: „Într-un viitor apropiat, dacă nu se duce totul dracului, responsabilitatea scriitorului se va măsura în primul rând după felul în care se raportează faţă de realitatea lagărelor, atât a celor hitleriste, cât şi a celor staliniste“. (Textul, citat de Adriana Babeţi, a apărut cu titlul „Sfaturi pentru un tânăr scriitor“, în revista Orizont, nr. 10, 2003.)
Vladimir Tismăneanu Cu cerneală roşie ca sângele: Hannah Arendt, Danilo Kiš şi Răul radical |
![]() |
|
![]() |