Sextil Puşcariu, corespondent al lui Ion Agârbiceanu, Dumitru Caracostea (I)

Dosar îngrijit de Nicolae Mocanu

Documentele epistolare incluse în dosarul de faţă fac parte din acelaşi fond din care am mai publicat până acum în „Apostrof“ scrisori de la Emil Cioran (nr. 8/2011, p. 16-17), I. L. Caragiale (nr. 10/2011, p. 15-20) şi D. Anghel (nr. 2/2013, p. 5). Fondul „Sextil Puşcariu – corespondenţa primită“ se află la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“ din Cluj-Napoca al Academiei Române, în urma dispoziţiei testamentare a nepoatei savantului, regretata lingvistă Magdalena Vulpe (1936-2003). De câţiva ani, un colectiv restrâns de cercetători ai acestui Institut a început editarea integrală a acestei corespondenţe, într-o ediţie ştiinţifică în mai multe volume. Sextil Puşcariu însuşi, înainte de moarte (1948), cu toate dificultăţile date de urmările unui atac cerebral de la sfârşitul anului 1944 (printre altele, nu mai putea să-şi folosească mâna dreaptă, încât a fost nevoit să înveţe a scrie la maşină cu mâna stângă), a început, din anul 1945(în paralel cu munca la DA, la volumele de memorii şi la vol. II din Limba română), să trieze şi să clasifice scrisorile primite. Pentru primele litere a reuşit să redacteze, pentru unele nume, considerate de el mai importante sau mai apropiate, şi câte o, de obicei, scurtă prezentare sau chiar să redacteze câteva note explicative; aşa se explică rândurile semnate Sextil Puşcariu de la începutul celor mai multor grupaje epistolare din acest dosar. Normele de transcriere sunt cele stabilite pentru întreaga ediţie.


Ion Agârbiceanu

În 1905, Ion Agârbiceanu, care tocmai debutase cu câteva nuvele şi – pare mi se – nu publicase încă primul său volum De la ţară în editura „Luceafărului“, era teolog în Budapesta1. Locuind într un internat greco catolic, ducea o viaţă foarte retrasă, din care cauză nu l întâlnisem niciodată. Nici la adunarea de la Baia Mare2, la care asista¬serăm amândoi – eu ca gazetar trimes de „Gazeta Transilvaniei“3 – nu l am cunoscut. Sim¬ţind în scrisul său un talent puternic, i am adresat câteva cuvinte de încurajare, la care îmi răspunse cu scrisoarea ce urmează. [Sextil Puşcariu]


1.

Mult stimate domnule Puşcariu,
În zilele acestea am primit de la Dl Teslăuanu4 o epistolă, în care era şi o cuvertă5 mai mică, cu adresa: „Luceafărul“, pentru I. Agârbicean. Cugetam că va fi vreun bilet, ca să votez şi eu – vezi Doamne – la premiul de poezie al revistei. Nici n-am desfăcut-o, până ce n am cetit întâi scrisoarea Dlui Teslăuanu. – Vă puteţi închipui bucuria ce am simţit o, la caldele D[omniei] voastre cuvinte. La aşa ceva nu mă aşteptam. – Am cetit totdeauna cu mare plăcere articolele D-voastră şi a[le] d-lui Cioflec6, după cum, tot cu mare însufleţire, [îi] cetesc pe dnii Iorga, Iosif7, Sadoveanu, Goga, Aldea8, Maria Cunţan9, Beldiceanu10 şi pe alţii din generaţia tinără. – D[omnia] voastră mi aţi remas în minte de când cu „Astra“ la Baia Mare, deşi puţine chipuri sunt cari să-mi remână dintr-odată, aşa ca să nu le mai uit.
De ar da Dumnezeu ca frumoasele D[omniei]-Voastre cuvinte – pentru cari vă mulţamesc din toată inima – să-mi fie un îndemn mai mult, ca să pot scrie mai bine în viitor. Mă gândesc aşa, câteodată, că după ce voi ajunge în cutare parohie, legat de greutăţile vieţii, nu voi mai scrie... Dar gândurile acestea nu ţin mult. De alt¬-fel cred că nu ar fi nici o pagubă pentru literatura noastră.
Auzeam că „Magnum Etymologicum“11 vi se va da D[omniei] Voastre. Ar [fi] foarte bine să nu remână numai la începutul ei o astfel de lucrare.
Dl Teslăuanu îmi scria că dl Cioflec e în drum spre Paris. Când îi voi şti adresa, îi voi mulţămi şi D[umnea]lui.
    Cu toată stima
Blaj, 20/V [1]905
     Ion Agârbicean

 


2.

Stimate Domnule Profesor
Am scris azi, 18 oct.[ombrie], cerând răspuns urgent de la Sibiiu. Am indicat toate condiţiile D[umnea]v.[oastră] din scrisoarea de la 29 mai, pentru a fi mai expeditiv.
Am arătat că lucrarea D[umnea]v.[oastră] ar apare de la ianuar viitor încolo, putând fi utilizată subvenţia de pe 1929 a biblioteci[i] „Astrei“, şi meritând să i caute chiar deosebit mijloacele de editură.
    Cu deosebită stimă
     I. Agârbiceanu
Cluj 18 X 1928.
3.

TELEGRAMĂ TRANZITATĂ

Sextil Puşcariu str. Elisaveta
Cluj, 16. I. [1937]12

Din Cluj 5 Nr. 400 cl. 23 cuv. 16 de la 11/30 ora ... min ...

Reţinut de la participare, aduc omagiile mele respectuoase.

     Agârbicieanu
12/20 16 I


4.

REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA
       ZIARULUI   Cluj 18 X [19]38
      „TRIBUNA“
         – CLUJ –
Strada Regina Maria, nr. 10.

Mult stimate Domnule Profesor,
Vin a vă ruga, şi pe această cale, să binevoiţi a onora ziarul „Tribuna“ cu preţi¬oa¬sa D[umnea]v.[oastră] colaborare13, în cazul că aprobaţi spiritul în care va fi redactat, aşa cum s-a precizat în adresa tipărită ce v-am trimis.
Am putea onora un articol cu 500 [de] lei, pentru personalităţile distinse ale scrisului românesc din Ardeal.
Am fi încântaţi dacă ne aţi putea trimite un articol chiar pentru numărul prim, care va apare numai marţi, 24 oct.[ombrie]14.
    Cu deosebită stimă
     Ion Agârbiceanu

 

1. Ion Agârbiceanu (1882-1963) terminase în 1904 Facultatea de Teologie din Budapesta şi colabora, printre altele, la revista „Familia“ din Oradea şi la „Luceafărul“ de la Budapesta. În mai 1905, când îi scrie lui Puşcariu această scrisoare, era „subprefect“ la internatul liceului din Blaj, urmând ca, din toamnă, să devină student al Facultăţii de Litere din Budapesta (pe care o părăseşte, de altfel, curând). Volumul său de debut, De la ţară (premiat de Astra), apare în septembrie 1905, odată cu Poeziile lui Octavian Goga (dar având pe foaia de titlu anul 1906) şi a fost recenzat de S. Puşcariu în numărul din 15 septembrie al „Luceafărului“. Despre începuturile literare ale lui Agârbiceanu („mi se părea că promite mult“, „apăru strălu¬¬citor, legând tradiţia acolo unde se rupsese cu Slavici“), Sextil Puşcariu scrie şi în Călare pe două veacuri, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969, p. 312-314. Ion Agârbiceanu scrisese el însuşi un articol, despre Sextil Puşcariu, în „Unirea“ (Blaj), XIII, 1903, nr. 35, p. 346-347.
2. La Baia Mare avusese loc, în 1903, Adunarea generală a Astrei (despre care Puşcariu scrie şi în Călare pe două veacuri, p. 269; şi aici, Sextil Puşcariu vorbeşte de anul 1904 ca an al acestei adunări generale; ea a avut loc însă în 9-10 august 1903; vezi „Transilvania“, XXXIV, 1903, nr. 4, p. 1).
3. Până în 1901 inclusiv, Puşcariu fusese un colaborator asiduu al „Gazetei Transilvaniei“ (vezi Elisabeta Faiciuc, Sextil Puşcariu. Biobibliografie, ediţia a doua, revizuită şi adăugită, Cluj-Napoca, Editura Clusium – Editura Muzeului Limbii Române, 2000, p. 1-9).
4. Octavian Tăslăuanu (1876-1942), prieten şi fost coleg de gimnaziu la Braşov cu Sextil Puşcariu, a făcut parte din conducerea „Luceafărului“ începând din 1903, când devine proprietarul şi editorul ei (întemeind în 1905 şi tipografia în care vor apărea primele volume ale lui Goga şi Agârbiceanu); el a fost conducătorul de fapt al revistei, atât în etapa ei budapestană, cât şi după ce a fost mutată, în 1906, la Sibiu. În amândouă perioadele, a colaborat la „Luceafărul“, în mod substanţial, şi S. Puşcariu. Despre O. Tăslăuanu şi locul lui în literatura română din Transilvania, Sextil Puşcariu a scris în câteva rânduri (vezi portretul emblematic din Călare pe două veacuri, p. 306-311, de unde spicuim caracterizarea: „Sunt două feluri de oameni preţioşi pentru neamul lor: oamenii de talent, care răspândesc cu dărnicie roadele talentului lor, şi cei ce îngrijesc să nu se distrame ceea ce talentele creatoare au produs. Tăslăuanu aparţinea ultimei categorii“, precum şi o definiţie care i se aplică întru totul lui Sextil Puşcariu însuşi: „Talentul organizatoric nu este, în ultimă analiză, decât acest necontenit devotament pentru o cauză pe care o crezi bună şi căreia îi sacrifici toate gândurile tale şi toată purtarea ta de grijă“). Vezi şi S. Puşcariu, Scrisori de la Octavian Tăslăuanu, în „Transilvania“, LXXIV, 1943, nr. 2, p. 103-112.
5. Este interesantă prezenţa acestui cuvânt folosit cu sensul de „copertă“ (din fr. couvert), întâlnit în dicţionarele lui Stamati şi Barcianu (în anii ’850 şi ’860), absent în dicţionarul lui Tiktin (1903), dar înregistrat în DA ca un ardelenism învechit şi nereluat în nici un dicţionar românesc ulterior (DM, DEX, DN, NDN etc.). Folosirea lui de către Agârbiceanu într-o scrisoare către Sextil Puşcariu, primit în Academia Română şi cu un prestigiu deja consolidat în lexicologia românească, arată că sensul acesta al lui cuvertă era încă viu în mediul cultural şi gazetăresc transilvănean al anului 1905.
6. Virgil Cioflec (1874-1948), critic de artă (autor al monografiilor Grigorescu şi Luchian) şi prozator, a avut o lungă şi strânsă prietenie cu Sextil Puşcariu (căruia i-a şi fost naş de cununie). Vezi Călare pe două veacuri, cit., p. 217-220.
7. Despre Ştefan Octavian Iosif (1875-1913) şi prietenia cu Sextil Puşcariu, vezi Călare pe două veacuri, cit., p. 190-209.
8. Constantin Sandu Aldea (1874-1927), prozator de orientare semănătoristă şi reputat specialist în agronomie. Vezi Sextil Puşcariu, Memorii, Bucureşti, Editura Minerva, 1978, p. 495-496 şi 786-786.
9. Maria Cunţan (1862-1935), poetă şi traducătoare ardeleană, colaboratoare la „Luceafărul“, despre care Sextil Puşcariu a scris în „Luceafărul“, în „Junimea literară“ şi în Almanahul „Sfetea“.
10. Nicolae N. Beldiceanu (1881-1923), prozator, dramaturg, traducător; în 1905 a debutat cu volumul de nuvele Chipuri de la mahala (Bucureşti, Editura Minerva).
11. Dicţionarul Academiei (DA), fusese, înainte de a fi însărcinat, în 1905, S. Puşcariu cu elaborarea lui, încredinţat lui B. P. Hasdeu, care l-a conceput sub titlul Etymologicum Mag¬num Romaniae, iar apoi lui Al. Philippide.
12. A doua zi, în 17 ianuarie, urma să aibă loc sărbătorirea lui Sextil Puşcariu la împlinirea vârstei de 60 de ani, în Aula Universităţii din Cluj.
13. Scrisoarea este trimisă la câteva zile după ce Ion Agârbiceanu acceptase să preia revista „Tribuna“ de la Cluj, rămânând la conducerea ei până în august 1940.
14. Primul număr al acestei serii a revistei „Tribuna“ a apărut în 29 octombrie 1938, iar ultimul în 2 septembrie 1940.

 

D. Caracostea

Colegul meu de mai târziu la Academie, D. Caracostea, a fost elev al lui Meyer-Lübke la Viena, unde a studiat în acelaşi timp cu E. Gamillscheg1. Acesta a reclamat prin mine nişte cărţi pe care Caracostea le împrumutase dela Biblioteca Curţii imperiale din Viena. Despre ele vorbeşte scrisoarea.
[Sextil Puşcariu]

lui

1.

Bucureşti 18/XII [1]923.

Prea stimate Domnule Profesor,
Aflu dela Grimm2 că Gamillscheg s-a adresat din nou dumneavoastră pentru cărţile dela Hofbibliothek. Deşi drumul cel mai scurt între mine şi el era să-mi scrie, totuşi, pentrucă a ales calea Clujului, îl urmez şi mă adresez şi eu Dumneavoastră cu rugămintea următoare. Vă rog spuneţi-i că, afară de un volum care, de s-ar fi pierdut n aş mai fi putut să-l găsesc, celelalte cărţi le-am trimes de mult prin D.[omnul] Inginer E. Schmidts (din str. Avedic, Bucureşti) prietenului Alfred Swoboda Wien XVI auf der Schottenwiese 15 „Siedlung Neuland“, la dispoziţia lui G.[amillscheg].
Era însă un volum mai mare, greu de transportat şi greu de găsit: vol 42 D. A. W. Ph. H. Cl. L-am ţinut, pentru că ştiu cazuri numeroase de pachete recomandate pierdute şi ştiu ce dificultăţi i-aş fi făcut lui G.[amillscheg], dacă pierea volumul acesta.
Pentru că vreau să fiu descărcat de grija aceasta, voi trimete volumul prin[tr-]un domn profesor la Cluj, cu rugămintea să-l înmâneze lui Grimm, care să-l predea la poştă şi să vă înmâneze recipisa.
Eu aş fi dorit să am, ca şi în trecut, cele mai bune relaţii cu G.[amillscheg]. Dar nu pot înghiţi maniera aceasta: de a fost un malentendu, G.[amillscheg] ar putea să vadă în scrisoarea aceasta cum stau lucrurile.
Vă rog mult să mă iertaţi că vă iau din preţiosul Dumneavoastră timp şi să primiţi încredinţarea celei mai alese consideraţiuni.

    D. Caracostea
    str. GralAnghelescu 23
    Bucureşti


2.

[Carte de vizită]

DUMITRU CARACOSTEA

[îl] roagă pe d.[omnul] profesor S. Puşcariu să vorbească şi cu d.[omnul] decan Rădulescu-Motru3 în chestiunea discutată ieri.

1937.III.26.    ALEEA NĂSTĂSESCU, 2


3.

9. I. [1]939.
[Răspuns:] 15. I. [19]39

  Mult stimate şi iubite
  Domnule Puşcariu,

Înapoindu-mă din vacanţă, panerul de felicitări de Anul Nou, care mă aşteptau acasă, îmi aminteşte că – tocmai Dumneavoastră – eu nu v-am dat niciun semn de urare...
Dar tot răul spre bine: dacă felicitarea mea n-a putut să sosească cea dintâi, vă rog să [o]primiţi pe aceasta, care probabil soseşte cea din urmă, ca o mărturie tot atât de caldă ca cele mai sincere pe care le-aţi primit.
Pentru sporul culturii noastre şi pentru tot stilul înalt de viaţă pe care-l reprezentaţi, nu mai puţin pentru recunoştinţa mea personală, îngăduiţi-mi să vă zic din toată inima: la mulţi ani!

     D. Caracostea.

 

1. Ernst Gamilscheg (1887-1971), romanist austriac, profesor la mai multe universităţi germane şi la cea din Bucureşti, apropiat al lui
Sextil Puşcariu, membru corespondent al Academiei Române, cunoscător al limbii române (a făcut şi anchete dialectale în Ţara Oltului, publicate în lucrarea Oltenische Mundarten, în 1919); a întemeiat la Berlin Institutul de Filologie Română.
2. Petre Grimm (1881-1944), profesor la Universitatea din Cluj, primul profesor al Catedrei de engleză de la Facultatea de Litere.
3. Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957), filosof şi psiholog, profesor universitar la Bucureşti.